Timp de gândire

Blestemele din vieţile noastre

Cu siguranţă că aţi aflat despre scandalul vrăjitoarelor frecventate de diverse persoane publice care au aşteptat de la ele rezolvarea pe scurt şi în viteză a tuturor problemelor, ca mulţi alţii care crapă uşa celui rău convinşi că nu li se va întâmpla nimic. Nu le voi plânge de milă aici. Au ales într-un fel şi au de plătit pentru asta. Încă o dată însă, dovedim cât de primitivi suntem şi cât de puţin trăim în spiritul poruncilor date de Dumnezeu.

Zilele acestea citesc o carte extraordinară, „Binecuvântare şi blestem. Tu alegi” de Derek Prince, un teolog născut în India, cunoscător al limbilor greacă şi latină, autorul a peste 50 de cărţi traduse în o sută de limbi. Am găsit-o cu mare dificultate, dar citind-o înţeleg şi de ce. Inspirându-se din Biblie, autorul arată cauza blestemelor care sunt la fel de reale ca şi binecuvântările chiar dacă nouă, printre care mă număr şi eu, ne place să credem doar în cele din urmă. Dacă în vieţile noastre predomină umilirea, sărăcia, apăsarea, eşecul sau bolile în diferite forme şi dacă nu înţelegem de ce nu ne iese nimic oricât de mult ne-am zbate e foarte posibil să descoperim că undeva, în vieţile noastre, s-a întâmplat ceva rău. Fie părinţii noştri sau chiar noi înşine am crăpat uşa diavolului şi l-am întrebat despre viitor, iar el a avut grijă să ne-o trântească în nas şi să ne lipsească de un perete (bucuros de vizită), fie s-au dus la vrăjitoare şi i-au cerut să facă şi să dreagă, fie au crezut în astre, în numere norocoase sau pietre vindecătoare, în yoga şi alte aiureli, fie pur şi simplu au încălcat poruncile lui Dumnezeu. Niciun blestem nu e lipsit de cauză, spune Derek Prince. Din fericire, graţie harului lui Dumnezeu, orice blestem poate fi spulberat!

N-am ajuns încă la metoda prin care poţi scăpa de blesteme, dar am înţeles până acum că există blesteme personale, altele familiale (ne putem da seama de acest lucru privind evoluţia unei familii în timp, dacă i-a mers bine sau prost) şi altele care stăpânesc naţiuni întregi care au greşit în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor.

Că tot se apropie perioada în care comemorăm Revoluţia, să ne amintim că noi, ca popor, ne-am omorât conducătorii de Crăciun, că primul lucru pe care l-au făcut oamenii în libertate a fost acela să-şi omoare copiii nenăscuţi, rata avorturilor în România fiind una dintre cele mai ridicate. Ambele sunt păcate colective strigătoare la cer care îi privesc nu doar pe cei în cauză care au tras cu arma sau au făcut avorturi, ci şi pe cei care au permis toate acestea. La fel de vinovaţi sunt şi medicii care au făcut averi colosale din avorturi şi cei care au putut educa societatea, dar nu au făcut-o, preoţii care ar fi trebuit să se ocupe mai cu râvnă nu de cutia milei, ci de enunţat consecinţele grave ale acestui păcat. În ultimii ani, noi, ca societate, am acceptat umilirea bătrânilor, a copiilor şi a mamelor, a bolnavilor din spitale şi a celor de la ţară. De teamă ca să nu ne pierdem ceea ce avem, nu am protestat ca să-i apărăm pe cei slabi şi neajutoraţi de urgia care s-a abătut asupra lor printr-un sistem corupt care-i conduce. E şi acesta un păcat care atrage asupra noastră, ca neam, un blestem a cărui povară o simţim zi de zi.

Tot noi, ca ţară, am permis vrăjitoarelor să apară la televizor fiindcă, nu-i aşa, „ajută” vedete, le ascultăm pios pe astroloage când ne spun cum ne va merge azi şi ce ni se va întâmpla dacă ieşim din casă, transmitem la televizor zodiacul zilei, întrunirile yoghinilor, îi lăsăm pe „vindecători” să-şi facă propagandă, să ne vândă prostii cu bani mulţi. Ne ducem la cabinetele lor, le dăm bani. Îi credem pe toţi şi mai puţin pe Dumnezeu care nu ne vinde nimic. Ne-a dat nişte porunci şi ne-a cerut să le respectăm dacă vrem să ne fie bine pe pământ. Dar cine mai are timp pentru cititul lor? Cine le ştie cap coadă? Cum să le respecţi dacă nici măcar nu le ştii?

