Actualitate

Cristina Sântămărean, operată la genunchi (FOTO)

ACTUALIZARE Cristina Sântămărean, portarul echipei de handbal feminin CSM Bistrița, care a suferit în meciul cu Dunărea Brăila o accidentare serioasă la genunchiul drept, a fost operată la o clinică din Brașov.

Portarului CSM Bistrița i s-a făcut o ligamentoplastie LIA (ligament încrucișat anterior) la nivelul genunchiului drept.

”Cristina se simte bine și își dorește să revină cât mai repede pe teren (vezi și mesajul de pe tricou – ”Everything is going to be OK”). În curând va începe recuperarea, într-un centru specializat din Bistrița”, se arată pe pagina de Facebook a echipei bistrițene.

”Oricât de optimist aș fi, nu cred că o să o mai vedem pe teren până la finalul sezonului”, a precizat antrenorul Horațiu Pașca.

ȘTIREA INIȚIALĂ Verdict dur pentru Cristina Sântămărean

Portarul Cristina Sântămărean, care a avut prestații apreciate în egalurile obținute de CSM Bistrița cu SCM Craiova și Dunărea Brăila, a părăsit terenul accidentată în ultima partidă.

Ea a fost supusă unor investigații medicale, iar diagnosticul este crunt: ruptură parțială a ligamentului încrucișat anterior și o leziune a meniscului intern de la genunchiul drept. În urma acestei accidentări, Sântămărean ar putea lipsi chiar și o jumătate de an.

”După evoluțiile bune din ultima perioadă și în ziua în care a devenit ”Jucătoarea etapei a 14-a în Liga Florilor”, Cristina Sântămărean ne-a dat și o veste proastă. Accidentarea sa din meciul cu Dunărea Braila este serioasă. Portarul CSM Bistrița a efectuat un RMN. Sportiva noastră prezintă o ruptură parțială a ligamentului încrucișat anterior și o leziune a meniscului intern (genunchiul drept). În următoarele zile, Cristina va efectua noi investigații de specialitate la o clinică din Brașov. În cazul în care medicii vor confirma diagnosticul, Cristina Sântămărean ar putea fi supusă unei intervenții chirurgicale, urmată de o perioadă de recuperare. Din păcate, ar putea absenta de pe teren până la 6 luni. Suntem alături de tine! Îți dorim însănătoșire grabnic! Cristina vă mulțumește pentru mesaje, gândurile bune și pentru faptul că îi sunteți alături!”, se arată pe pagina de Facebook a echipei de handbal feminin CSM Bistrița.

Foto-Video: Facebook CSM Bistrița

1 comentariu

  • Offf…pacat! Chiar a evoluat bine in ultima vreme si a fost importanta evolutia ei pentru echipa. Chiar ma intrebam, „De ce trebuie sa avem trei portari si sa nu avem inter stanga?” Ei bine, nu ma gandeam la asa ceva! Pacat. Va fi mult de munca pentru Cristina sa revina.
    Insanatosire grabnica. Te iubim. Fii increzatoare, si vei reveni in poarta. Te asteptam.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.