Gabriel Rus, tânărul de 23 de ani din Tîrlişua, care a produs accidentul de la Coldău în urma căruia un taximetrist şi-a pierdut viaţa, a fost arestat. Mandatul a fost emis de Judecătoria Beclean la cererea Parchetului, şoferul iresponsabil urmând să stea după gratii 30 de zile.
Gabriel Rus conducea sub influenţa alcoolului un VW Touareg, iar duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, a izbit frontal un taxi condus de Claudiu Dorin Zegrean, care ducea acasă trei clienți pe care îi luase de la un restaurant. Taximetristul a murit în urma impactului violent care aproape i-a distrus în totalitate maşina, în timp ce pasagerii din taxi au ajuns la spital.
Potrivit paginii sale de Facebook, Gabriel Rus este student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi administrator la Bosh Car Service Tîrlişua. Ultima fotografie postată pe contul său este din 30 septembrie a.c., de la o nuntă, cel mai probabil cea la care a participat înainte să urce beat la volan şi să izbească frontal maşina de taxi.
Ştiri din Beclean a prezentat, luni, câteva fotografii cu cele două maşini distruse în urma impactului.
Un smecheras de partid al psd
Cu siguranta :-))))))))) altfel nu ar fi fost smecheras, nu?
Scapă taranu’ de Tarlisua ca are cur si spate de Tâlhar PSDist…nu vedeți in pozele de profil???…Un alt țaran ajuns șmecher de oras(ca si Dragnea)…
Si eu sunt din Tarlisua…taranca si in acea noapte Claudiu ne-a dus si ne-a adus de la nunta de la Ozana de unde venea si cel care a produs accidentul…! Imi pare atat de rau pt. amandoi…dar cel ce greseste trebuie sa plateasca indiferent k e de la sat sau oras!
CEZAR ,
Nu jignii taranii , taran inseamna cu totul altceva , doar inculti folosesc expresia asta pentru asa ceva ,asa ca sa-ti fie rusine pentru ce ai spus anterior cum ca s-ar cu parii si alte minciuni, mai consulta DEX-UL , si ai sa te convingi. ( P.S. La Tarlisua chiar sunt muncitori oamenii , adica taranii , cum va place voua sa le ziceti , adica , unii , cei de la oras si nu s-ar cu parii.)
Sa dea Dumnezeu sa scape ca nu merita inchisoare voluntar nu ar face rau nimanui vorbiti fara sa stiti nimic
Foarte inteligent comentariu! Hai sa incurajam condusul sub influenta bauturilor alcoolice. Felicitari, „doamna” Ofelia! Acum va rog, dezlegati toti neuronii si un restart va rog!
Doamna Ofelia, de la închisoare se va întoarce. Acolo este viață, sunt săli de sport, lenevesc si se hrănesc pe banii contribuabililor. În schimb, Claudiu, a plecat pt vesnicie. Vă puteți pune în locul acelei mame, a acelor părinți? Oare a mai avut frați? Pt inconstienții ce urcă la volan beți, nici o pedeapsă nu e prea aspră.
Doamna Ofelia faceti dumneavoastra puscarie in locul lui ca nu a facut nimic .A omorit un om nevinovat care la aceea ora el muncea nu venea de la distractie .A lasat o familie indoliata s-au daca nu aveti copii nu stiti.El stia foarte bine daca este baut nu are ce cauta la volan s-au este atit de increzut fiind si consilier de la PSD Tirlisua .Acum nu are decit sa raspunda in fata legi ca si oricare cetatean indiferent de rasa si nationalitate daca a gresit.Toti sintem responsabili de tot ce facem.
Dar a băut si s-a urcat la volan involuntar?Cine l-a forțat să plateasca
Doamna Ofelia Citcauan…maine ma urc la volan beat si omor un membru al familiei dumneavoastra ,copil…sot…sora…..dar sa scap nepedepsit….ca sunt de treaba si eu , Nu as face rau nici unei insecte !!! Vi se pare ok ??? ????
Să fi fost fratele meu …tot nu vroiam să scape !
Involuntar mi-a ucis verisorul ,era baut la volan ,…si acu sa scape ?nu ci sa fie pedepsit ca daca nu-l pedepseste legea il pedepseste Dumnezeu.
Bai lele /muiere bai!!!…in Tarlisua oamenii sar cu pare după un păhărel ….de mai ești si străin pe acolo te omoară sălbaticii aia….si tu ne vinzi gogoși cu „Gabrielu’ lu’ Lulea Nucă” ce bun care nu omoară i musca???0
@Cezar
Dodo tu esti? Ai ramas tot marcat dupa acele evenimente? :))
Nu cred ca a fost nimeni atacat din senin, asa ca nu stiu de unde scoti aberatiile ca ar fi salbatici.