Nu mă voi opri asupra tot ce mi-a revelat această carte. Am ajuns în locul în care autorul  menţionează printre cauzele blestemelor furtul, mărturia mincinoasă şi jefuirea lui Dumnezeu. Furtul în zilele noastre a îmbrăcat multe alte forme decât luarea efectivă a unui bun care aparţine altcuiva. Se fură poze din ziare, texte de pe bloguri, se fură identităţi ale altor persoane, se fac lucruri care ţin mai puţin de evidenţă, cât de subtilitate. Sunt la fel de grave! Mărturia mincinoasă e şi aceea prin care nu-ţi declari toate veniturile ca să nu plăteşti impozit, iar jefuirea lui Dumnezeu e dată de faptul că nu mai dăm zeciuială aşa cum ne-a cerut. Dacă am da 10% din veniturile noastre lună de lună, cu aceşti bani ar trăi săracii, bolnavii, văduvele şi copiii, iar nouă ne-ar merge mai bine. Dar nu facem aşa. Adunăm mereu, dar niciodată nu ne ajunge! E ca şi cum am pune totul într-un sac fără fund, iar sentimentul cu care rămânem e inutilitatea zbaterii noastre zilnice. Nu e nicidecum o binecuvântare!

Toate cele enumerate mai sus cauze ale blestemelor (sună cam arhaic, dar nu am alt cuvânt la îndemână) şi atrag asupra noastră neîmpliniri personale şi profesionale, boli, frustrare, sentimentul că nimic din ceea ce facem nu ne aduce satisfacţie şi mulţumire. Într-un fel sau altul e pentru că suntem extrem de preocupaţi să-l consultăm pe Cel Rău în legătură cu viaţa noastră, cu timpul şi cu viitorul, iar odată consultat el va face tot ce crede de cuviinţă, ne va distruge într-un fel sau altul. E foarte trist că se întâmplă acest lucru mai ales că există alternativă.

 Cristiana Sabău

5 comentarii

  • Bravo Cristiana.Sunt convins ca acest „bravo” nu e suficient pentru lectia de viata pe care ne-o relatezi.Esti fantastica,asta anseamna jurnalism(aviz celor care se cred jurnalisti)FELICITARI

  • despre aceste blesteme vorbeste porunca din decalog:”voi pedepsi pe copii pentru pacatele parintilor pana in al treilea si al patrulea neam”,iar daca la zestrea genetica pe care o mostenim de la parinti se adauga si pacatele noastre personale izvorate din mandrie si lacomie(doua patimi grele care te ”innebunesc”,te dezumanizeaza si te innsingureaza) avem un tablou complet al caderii noastre ,pe care dumneavoastra l-ati zugravit in acest editorial.totusi,daca mai avem un gram de nadejde,putem indrepta aceasta cadere prin rugaciune (prin vorbirea noastra cu dumnezeu ,iubirea lui dumnezeu devine comoara sufletului nostru),prin milostenie (primim bucuria harului divin in sufletele noastre),si un ajutor de mare pret impotriva acestor nenorociri si blesteme este impartasirea cu trupul si sangele domnului.insa pentru a primi dumnezeirea in camara trupurilor noastre trebuie sa o primim cu vrednicie si sa o pastram neantinata de mizeria pacatelor,care distrug sanatatea sufleteasca si trupeasca,dupa cuvantul apostolului pavel:”plata pacatului este moartea”.va felicit pentru aceasta meditatie din care avem cu totii de invatat,va doresc sarbatori fericite cu sanatate ,bucurii sfinte si multa liniste ,un an nou in care sa ramaneti acelasi ziarist care are curajul sa scrie despre necazurile care framanta sufletul acestui popor,care de la zi la zi,sufera mai mult si se bucura tot mai putin.

    ”azi cu buze necurate,
    acum doamne indraznesc
    sa-ti cer marea bunatate
    al tau trup dumnezeiesc

    si cu lacrimi ma rog tie
    doamne cand ma impartasesc
    spre osanda sa nu-mi fie
    al tau trup dumnezeiesc

    doamne da-mi o picatura
    din al tau sange curat
    sa-mi spal intinata gura
    si inima de pacat”

  • Adevarat ! Romanii functioneaza dupa principiul prostiei, al invidiei, al egoismului. „Sa moara si capra vecinului” daca a mea a murit ! In loc sa gandin pozitiv, sa facem ceva constructiv…

    • Draga Ciprian, nu punad in spatele tuturor pacatele noastre putem spera la manrtuire. Nu toti romanii functioneaza asa cum cu prea multa usurinta marturisesti. Biserica noastra ortodoxa, atat de dinamitata chiar din interiorul ei, are in sanul ei, manastirile, calugari pusnici, care precum Fiului Lui, iau asupa lor toate pacatele noastre si pentru noi se roaga.
      Intr-un editorial al altei publicati, furtul este elogiat ca facand parte din finta noastra, precum si alte vicii. Aici Cristiana Sabau ne aduce aminte de pacatele noastre, ale fiecaruia sau colective, cu speranta ca poate exista o cale de salvare. Eu cred ca exista. Te rog nu lua ca un fatalism aparteneta la natiunea romana hai „sa gandin pozitiv, sa facem ceva constructiv…”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.