(FOTO) ”În următorii ani, 700 de familii din Bistrița vor avea posibilitatea să-și construiască o casă. Se va dezvolta un nou cartier al Bistriței, un cartier modern, unde comunitatea și natura vor fi puse pe primul plan, un cartier cu toate utilitățile necesare, cu multe spații verzi, cu o zonă de case bine gândită, cu străzi, cu grădiniță, cu locuri de joacă și teren de sport, cu locuri pentru magazine, cu linie de transport public. Toate acestea pe un teren în zona străzii Livezi (n.r. – în spatele Liceului Tehnologic Agricol, se ajunge de pe centură – intersecția străzilor Tărpiului, Drumul Cetății și Livezi). Obiectivul nostru este de a-i determina pe tineri să se stabilească în Bistrița, să-și întemeieze familii, să-și construiască locuințe, să muncească în Bistrița”, a declarat viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, la lansarea proiectului ”Bistrița ta, casa ta!”.
El a afirmat că ”multe familii de tineri își doresc să aibă o locuință, o casă cu curte, au posibilitatea financiară de a o construi însă sunt descurajați de prețul mare al terenurilor de pe piața imobiliară. Ca viceprimar și lider al grupului PSD din Consiliul Local și susținut de colegii mei, am decis să oferim tinerilor această șansă, ca pe o suprafață generoasă de 36 de hectare aflat în proprietatea publică a municipiului să își contruiască locuințe în ceea ce va fi un cartier modern de tip Smart și Green City. Arhitecții și urbaniștii își vor spune cuvântul în crearea acestui cartier, unde toate să fie bine reglamentate și cu o cromatică a clădirilor armonioasă, stabilită de la început. Va fi un cartier verde, unde oamenii se vor simți bine. Planșele prezentate reprezintă doar o schiță, suportă modificări în urma proiectului tehnic”.
Cristian Niculae a detaliat: ”Vom concesiona loturi de teren de 300 mp și 500 mp, care se vor acorda la cerere tinerilor sub 35 de ani care au un loc de muncă stabil în Bistrița. Aș fi vrut să extindem limita de vârstă la 40 de ani, dar conform legii tânăr înseamnă până la 35 de ani. Aceasta este limita și pentru locuințele ANL pentru tineri. Am studiat mai multe variante pentru locație și am decis să facem aici deoarece este un loc foarte frumos, plan, ușor de urbanizat și sistematizat, iar după realizarea străzilor și a celorlalte facilități, care vor fi făcute de Primărie cu bani de la bugetul local, această suprafață ne permite să alcătuim 700 de loturi, 60% de 500 mp și 40% de 300 mp, pentru că vor fi probabil și tineri care vor dori loturi mai mici. Acest proiect nu este unul de ajutor social, ci unul pentru tineri întreprinzători, dinamici, care doresc să pună umărul la dezvoltarea orașului și să aducă plusvaloare”.
Alte condiții: ”Vom concesiona aceste loturi de teren pe perioada maximă legală, 49 de ani, cu posibilitatea de a o prelungi cu încă jumătate din perioada maximă, deci 73 de ani vor putea folosi aceste terenuri în concesiune. Vom da posibilitatea celor care își construiesc casă să cumpere aceste terenuri de sub case, dar doar după zece ani de la data concesionării pentru a evita eventualele speculații imobiliare. Am gândit un set de condiții pentru ca aceste terenuri să nu fie ocupate și nefolosite, adică să ia teren și să nu facă nimic. Cei care vor concesiona teren vor fi obligați ca în maxim doi ani de la data concesionării să intre în posesia autorizației de construcție și în maxim cinci ani de la data respectivă să fie finalizată construcția, cu recepția finală efectuată. Voi propune Consiliului Local o taxă încurajatoare de concesionare, foarte mică, 300 lei/an pentru loturile de 300 mp și 500 lei/an pentru loturile de 500 mp. Spațiile verzi vor fi suplimentate de fiecare curte, vom impune ca pe loturile de 500 mp să fie minim 100 mp de spațiu verde, iar pe cele de 300 mp – minim 50 mp de spațiu verde. Cred că este un proiect frumos, la care vor accesa foarte mulți tineri”.