Daca nu vrei sa faci nimanui rau nu te urci beat la volan ! si cine greseste sa plateasca mi se pare corect !
Ofelia draga..daca omorea pe cineva drag tie nu mai ziceai ca face” inchisoare voluntar”
Dacă o felie judecă așa, gândiți-vă cam ce-ar putea debita întregul ?
Și ne mai mirăm ?
Iese țăranul de la țară, dar țărănoiul ba !
Un criminal scârbos văd, indiferent de banii care îi are.
Ofelia, eu zic sa intrati amandoi la inchisoare, daca era tactu’ lovit in accident nu aveai replici de genu’.
Eu zic că acei care conduc beți sa li se suspende permisul pe veci și închisoare 10 anii
Țărani sunteți voi mai orășenilor care trăiți pe ajutor social ! Nu mai tot criticati atâta ca nu sunteți in măsura ca sa judecați scarbosilor!!!
Nu conteaza de unde esti tara sau oras , cand te urci beat la volan alegi sa pui viata altora Si a ta in pericol . Sunt foarte sigura ca la banii Pe care ii are acest baiat si-ar fi permis sa plateasca pentru o camera la o pensiune in Beclean Si putea foarte bine daca a baut, dupa nunta sa mearga cu un taxi la pensiune sa doarma Si sa isi revina din bautura si Pe urma sa plece acasa . Acum bineinteles prietenii Si rudele spun ca nu merita sa mearga la inchisoare , dar daca era invers si el murea din cauza taximetristului fiind beat era ok ca taximetristul sa mearga la inchisoare ca era vina lui . Ar trebui sa ne gandim cu totii rude sau nu rude ca adevarul e ca acest baiat a ales sa conduca beat si a luat viata unei persoane care a fost copilul , fratele , nepotul si verisorul cuiva .Nu cred ca cei ce ii i-au apararea ar vrea sa fie in locul familiei baiatului care a murit . Da e adevarat ca e tanar dar Trebuie sa inteleaga ca atunci cand alegi sa conduci beat si sa omori Pe cineva Trebuie sa platesti pentru ceea ce ai facut Si ar trebui sa fie invatare de minte Si pentru alti tineri .
Ai putea sa te liniștești , era vorba de unii care se simt , dar dacă și tu te simți , felicitări , ar trebuii sa te gândești ca oamenii au dreptate , la țara poți merge cu orice viteza pe dealuri , dar in oraș deja este alta poveste , aici sunt alte norme de viața , mult mai diferite de ale voastre , așa ca dacă ai o limita de viteza , respect-o , dacă ai consumat alcool , nu urca naibii la volan , uite ce se întâmpla din ce in ce mai des , un incapabil , a distrus viața unui oraș întreg , toți eram foarte buni prieteni cu Claudiu (cel decedat ) , așa ca ai putea sa faci tu pușcărie deodată cu el , sau nu mai ești țăran dintr-o data ?
Nu ți-e rușine, asa măcar un pic? BA DA, JUDECAM!!Eu una ii doresc din tot sufletul sa nu aibă parte de liniște câte o avea,sau cine știe, poate nu v-a putea suporta prea mult și te v-a ruga pe tine prieten bun ce-i ești, un adevărat susținător,să-l ajuți și să-l susții…. Da să-l susții cum o faci și acum, sa termine mai repede socoteli… Oricum e un distrus pt ca distrus!!
Cu ce drept i-a luat viata lui Clau, cu ce drept a provocat atâta durere în sufletul mamei, tatălui, fratelui, surorii, nepoatei, în sufletul tuturor… Te-ai pus vreo secunda în locul lor? Te-ai pus? NU!! Taci din gura ca faci umbra pământului degeaba!
Decat pe puscarii sa traiesti mai bine pe social.
Cat e socialu in romania ca daca e bn vin si eu
Nu mai judecati oricui i se poate întâmpla , si inainte sa faceti pe cineva criminal de ce nu te intrebi oare el a vrut să se întâmple asta , cu siguranță nu sai ajute Dumnezeu sa scape cu bine
Cand te urci baut la volan esti un iresponsabil ,trebuie sa te gandesti inainte de asta ca altfel pui viata ta si a altora in pericol , si fiecare trebuie sa plateasca pt ceea ce a facut indiferent cine este ,asa este drept ,toti platim pt ceea ce facem gresit mai devreme sau mai tirziu.Eu sunt de acord ca la oricine i se poate intampla ,poti fii tu cel care sa distrugi o viata sau te poate distruge alt inconstient pe tine sau pe cineva drag si atunci nu mai zici vai ca nu a vrut sa il omoare.Nimeni nu vrea sa se suie la volan si sa omoare pe altul,dar cand te urci beat esti de vine pt ca nu trebuia sa te duci beat.Fiecare trebuie sa plateasca pt ce faci indiferent ca e sarac sau bogat ca e de la tara sau de la oras sau ca e cine stie ce functionar sau altceva.
