Actualitate

Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit uşor într-un accident rutier petrecut la Sigmir

Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit uşor, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe DJ 151 în localitatea Sigmir.

Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud a declarat că accidentul s-a petrecut într-o curbă uşoară de pe DJ 151 la intrarea în localitatea Sigmir.

Un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unui VW Golf în care se mai afla încă un bărbat de 41 de ani, a pierdut controlul maşinii, iar aceasta s-a răsturnat cu roţile în sus. În urma accidentului, şoferul a decedat, iar pasagerul a fost rănit uşor.

„Nu se ştie exact de ce a pierdut controlul volanului, s-a ciocnit de un cap de pod şi apoi maşina s-a răsturnat fiind avariată total. Şoferul de 43 de ani a decedat în urma unui stop cardio-respirator, iar pasagerul a scăpat cu răni uşoare”, a declarat sursa citată.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi SMURD, dar şi de poliţişti care au fost nevoiţi să dirijeze traficul fiind blocat temporar un sens de mers de pe DJ 151.

DJ 151 este cel mai lung drum judeţean din Bistriţa-Năsăud, 76,7 km, şi a fost recent reabilitat cu cu 126,6 milioane de lei bani europeni asiguraţi prin European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.