În prima fază a proiectului, 2019, sunt prevăzute 248 de loturi de case pe 10 hectare, cu străzi și sistematizare. ”Cred că în 2019 se vor putea concesiona primele terenuri. La rectificarea de buget din luna iulie vom aloca banii necesari pentru expertize și proiectul tehnic. Pentru cerințele orașului, cred că 700 de loturi cât prevede proiectul sunt suficiente, dacă se va umple terenul și va fi nevoie vom căuta soluții și în alte părți ale orașului. Cartierul va fi al tinerilor și nu am ales numele lui tocmai din dorința de a alege ei, am făcut un sistem de vot. Venim noi cu niște propuneri, așteptăm și de la tineri iar prin vot se va alege numele noului cartier care este foarte aproape de centru, la maxim 3 km. Aici avem deja toate utilitățile, fiecare lot va avea utilitățile la limita de proprietate. Investiția Primăriei se va amortiza în timp, atunci când vom vinde terenurile la prețul pieței sau la cel stabilit de Consiliul Local”, a mai spus Cristian Niculae.
Aici sistem de vot pentru numele cartierului. Sunt propuse variante precum Urban Garden, CUIB (Complex Urban Integrat Bistrița), Bistrița9, Nosa Residence.
Proiectul ”Bistrița ta, casa ta!”
”Municipiul Bistrița devine acasă pentru 700 de familii de tineri, aceștia având oportunitatea să-și construiască propria casă pe un teren oferit în concesionare de către Primăria municipiului Bistrita, într-un nou ansamblu rezidențial.
Astfel, sprijinim tinerii, oferindu-le (prin depunerea unui cereri și în functie de disponibilitatea locurilor) suprafețe de 300 sau 500 de mp, în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani (cu posibilitate de preluneire până la 73 de ani) și de achiziție ulterioară a terenului, pentru construirea unei case noi, în zona străzii Livezi, acolo unde se va ridica ansamblul rezidenţial.
Celor aflaţi la început de drum, Primăria municipiului Bistrița le oferă locul pentru a-şi clădi casa dorită, răspunzând astfel unei probleme cu care știm că aceștia se confruntă, aceea a prețului ridicat de achiziție a terenului. Așadar, acest proiect este de fapt un parteneriat pe care-l facem cu voi, cu tinerii, pentru ca să rămâneți sau să vă întoarceţi acasă, în Bistrița, și împreună să clădim un oraş verde şi inteligent/ a Smart and Green City, un oraș al viitorului.
Acest ansamblu rezidenţial are pe primul loc natura și comunitatea! Este gândit ca un cartier de case cu mult spațiu verde, parcuri, piste de biciclete, dar şi magazine, grădiniţă, spaţii de joacă şi zone pietonale. Toate acestea pentru că ne dorim ca Bistriţa să devină cu adevărat un oras accesibil tinerilor care să vadă în acest loc o oportunitate de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Astfel, studenții plecați la studii în marile centre universitare, precum și tinerii plecaţi pentru o perioadă la muncă în străinătate, sunt aşteptaţi şi ei acasă.
Va fi un proiect etapizat, iar în prima fază de dezvoltare a sa, în 2019, se vor pune la dispoziția tinerilor aproximativ 250 de loturi de case.
Criterii pentru obţinerea unui lot pentru casa ta: • Sub 35 de ani la data depunerii cererii; • Loc de muncă în Bistriţa (întreaga listă de criterii va fi stabilită de Consiliul Local și făcută publică).
Condiţii obligatorii de îndeplinit: • După încheierea contractului de concesiune, în termen de 2 ani este obligatorie obţinerea autorizaţiei de construcţie. • După încheierea contractului de concesiune, în termen de 5 ani este obligatorie receptia finală a lucrărilor.
