Când nu e lege, e fărădelege!

Am asistat astăzi la o nouă şedinţă a Consiliului Judeţean în care Ion Budai Deleanu ar fi putut lua notiţe pentru o „Ţiganiadă” modernă, cu personaje îmbrăcate în costum, cravată şi microfon la purtător în care să vorbească ca să le audă lumea. Că de tăceau, filosofi rămâneau. O şedinţă pe post de adunătură în care cel mai puternic s-a dovedit a fi cel care a putut tăia, evident, microfonul, ultima redută a democraţiei.

Fireşte că despre acest comportament profund „democratic” nu vom citi în ziare cumpărate cu plasa de bani, dar acolo vom găsi, inevitabil, puneri la punct a primarilor „obraznici” şi a consilierilor opoziţiei care nu îşi văd lungul nasului, „nesimţiţii”. Doar ei au fost aleşi pe o listă, iar EL, măreţul stăpân al microfoanelor, nu. Nu-i nimic, e frumoasă şi democraţia asta în care unii tot iau (salarii, ce credeaţi?) ca să înfiereze cu mânie proletară protestatari şi să uite că au fost la şedinţe ale CJ de tristă amintire. Bine că pot, vor spune unii. Într-o zi mă voi enerva cu nervii, vorba cuiva, şi voi depune o cerere la Consiliul Judeţean să văd cu câţi bani publici a fost alimentat contul acestui ziar. Aşa, ca să ştim şi noi, să nu murim proşti dacă tot plătim taxe şi impozite pe salarii, pentru drumuri, pentru construcţii şi aer.

Revenind la Consiliul Judeţean, am de spus un singur lucru: mi s-a făcut greaţă să văd că, după 20 de ani de când au murit oameni ca noi să mimăm democraţia asta, vin unii care s-au visat probabil stăpâni peste moşii şi acum joacă acest rol spre dispreţul colectiv.

Există o vorbă pe care mi-a spus-o cineva cu mulţi ani în urmă: „Când ai fost proclamat rege, nu te mai poţi comporta ca un sclav!”. În prelungirea acestei afirmaţii, când ai fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean, nu mai eşti om de partid, eşti conducătorul unui judeţ, eşti responsabil de felul în care trăiesc oamenii, atât cei de la oraş, cât şi cei din ultimul cătun, că altfel ai fi doar preşedintele comunităţilor cu primari PDL şi ar trebui să ne mai alegem doi ca să aibă şi ei grijă de restul lumii.

Permiteţi-mi să compar această funcţie cu statutul de tată, nu tătuc. O fi exagerat, dar asta e. Un preşedinte e tatăl a 62 de copii din acest judeţ (oraşe şi comune). Ce inimă poate avea acest tată să împartă pâinea puţină de pe masă punând extrem de mult în farfuriile unora şi deloc în ale altora? Nu vă obosiţi să-mi răspundeţi. Ştiu răspunsul. E un tată fără inimă sau cu o inimă mică şi neagră.

Ştiu istoria acestui judeţ şi a celor care l-au condus de-a lungul timpului de o pot recita noaptea în somn. Toţi au făcut la fel, niciunul nu a fost mai bun ca altul. A fost o batjocură continuă şi o împărţire preferenţială a banilor. Cei care spun acum „niciodată nu a fost aşa” vorbesc prostii. Au mai fost vremuri şi mai nasoale, dar acum e sărăcie generală, oamenii o duc greu şi s-au săturat de acest mod de a face politică al celor de acum şi al altora.

Pentru că nici Gheorghe Marinescu nu a făcut mai bine, oamenii nu l-au mai votat. L-au votat pe Liviu Rusu care face mai ceva ca predecesorul lui. Cum să mai îndure lumea, ce răbdare să mai aibă? Dacă ştiţi răspunsuri, anunţaţi-mă şi pe mine.

Cristiana Sabău