Actualitate

Olimpiada Inocenţilor a înverzit şi mai mult Parcul Municipal (FOTO)

Peste 400 de copii şi tineri cu dizabilităţi au participat, joi, în Parcul Municipal la cea de-a XI-a ediţie a  Olimpiadei Inocenţilor. Ajutaţi de voluntarii Fundaţiei Inocenţi, de data aceasta veniţi inclusiv din străinătate, s-au jucat, au desenat şi au fost pictaţi pe faţă, au ascultat muzică şi s-au bucurat de o zi frumoasă alături de cei care îi acceptă aşa cum sunt, îi susaţin şi îi încurajează. Toţi au purtat tricouri şi şepcuţe verzi, culoarea aleasă anul acesta pentru eveniment.

Olimpiada Inocenţilor şi-a propus încă de la prima ediţie şi, iată, a reuşit cu succes, să scoată din case copii pe care, de multe ori, familiile îi ascund de ochii lumii, ruşinate că poartă o asemenea „povară”, ignorând uneori cu bună ştiinţă faptul că şi ei sunt nişte suflete care nu au nicio vină că s-au născut sau au devenit aşa. Încă un lucru pe care Fundaţia Inocenţi l-a reuşit cu succes a fost acela să facă întreaga comunitate atentă la problemele şi nevoile acestor suflete, să le ofere dragoste, atenţie şi compasiune.

AICI un album foto!

Firme locale au pus la dispoziţia organizatorilor premii importante precum: tabletă, X-Box și o bicicletă, toate oferite, la tombolă, celor care au sprijinit financiar evenimentul cumpărând bilete.

Astăzi, în Parcul Municipal au avut loc probe sportive – baschet, tenis de masă, fotbal, jocuri, atletism, artistice – dans, cântece, poezii, pictură, desen, dar şi activităţi complementare, face painting, pictură.

Pe parcursul evenimentului s-a desfăşurat spectacolul ‘’Tinere talente bistriţene’’ la care au participat: â Ansamblul de dansuri populare ,,Cununa” de la Palatul Culturii Bistrița sub îndrumarea prof. Paul Muntean; Copiii de la cursurile de chitară de la Centrul Militar Bistrița sub îndrumarea prof. Paul Petrovan; Școala de dans ,,Beneritm”; Școala de dans Reborn; Muzică populară; Moment folk – tineri îndrumați de profesorul Claudiu Copaciu. Toţi copiii au primit tricouri, şepcuţe, medalii şi diplome.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.