Alte condiţii: • După 10 ani de la semnarea contractului de concesiune (considerând că au fost îndeplinite celelalte condiţii), se poate depune cerere către Consiliul Local pentru achiziția terenului, acesta urmând a fi vândut la preţul lui de piață. • Construcţia nu poate fi vândută timp de 10 ani! • În întreg procesul de contractare şi construire se va oferi consiliere din partea aparatului de specialitate a primăriei.
Pentru că acesta este un proiect adresat cetătenilor Bistriței, ne dorim ca denumirea ansamblului rezidenţial să fie aleasă de către dumneavoastră, prin vot. În acest sens, am deschis un sondaj de opinie unde poate să fie aleasă denumirea acestuia, pe blogul personal. Împreună construim un #OrașAccesibilTinerilor! Bistrița ta, casa ta!”.
Să îmi fie cu iertare, terenul este situat în municipiul Bistrița? Sau la vreo câțiva km de Bistrița pe nu știu ce dealuri?
Că nu sunt de pe aceste meleaguri și din poze arată ca un câmp, nu pare să fie în oraș.
Zona Livezi este la 5 minute de centrul orasului, cauta pe google,
Mary e la 5 minute de mers cu mașina dacă traficul e zero!
Terenul e in zona INDUSTRIALA!
La 5(zeci) minute de centru. Mai ales la orele de varf 6-7 si 15-16. Tot LEONI plus alte firme. De morminatri ce sa mai vorbim.
Bravo Niculaie, alta zona nici ca se putea mai PROST!
Conform Google Maps distanța este de 1,9 km. până in Piata Centrală.
Este la 20 minute de MERS PE JOS.
De ce calculati timpul până in centru cu maşina? Nu aşa se calculează!!!
A rupt normele Niculae cu proiectul asta, Felicitări domnule viceprimar
Stai linistita daca nu faci parte din Psd nu primesti teren ..iti garantez eu…uita-te pe lista de Anl si vezi cine a primit…cei mai multi fac parte din TSD…un exemplu secretarul doamnei Doina Pana si asa mai departe…o sa aiba grija PSD sa isi rasplateasca simpatizantii…
Mary,pe Google nu-mi dă nimic despre această zonă. Eu de la Gara până în centru fac 7-10 min. Este mai aproape decât gara?
Eu sunt lăturean și nu cunosc orașul.
O rupt normele minciunilor electorale.Niculaie cel mai cel.
Dupa mult timp de asteptari, s-a realizat si acest lucru! Imi place zona, buna idee cu acest proiect! Parca incep lucrurile sa se schimbe putin in administartie, urmaresc si interesele tinerilor, un lucru f bun!
No așa da!!! Un super proiect!!!! Felicitări Primăriei Bistrița și domnului viceprimar, Cristian Niculae!!
No asa da Maribela, lauda prostia si minciuna!!!
Pentru tineri sub 35 de ani,asa ca si ANL-urile,deci cei care au o vârstă pana in 45 nu au cum sa isi faca casa mult visata2,ca nu mai e tânăr. Aveti niste criterii imbecile.Oare dupa varsta de 35 de ani se umplu buzunarele oamenilor de bani si pot sa isi cumpere case?
cam suna a discriminare! Adica tinerii primesc tot felul de facilitati, teren, locuinte ANL, Prima casa, Prima masina etc. Astia care sunt de 45 de ani ce sunt batrani?
O mica mare observatie legata de planse. Pozitionarea caselor pe fundul parcelelor este cea mai proasta alegere din punct de vedere urbanistic. Cresc costurile legate de racordarea la utilitati, frontul stradal nu este sustinut de constructii, s-ar putea sa rezulte strazi cu garaje si atat. Deci mai putin smart…
Legat de arhitectura ansamblului, exista un bun exemplu recent de selectie de proiecte pentru case in Maramures, in urma unui concurs. Rezultatul poate fi un „catalog” de proiecte pentru aceasta zona.
