Actualitate

”Ca după război!”

”Arată ca după război. Unul dărâmat, altul demolat! “Turnurile” lui Crețu cad unul după altul. Dacă cel de pe Libertății/Petru Maior a fost parțial dărâmat, cel de pe Calea Moldovei/Lucian Blaga a fost pur și simplu demolat. Pagube? Mari de ambele părți. Omul trebuie să-și repare mașina iar primăria „turnul”. Și astea toate din vina unui singur om încăpățânat care crede că el a inventat sensurile giratorii, deși conceptul a apărut prin 1903”, spune consilierul municipal PNL Ioan Peteleu.

El a adăugat:

”Nu este de mirare că se întâmplă astfel de accidente ținând cont că aceste “sensuri” sunt practic niște obstacole pe drumul public, construite la indicațiile unuia care se pricepe la toate. Prin profilul acestor construcții, desenat cu pixul verde de mai marele cârmaci Crețu, acestea reprezintă un pericol public, mai ales că nici nu sunt semnalizate corespunzător.

Mai mult decât atât, aceste construcții nu sunt legale, ele încălcând art.47. – (1) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor care prevede că “În zona drumului public este interzisă amplasarea de construcții, panouri publicitare sau instalații care nu aparțin drumului și care periclitează siguranța circulației”.

Pentru a prevenii astfel de anomalii și accidente îi rog pe această cale pe cei cu atribuții pe domeniul circulației rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție BN și Poliția Municipiului Bistrița să ia toate măsurile ce se impun pentru aducerea în stare de normalitate a drumului în zonele mai sus menționate și să nu-i lase pe cei care se consideră atotștiutori să-și materializeze aberațiile pe drumurile publice”.

8 comentarii

    • Dar ce v-ati pornit asa domnilor ? Asta e singura arma care v-a mai ramas si pe care o puteti folosi impotriva celor din psd care sunt la conducere?

    • Credeam ca va poate duce mintea la alte lucruri domn’le Peteleu ,mai de doamne ajuta nu la de astea slabe. Dar de unde sa cerem daca nu-i? Lucruri slabe sa va jigniti si sa aveti astfel de comentarii rautacioase la adresa unor oameni care nu v-au deranjat cu nimic.

    • Putea primăria sa toarne beton… când ai carnetul de doua zile și te crezi pilot de curse, bine ca nu a omorât pe cineva… aici poliția ar ca-n trebui sa sta cu radarul, nu in boscheți la ciupeala ca am văzut acum cu toți cum se lua banii din păcate.

  • De cand a devenit Ovidiu Creţu primar, orasul Bistriţa a ajuns de pomina, fiind recunoscut nu doar după numarul mare de struţi, ouă gigant şi mere de plastic, ci şi după numărul mare de sensuri giratorii, construite si cu rost si fara rost. De regula, eficienta fluidizarii circulatiei prin amenajarea sensurilor giratorii se realizeaza in intersectiile unde valorile de traficdunt sensibil egale. Pe de alta parte, intersectia trebuie sa fie suficient de larga incat sa permita crearea unui flux in sensul giratoriu. La Bistrita insa, multe dintre sensurile giratorii sunt atat de inguste incat aproape ca reprezinta adevarate capcane de producere a coliziunii. O alta conditie este asigurarea vizibilitatii optime in intersectie. Ori, amplasarea merelor din plastic sau a altor obstacole, in centrul intersectiei contribuie la reducerea vizibilitatii, la fel ca si imprejmuirea rondului cu un zid de boltari. Este cazul sensului giratoriu de pe Calea Moldovei unde recent a avut loc un accident. Din cauza faptului că zona nu este luminată corespunzător, un sofer a intrat pur și simplu in plin in zidul din boltari fiindca nu a văzut sensul giratoriu. In urma impactului, atat Sensul giratoriu cat si autoturismul au fost serios afectate. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

  • Nu e de ras. Cred ca o ghiulea din Belarus unde a fost exercitiul militar ZAPAD 2017 o gresit tinta. Rusii nu au fost atenti si au crezut ca acolo este un buncar romanesc cu arme si mai sofisticate ca a lor. Pe bune !Asa stricaciune de SENS nu am mai vazut.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.