Da credeți ca el vroia sa se întample asta numai judecați atata putea să se întample oricui..Gabi stai linistit o să fie bine.
Sa infunde puscaria . Nu merita sa mai vada lumina zilei.
Cu siguranță merita sa vada lumina zilei Gabriel , iar cei care comentati aiurea si doriti raul sunteti criminali …..nu el . Aveti grija ca maine sar putea sa fi ti unii dintre voi si nu ziceti nu mie nu mi se poate intampla ….oricui asa ca rugativa sa aveti sănătate și lasati acuzațiile aduse
eu nu il gasesc pe facebook…ca acolo vroiam sa ii scriu cateva
cum ati reusit?
Mai calmeazate ca maine poti fi tu in locul lui
Mai oameni fără caracterdin cauza voastra a ajuns țara unde a ajuns suntem văzuți ultimi oameni din lume pentru ca tot timpul voi vitejilor trebuie sa dați cu părerile și sa judecați lumea mai mergeți in morți de fraieri ambulanți cine sunteți voi sa judecați lumea uitativa la voi in grădina nu la vecinu !!!
Gabi rus nu e frumos ce comentarii faci .si sa ne faci cum iti vine la gura .Pentru ca noi nu sintem de vina cu nimic ,tu sti bine cine este vinovatul si mai faci asa comentari nu e frumos din partea ta .A gresit ,toti putem gresi si ni se poate intimpla la fel la ori care dintre noi . Nu sintem nici fraieri ambulanti .nici nu traim din ajutoare sociale si nici niste scirbosi , s-au daca ti-e scirba de oameni nu mai iesi intre oameni stai acasa linistit.Nu cred ca cineva judeca pe altcineva ,Dumnezeu este singurul care ne poate judeca de faptele care le facem ,dar lumea este libera sa-si de-a cu parerea daca a fost bine s-au daca a fost rau .
Hai si nu mai judecati pe nimeni ca nu se stie ziua de maine ce ne poate aduce la fiecare in loc sa ne parà rau de ceia ce sa intamplat.Dar din pacate astai Romania toti trebuie sasi deie cu parerea
Țăran analfabet din Târlișua, te-ai trezit să comentezi?
Si eu is din Tirlisua . Il cunosc, plin cu bani si uneori iti urca la cap asta. A comis o infractiune ,sa suporte consecintele. Si asta e…restul sunt detalii
Sincer sa fiu imi e milă de el dar merita o lecție de viață, el sa se gândească ca si din pușcărie o sa mai vadă lumina zilei dar Claudiu niciodată… Chiar asa de duri nu puteti fi oameni buni, l-am cunoscut bine pe claudiu si sincer imi venea sa plâng duminică cand am auzit, să ne gândim că poate asa ă fost sa fie, el a plecat si Gabi o sa plătească această cursă cu prețul libertăți sale. Si inca ceva Gabriel daca vezi acest comentariu, nu mai fi asa de tare-n clanta ca nu e locul si nici momentul, mai bine taci ca poate esti mai câștigat!
Hai fratilor sa nu mai respectăm legile ca suntem cu toții oameni de treaba si a-r trebui să fim iertați.Daca scapa nepedepsit ,atunci inseamna ca avem o mare problema.
Pt Doctorand Tarlisua….sa știi ca ai ceva dreptate….cand m-am referit la”taran” m-am referit la acea atitudine -pe care eu o urăsc- a celor ce se muta de la țara la oras dar uita de unde au venit si se cred superiori ….si fata de cei de la oras si mai ales fata de cei de la țara ….eu sunt născut si crescut la oras…m-am mutat de câtva ani la țara dar ma învârt mult pe la orașe si văd aceasta atitudine Grozav de rea a celor ajunși „domni” la oras de la țara…ca acest tânăr ….care tot cea învățat de cand e „orășean” e sa:conducă beat….sa se scape de responsabilități ….nu mai spune tupeu si aroganta….
Mai @Dodo…Dodo…Dodo….nu-s cine crezi tu….dar hai să-ți spun ce a spus un tarlisuan deal tau despre pornirile unora de la voi….vorbea despre doi frați din Tarlisua care cand se enervat-nu știu dacă beți sau treji- se duceau la Căminul Cultural din Tarlisua ….si toți săreau pe geamuri si pe unde apucau de frica lor….Civilizație bre nu????
La puşcărie să plătească pt ce a făcut astfel de oameni nau ce căuta în libertate.