Intreb nu dau cu bota.Daca vor fii mai multe cereri decat loturi,e obligatoriu sa fii membru PSD sau e suficient sa spui ca votezi primar pe C. Nicolae? In aceasta situatie nu cred ca trebuie facuta discriminare intre cel care are 35 de ani si cel care a depasit virsta cu o zi.Sa fie stabilita o data pana la care pot fi depuse cereri,iare daca sunt mai multe cereri decat loturi intrg Consiliul Municipal sa stabileasca criterii obiective de departajare.Fiind vorba si de domeniul public e nevoie de doua treimi din consilieri pentru aprobare si e normal doar domeniul public nu e doar a unui partid aflat vremelnic la guvernare.Sigur conform legii trebuie dezbatere publica,dar cineva a vrut sa fure startul campaniei electorale si se pare ca a reusit. PAREREA MEA!
Nu este altceva decat concurenta cu PNL care a spus ca o sa dea loturi pentru case daca tot se face infrastructura cu atatea milioane, in Woandarland.
Cand o sa se intample asta? Acolo nu sunt drumuri, utilitati este un camp dupa cum se vede in poze. Daca orasul este ca dupa bombardament. Sau toate astea se vor face dupa alegeri.
pentru tineri asata o sa fie mana cereasca, felicitari domnule Nicolae
Mana cereasca, case mici ingramadite, fara canalizare, fara curent, fara apa, drum de 3m, trotuar de 40cm cu stalpi pe mijloc, gropi linga petice, trafic infernal…si toate acestea dupa cel putin 20 de ani de minciuni (pardon promisiuni electorale) marca Cretu si Niculaie.
BINE SPUS NEA ION. Cred ca a inceput batalia pe voturi. Oare o fi adevarat? Sunt atate strazii in buricul targului fara utilitati, iluminat, fara asfalt de ani de zile. Hopa cartierul pentru tineri, pe cand un cartier pentru asistatii sociali? Astia sigur voteaza.
Ca sa atraga tinerii sa ramana in oras. Raspunsul e clar cred.
Imediat apare domnul Balan si se impotriveste, ca mineralizati un spatiuu acoperit cu iarba. =))
Și pârțarii statului paralel o să urle: COMUNIȘTII !! PENALII !
Maxima asta Alan =)))))
Felicitări pentru acest proiect! Tinerii reprezinta viitorul acestui oraș. Îl felicit pe domnul viceprimar pentru ca se gândește la tineri și la diverse oportunități pentru ei.
Aveti rabdare, terenul parese ca este a Liceului Agricol, trebuie trecut in proprietatea primariei, parcelari, studii de fezabilitate , depuneri de cereri, analizarea lor, care vor dura un an doi, asa ca dupa ce votati veti primi terenul in functie de vot.SUPER . Eu vreau lot in Wander langa partie, acolo se face deja drumul, utilitatile, s au aprobat banii in acest sens.
Asa a inceput si Cartierul Subcetate. Mai intai loturi pentru tineri, apoi ANL-uri, cativa revolutionari si dupa aia „SOCIALI” cat cuprinde.
Istoria se va repeta si aici…
De ce nu s-a spus de la inceput ca se pot da si case ANL? De ce se dadeau doar garsoniere la plebe chiar daca aveau copii si studii superioare. Apartamentele doar cu inaintasi chiar daca au ramas goale unele….I-au lasat sa isi inceapa rate pentru blocuri si apoi ii amageste cu teren….
Totusi, ca sa inteleg si eu, daca am un teren de 400-450 mp, am 40 ani, nu pot obtine autorizatie de constructie pentru un imobil nou pentru ca minimul cerut prin HCL pentru a construi este de 500 mp (5 ari), iar aici, pentru 300 mp se ofera autorizatie. Foarte bine ca sunt aceste facilitati pentru tineri, dar ar fi bine sa fie fara discriminare fata de restul. Mult Succes
Să-i zică ȘOHAN – că-și va confirma numele.
