Năsăudenii au, începând din acest sfârşit de săptămână, un oraş mai frumos pe care l-au împodobit ei înşişi cu flori. Sâmbătă, Primăria, Consiliul Local Năsăud, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, Centrul de Voluntariat Năsăud şi partenerii lor au decorat un autoturism marca Trabant cu flori.
Copii şi adulţi au vopsit maşina galbenă în culori vii, i-au pus cu mândrie numărul „I LOVE Năsăud” şi au plantat flori în caroseria ei, Clubul Yves Rocher premiindu-i pe cei mai implicaţi dintre voluntari.
„Acţionăm împreună pentru o localitate mai frumoasă!” nu a fost doar un simplu slogan al acţiunii de sâmbătă. S-a întâmplat cu adevărat spre bucuria celor care au luat parte la acest demers minunat care înseamnă mai mult decât o maşină încărcată cu flori, înseamnă comunitate, solidaritate şi simţ civic.
”Sunt unele proiecte care durează mult, altele care durează mai puțin, sunt unele mai dificile, altele mai ușoare și mai sunt unele care necesită ca planetele să se alinieze pentru a putea fi duse la bun sfârșit. Nu pentru că ar fi extrem de dificile sau nu ar avea susținere financiară, ci pentru că ele au nevoie de altceva: de voință, de implicare și de multă dragoste! Azi am avut de toate și s-a văzut, s-a simțit și în special s-a trăit! Mulțumim tuturor celor care astăzi au plantat o floricică sau au desenat un cerc!”, a transmis Casa de Cultură Năsăud.
Adaugă comentariu