Actualitate

Gala ”Femeia Europeană”, la final. În zece ani, peste 100 de femei premiate. Concert Holograf (FOTO)

Gala „Femeia Europeană”, eveniment organizat începând cu 2007, a ajuns la ultima ediţie, aşa cum şi-a propus organizatoarea, Doris Moldovan, care a premiat în tot acest timp peste o sută de femei de carieră din Bistriţa-Năsăud, ultimele 11 marţi seara la Sala Polivalentă.

„Totul a pornit acum zece ani de la dorinţa mea de a face un eveniment puţin altfel faţă de cele obişnuite în care era sărbătorită femeia. Am dorit să scoatem în evidenţă partea frumoasă a femeilor, ce înseamnă ele la o vârstă matură: o experienţă, un echilibru între familie şi profesie, ce a însemnat povestea lor. În fiecare am premiat femei din mai multe domenii de activitate. În ultimii trei ani s-a întâmplat să fie 11. Din fiecare poveste am aflat că, în spatele succesului, stă munca, perseverenţa, seriozitatea. A fost dorinţa mea să ofer tinerei generaţii modele adevărate pentru că ceea ce vedem acum sunt modele false. Eu am venit cu dovada că există femei serioase care au o carieră de succes, dar totul printr-o muncă şi o implicare extraordinară. Aceasta a fost ultima ediţie, nu-mi place cuvântul, dar aşa este, fiindcă mi-am propus aşa, încă de la bun început, zece ediţii şi 100 de femei. De data aceasta, am premiat 11 femei, fiindcă am ţinut neapărat să acordăm un premiu unei doamne din Republica Moldova, o doamnă primar din Teliţa, comună situată aproape de Chişinău. S-a înfrăţit cu comuna Parva şi ne-am gândit să-i oferim acest premiu doamnei primar fiindcă noi, în Bistriţa-Năsăud, nu avem femei primar şi poate va fi o inspiraţie pentru femeile din judeţ”, a spus Doris Moldovan pentru Timp Online.

În Sala Polivalentă arhiplină (AICI MAI MULTE FOTOGRAFII), Doris Moldovan şi actorul Nae Alexandru au invitat pe rând cele zece femei premiate anul acesta, respectiv  dr. Mihaela Albu – primul specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul Județean BN, Maria Ivan – cadru militar în rezervă, lt. Andreea Ciurea – comandant companie în cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”Gen. Grigore Bălan”, Valeria Motogna – fostă jucătoare de handbal în echipa națională și port drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008, Gina Pop – artist, interpret de muzica pop, Mirela Petruș – artist, interpret de muzică populară, Cristina Rusu – profesor geografie la Infoel, promotor al județului care a obținut diverse premii cu elevii, Axina Ruști – femeie de afaceri, Florentina Pop – femeie de afaceri, Camelia Morar – președinte asociația Young’s Men Bistrița și Rodica Russu – primarul comunei Telița, raionul Anenii Noi din Republica Moldova, comună înfrățită cu Parva.

Toate doamnele au transmis mesaje de mulţumire celor dragi, au fost felicitate, aplaudate şi au primit multe flori. Gina Pop şi Mirela Petruş au încântat publicul cu melodiile lor, iar balerinele mici de la Şcoala de balet Ovidiu Danci au prezentat, cu multă graţie, un dans.

Laura Boldor, fostă gimnastă ritmică de performanţă la Liceul cu Program Sportiv, în prezent profesoară la această şcoală şi colabolaror al Şcolii de dans Ovidiu Danci a primit, la rândul ei, un premiu special pentru contribuţia la promovarea sportului în rândurile copiilor.

Dan Bitman şi trupa „Holograf” au încheiat o seară plină de emoţie şi bucurie carea  încununtat cei zece ani de eforturi făcute de Doris Moldovan pentru a aduce în lumina reflectoarelor femei europene născute pe aceste meleaguri. Organizatoarea a promis că va veni în faţa publicului cu alte proiecte la fel de frumoase care speră să se bucure de şi mai mult succes.

”A fost o seară a emoției și a insirației la puterea 100, datorită vouă! Femei care inspirați, bărbați care credeți în ele, oameni care știți că doar împreună suntem puternici și creem exemple pentru noua generație. Vă mulțumesc pentru că de-a lungul celor 10 ediții mi-ați fost alături și ați susținut această inițiativă, Femeia Europeană! Un Mulțumesc din suflet publicului, femeilor de nota 10, partenerilor, artiștilor”, a postat pe Facebook după eveniment Doris Moldovan.

6 comentarii

  • Sincere felicitări, pentru frumoasa activitate pe care ai desfasurat-o în acești 10 ani! Multă sănătate și la cât mai multe proiecte frumoase și de interes național! RESPECT

  • Doris Moldovan – chapeau bas! Frumoasa ,distinsa,eleganta,placuta la vorba , ambitioasa, suflet mare si o putere de munca cum rar intalnesti! Felicitarile mele!

  • Ca Participanta la prima ediție, care a fost pornirea ptr aceste serii de spectacole, as dori sa transmit gânduri bune colegelor Inițiatoarea de atunci, dintre care am fost prezente acum doar 4. Din păcate. As fi dorit mult sa le reantalnesc pe toate. Acea organizație de femei de atunci, care dorea sa ofere femeilor din Bistrița, un spectacol special ptr Ziua de 8 Martie. (2008).
    Prima ediție a fost in alt format. Un concurs de Miss – Femeia peste 30 de ani. Am muncit serios cele de atunci, ptr a ne prezenta pe scena onorabil. Am defilat in ținute de zi si de ocazie, ne-am prezentat prin discursuri care ne-au creat mari emoții, in fata unei săli arhipline. Am făcut repetitii o săptămana ptr un spectacol de înaltă tinuta, oferit de femei de diferite profesii, toate cu realizări frumoase in cariera lor. Pornind de aici, s-a putut derula un proiect in 10 ediții.!
    Rampa de lansare ptr perseverenta Doris Moldovan.
    Felicitări si succes tuturor femeilor!

  • Felicitaaaaaari Doris Moldovan! Ai fost la inaltime. Sincer areti ca o stea de Hollywood si mai mult esti un OM deosebit!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.