O realizare fără precedent a vice-edilului catindat – comparabilă (ca durată în timp) cu Marele Zid Chinezesc, este refacerea (pentru a câta oară ?) a trecerii de pietoni de pe Titulescu.
După peste o lună s-au schimbat primele 2 dale și jumătate (cca 50 cm), însă panourile de protecție și semnalizările tronează neaoș, ca la gospodarii smart de urbe proastă – încurcând circulația auto și zăpăcind pietonii.
Ca la noi la nimenea !
Cine este credincios partidului poate primi? 🙂
Solcan e primul care primeste… el posteaza mereu cand niculae se pozeaza cu gropile orasului. Sluga tot sluga ramane.
O abordare foarte liberală. Din punctul meu de vedere utilitatea publică era mult mai bine servită dacă terenul public era folosit pentru un proiect de utilitate publică „gradina botanica” sau „parc dendrologic” legat in același timp de necesitățile școlii ai cărei elevi puteau sa facă studiu și practică botanică. Dar, cine sunt eu să judec.
În 2015 când propuneam acest lucru a fost o crispare instantanee de parcă am călcat pe sfintele moaște când am pomenit de terenul nefolosit de ani de zile de Liceul Agricol. Acum, se pare nu mai e o problemă. Dăm facilități și îi susținem pe tinerii cu o situație financiară bună. Elevii de la Liceul Agricol erau oricum niște săraci veniți de la țară care vor merge, cel mai probabil, să lucreze în străinătate și votau, eventual, cu primarul din localitatea de domiciliu. Altcumva sună să concesionezi teren de casă la 1500 de cetățeni până în 35 de ani din Bistrița care au „posibilitate financiară”.
https://www.timponline.ro/toniuc-vrea-infiintarea-gradinii-botanice-porcius-prodan/
Terenul este in extravilan, va trebuii doc de urbanism, scos din circuitul agricol, aprobarii de la Ministerele de resort daca este pasune este lege speciala, asa ca va dura 3-4 ani nu va amagiti. Eu vrewu sa vad un cf al cui este terenul? Inzestrativa cu rabdare.
La Blaj se află cea mai veche grădină botanică din lume amenajată pe lângă o şcoală secundară. Datează din 1881 şi se întinde pe o suprafaţă de 9 hectare.
În trecut, în Grădina Botanică de la Blaj se găseau peste 500 specii de arbori din 100 de familii. Mai mult de jumătate din suprafaţa acesteia era deţinută de sectorul sistematic şi de cel ornamental, iar restul, de arbori (conifere şi foioase rare), la care se adauga o seră de plante exotice.
Grădină Botanică a luat fiinţă la iniţiativa profesorului naturalist Alexandru Uilacan. Colecţia ei a fost îmbogăţită de urmaşii săi, din rândul cărora se remarcă Ambrosiu Chetianu şi mai ales Alexandru Borza, marele savant botanist. Începuturile ei datează însă din secolul al XVIII-lea, când călugării blăjeni, care erau şi profesori, avea aici o grădină întinsă de pomi şi legume. În secolul al XIX-lea, după anul 1864, elevii Şcolii Normale din Blaj făceau aici practica studiului botanic.
Printr-un parteneriat cu Biserica Greco-Catolică, proprietara Grădinii Botanice, Primăria Blaj a demarat un proiect de reabilitare şi reînfiinţare a acesteia. Parcul din spatele Catedralei Greco-Catolice şi Grădina Botanică vor fi legate de Câmpia Libertăţii, unde se derulează deja un proiect important de reabilitare şi restaurare.
si care- i legatura? Aia de la Deda sau aia de la Razboieni? Pa ce in spatele liceului agricol este vreo gradina botanica?
