Actualitate

Acțiuni în sistem integrat organizate de polițiștii bistrițeni. Ce sancțiuni au dat

La data de 1 martie, în cadrul unor acțiuni organizate în sistem integrat, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cei din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi și cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat activități pe Valea Ilvelor pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Acțiunile au vizat prevenirea şi combaterea furturilor din patrimoniul public şi privat, a infracţiunilor cu violenţă, a evenimentelor rutiere, a delictelor silvice, precum și prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul produselor accizabile.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, din care 20 conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, 2 conform Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 2 conform O.U.G. cu nr. 28/1999 rep. – privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 1 conform Legii 132/2017 – privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie și 1 la Legea 171/2010 – privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de peste 16.000 lei, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, a fost imobilizat un autoturism pentru lipsa asigurării obligatorie de răspundere civilă, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 2 mc de material lemnos și numerar în sumă de 300 lei.

Spre exemplu, a fost depistat în trafic un bărbat de 30 ani, având calitatea de șef district în cadrul unui ocol silvic, în timp ce transporta cantitatea de 2 mc de material lemnos, pe raza localității Rebrișoara, fără a avea documente de proveniență legală. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta ar fi transportat material lemnos, în mod repetat în baza aceluiași aviz de însoțire. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar materialul lemnos în cauză a fost confiscat și predat ocolului silvic competent.

La aceeași dată, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice au identificat un bărbat de 45 ani având calitatea de pădurar în cadrul unui ocol silvic, bănuit de comiterea faptei. Acesta este cercetat pentru faptul că la data de 17 noiembrie 2017 ar fi emis în fals un aviz de însoțire pentru o cantitate de 2 mc de material lemnos. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.

De asemenea, noaptea trecută, în cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au prins în flagrant delict un bărbat de 32 ani din Sîngeorz-Băi, în timp ce tăia fără drept și sustrăgea arbori dintr-o pădure de pe raza comunei Măgura Ilvei. În urma extinderii investigațiilor, s-a stabilit că în perioada 28 februarie – 2 martie ar fi tăiat și sustras arbori din acea pădure. Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 1.900 lei și a fost recuperat parțial. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor silvice de tăiere fără drept și furt de arbori.

Foto: IPJ Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.