Actualitate

Mircea Gelu Buta își lansează cartea ”Intelectuali îmbisericiți”

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, își lansează la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România cartea ”Intelectuali îmbisericiți”, apărută la Editura Fundației Anastasia, editor: Sorin Dumitrescu.

La evenimentul de marți 20 iunie, ora 12.00, sunt invitați IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,  pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – preşedintele Senatului UBB, Ioan Pintea – managerul Bibliotecii Județene, Adrian Popescu, Zorin Diaconescu.

Ideea acestei cărţi se desprinde de la primele articole, nu are nevoie să fie citită printre rânduri. Cele 33 de texte ţin să transmită direct, fără menajamente, că spiritualitatea unei credinţe iconice, oricât de străveche şi de obişnuită din naştere, trebuie să ţină laolaltă cerul cu pământul – este prezentarea cărții.

6 comentarii

  • Zero informatie, zero valoare adaugata.
    Misticism vandut sub coperta falsa.
    Ar fi mai corecta incadrarea romanului la capitolul proza fantastica.
    La nivelul intelectual al biografiilor din secolul X, in care nu se stia ca Pamantul nu e Centrul Universului, nu se stia explica ca sarea e NaCl, nu se stia de compozitia atomului.
    Nu e nici o mirare, dar absolut nici una, ca Bistrita-Nasaud e taramul muma pentru ultima epidemie de rujeola din Europa.
    Cu asemenea „intelectuali” doctori, ancorati in ideologia misticismului, care indraznesc sa vanda povestile nemuritoare, superstiile, imaginatia saraca ca si „stiinta” si „intelectualitate”.
    Nu e mai intelectuala cartea decat, Povestile Nemuritoare, sau legendele orale care inca mai circula prin catunele uitate ale judetului..

  • Un intelectual veritabil nu va fi ,,îmbisericit” vreodată, cu atât mai puțin de către biserica nulă ca valoare morală, știți care.

  • Adica mintea voastra putina nu-i recunoaste drept intelectuali pe George Enescu ,Constantin Brancus,Mircea Vulcanescu ,Alice Voinescu , Nae Ionescu s.a. ?

    • Stimabile creștin, Zen-ul meu duminical nu îmi permite să intru azi în polemici. Există un domn pe nume Victor care vă poate lămuri mult mai exact în legătură cu credința marilor intelectuali români precum și eventualele nelămuriri pe care le aveți pe teme religioase.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.