Daca venea cu propunerea Radu Moldovan la cat este de ambitios il credeam capabil sa faca acel cartier . Dar cumeu stwu dec15 ani fara iluminat public di cundtrada asfsltsta dupa multe scandaluri dup 20 de ani nu maincred nimic decat ca a inceput campania electorala.
Scuze pentru scris dar sunt f nervos de atata minciuna.Daca str. Colibitei dureaza un an cat vor dura lucrarile in acel cartier pe care se vrea a face?
Ai citit de ce dureaza un an?
Am eu haluzinatii sau am avut recent o propunere similara din partea PNL?
Da ai haluzinații ! Or să vină ungurii și o să spună că ei au fost primii !
Si totusi e copy/paste, furat sau cel putin inspiratia a luat o de aici:
https://www.timponline.ro/proiectul-casa-bistrita-ideea-altora-cocos-versus-livezi-faza-consultare-publica/
Intrun fel e bine sa aiba idei comune cele doua tabere, in caz ca se va realiza si sa nu ramane doar propunerea electorala.
Schita cu parcelele si casele e facuta de un copil de gradinita? Sau chiar de Niculaie?
Asa s-ar explica desenarea caselor la dimensiuni mult reduse raportate la dimensiunile parcelelor. Ca sa nu mai vorbesc de subdimensionarea drumurilor de acces.
Ati auzit de desenarea la scara? Daca se desenau casele la scara atunci s-ar fi observat ce ingramadite sunt, ce apropiate vor fi unele de altele si ce aproape de limitele de proprietate.
Sensuri giratorii vad ca sunt prevazute, binenteles subdimensionate ca sa nu poata intoarce autopompa cu beton sau autocamionul cu caramida.
Trotuarele vor fi tot tip pinguin?
De ce administratia prevede, pt un proiect nou, un grad de ocupare al terenului atit de mare si spatii verzi atit de mici cand in acelasi timp la ora actuala cetateanului de rand nu i se accepta asemenea conditii daca doreste sa-si construiasca casa pe terenul lui?
Felicitări domnule viceprimar pentru așa un proiect și pentru că veniți în sprijinul tinerilor bistrițeni!!!! Era nevoie de așa ceva și sunt sigură că va fi o reușită!!!!
Hotaraste-te trolisor de Rosiori: ești Călin sau Cal-ina? Poate ești Ivan/Tanko/Solcan?
Felicitări domnule viceprimar pentru așa un proiect și pentru că veniți în sprijinul tinerilor bistrițeni!!!! Era nevoie de așa ceva și sunt sigur că va fi o reușită!!!!
De ce sa vrei in Wonderland cand poti aici la 5 min de centru vechi aici sunt trase deja utilitatile in schimb in acea zona nu. Si multe altele. Aici e f avantajos si sa cumperi. Deci nu vad de ce nu ar avea tinerii sa se foloseasca de proiectul asta.
„Smart @ Green”
Inteligent nu pare din cauza schitelor desenate la nici o scara, drumuri de acces subdimensionate…..
Green, adica verde nici atit.
Unde e „Green”-ul daca din start se concep 50-100mp de spatiu verde pentru o familie?
Verde e doar partidul lui Bălan !
Usurel nu va ambalati,cu ce bani i sa si ridicce casele tinerii? La ce salarii de mizerie sunt in Bistrita,trebuie sa lucrezi 100 de ani pana iti vezi casa la cheie si mobilata! Doar daca esti bugetar la Primarie poate poate…E doar un mare fass ca multe alte lucruri in acest oras. O zi buna.
No filfizonilor , ce mai vreti ? Sa va stearga si la cur primaria ? Direct in centru va trebe loc de casa ?
Un proiect extraordinar,tinerii care vor sa-si intemeieze o familie,o casa a lor,au acum o oportunitate ,stiim cu totii cat costa un teren in Bistrita,cu banii necesari cumpararii terenului se pot apropria de finalizarea constructiei.Ma bucura faptul ca cineva a venit cu o solutie pentru ei.Felicitari viceprimarului,un om cu viziune!
Anemona, pe ce lume traiesti? Unde sunt trase utilitatile, care 5 min de oras, unde drumuri de acces?Mai fomeie, terenul nu este al primariei si este in extravilan. Tu stii ce implicatii sunt ca sa scoti o pasune din circuitul agricol? Dute pana acolo si vezi ca e mai departe decat Wondarlandul care este in intravilan. Mult mai buna propunerea PNL pentru ca de schiat nu vom schia niciodata mai mult de 2 saptamani pe an.
Nu sunt de acord cu un asemenea proiect. Cei care au bani pot sa-si construiasca case singuri iar cei care au disponibilitati mai reduse pot opta pentru cumpararea de apartamente sau inchirierea de locuinte.
Ce cauta Primaria in aceasta ecuatie ?
Cum sa folositi un activ al comunitatii pe care sa-l concesionati sa vindeti doar unui numar redus de bistriteni ?
Proiectul este unul retrograd, cu iz din vremuri trecute (sper).
Piata imobiliara trebuie sa fie una libera, in care statul, sub orice forma de reprezentare ar fi el, sa nu se amestece.
Creati cadrul pentru o crestere a initiativei private, care sa genereze venituri mai mari pentru angajati si intreprinzatori, pentru ca mai multi bistriteni sa poata sa-si construiasca singuri case ….
Mintiuanule, a cui crezi ca este propunerea? Si asa f proasta, cred ca nici in 10 ani nu se va realiza acest lucru daca nu au reusit sa termine un pod sau niste trotuare. Vai de steaua ta asta daca nu esti de serviciu cumva.
Tare îmi mai plac comentariile în dulcele stil al limbii de lemn, scrise parcă de aceeași mânuță tremurândă, necuplată la creier.
Frumos ar fi sa accepte si propunerea lui Ioan Turc si sa faca si in Wonderland 3000 de loturi, asa ar putea da indiferent de varsta. Am fi orasul cu cei mai multi locuitori la casa, raportat la numarul de locuitori.
Ideea e buna, dar… teren de 3 ari?
3 ari mi se pare ca e bataie de joc… o sa fie casele lipite una de alta… de curte… ce sa mai vorbim… mai bine stau la bloc decat casa fara curte… halal viziune… Unde parchezi masina daca nu ai curte… afara? Afara fac pariu ca o sa faca strada ingusta de sar toate oglinzile la masini. Halal viZiune urbanistica… locuiesc in suedia, sa vedeti aici unde se fac casele… in paduri, intre copaci, intre lacuri… administratia e cu totul alta. Nu ingramadeste nimeni populatia le da libertate sa aiba aer curat si verdeata in jurul lor… dar se pare ca in Romania cu cat mai multi oameni pe metru patrat, cu atat mai bine….
Cred că ar fi mai bine ca lociunțele să fie cu CHIRIE.
Case cu 4 camere – 110 m2
Case cu 3 camere – 75 m2
Case cu 2 camere – 60 m2
Chiria ar putea fi de 1.100 lei, 750 lei, 600 lei pe lună. Utilitățile se plătesc separat.
Investitia se recuperează in 30 de ani.
Noul cartier urmând să aibă câțiva administratori/oameni de serviciu, care tund iarba, taie crengile pomilor, curăță zăpada.
Curtea de 50-100 m2 este OK. Poți să stai la soare, să faci plajă, să faci un grătar, să te aşezi pe un şezlong şi să citeşti o carte.
E o nebunie curată cu dorința românilor de a fi proprietari. Să aibă, casă, pământ, maşină, să lase copiilor ceva, etc.
In străinătate sunt foarte multe case şi apartamente cu CHIRIE. Nu ai treabă cu banca, nu te imprumuți cu 50.000-100.000 € şi să tremuri, că ce vei face dacă iti pierzi locul de muncă sau dacă cresc dobânzile.
Un complex format din 200 de case aproape identice, zugravite in aceeaşi culoare şi aliniate la milimetru, conferă o stare de calm, linişte, armonie, ordine.
„E o nebunie curată cu dorința românilor de a fi proprietari. Să aibă, casă, pământ, maşină, să lase copiilor ceva, etc.”
Bolshevicule, Karl Marx in cunoscuta sa lucrare „Manifestul Comunist” a sintetizat „ideea” ta: „Abolirea proprietatii private”.
Ai tupeu pentru ca nu esti singur aici. Pe site-ul „Forumului Economic Mondial”, condus de globalistii tai dragi care ne vor readuce bolshevismul, se spune raspicat:
„Bine ati venit in 2030. Nu posed nimic, nu am intimitate si viata nu a fost niciodata mai buna”
https://www.weforum.org/agenda/2016/11/shopping-i-can-t-really-remember-what-that-is/
Stați liniștiți, ăștia nu-s în stare să facă un trotuar pe Tărpiului, credeți că vor face un cartier SMART & GREEN de la zero într-un câmp? Poate DUMB & BLACK, dar nu în timpul vieții noastre…
Halo, sa fie inca o minciuna de campanie marca Niculaie?
Ma Niculaie, mai lasa povestile de doi bani, cu terenuri care o sa le dati voi la sfantul asteapta, si fa ceva concret! Lucreaza ceva pentru banii pe care ii primesti lunar.
Vezi ca te-ai apucat de reparat 3 strazi cu mare tam-tam, si ai reusit din nou sa pui PETIC linga PETIC si PETICUL linga GROAPA.
Daca nu ar fi de plans , ar fi de tot circul, multe dintre aceste comentarii. Impulsionati de o anumita rautate sau de simplu fapt , ca multi vor sa fie contra, vad articolul cu primaria , cu primarul Cretu sau cu viceprimarul Niculae, si fara sa-l mai citeasca incep si spun multe si nevrute. Daca am reusii sa ne comportam ca si niste oameni normali, am analiza proiectul , am citi cele scrise in articol cu atentie , si pe urma ne-am exprima parerile.Profitand de nume false , veniti cu tot felul de aberatii , de parca unii dintre d-voastra a-ti fi ceva mari arhitecti, care va-ti ocupat toata viata numai de proiecte de anvergura, si le stiti pe toate. Vin pe aceasta cale, si o rog pe doamna Cristina Sabau, sa introduca o regula mai ferma pentru comentarii, fiecare sa-si scrie numele adevarat pentru a putea comenta. Atunci cred ca dezbaterile ar fi mult mai benefice si mai productive pentru toata lumea, ar fi si idei bune pe care cei din administratie ar putea sa le ia in calcul, si cel mai important, nu cred ca foarte multi si-ar mai permite sa arunce cu insulte in toate directiile, ca oricum nu stie lumea cine este. In ceea ce priveste proiectul , cred ca este o initiativa foarte buna, iar pentru cei care nu au citit articolul doar au comentat, in conferinta de presa, d-l viceprimar Niculae , a explicat foarte clar ca proiectul se extinde pe o anumita perioada de timp, tocmai pentru a se putea face toate demersurile necesare si bineinteles infrastructura necesara. Felicitari d-le viceprimar Niculae, felicitari Primaria Bistrita, felicitari tuturor care vor fi implicati in realizarea acestui proiect, Dumnezeu sa va ajute !!!
EU am ales numele: cartierul Bostan Red Fucking PSD City
Oricum dupa numele propuse deduc foarte bine ca suntem in USA. Toti vorbim engleza. Avem foarte multe personalitati istorice- domnitori, cercetatori, doctori, muzicieni, scriitori…etc si noi dam nume de flori la strazi si nume de …ing la cartiere. „WTF?” Unde ne aflam? Imi aminteste de Caragiale si frantuzismele ironizate de el.