Pensiunea, situată la graniţa între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, la cota 1200, avea 22 de camere şi un restaurant, şi a luat foc cel mai probabil de la un scurt-circuit care s-a produs la mansardă.
Potrivit plutonierului Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, la stingerea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri voluntari din Tiha Bârgăului şi Prundu Bârgăului, cărora li s-au alăturat două echipaje de la ISU Bistriţa-Năsăud.
„Incendiul a izbucnit în jurul orei 4.30. Cauza lui este în curs de stabilire. Este posibil să fi fost un scurt-circuit. Intervenţia a fost dificilă şi a durat opt ore. Am încercat să limităm cât mai mult pagubele şi să salvăm partea de jos a cabanei. Din păcate, a ars şi tavanul de la parter. Era mult lemn în construcţie şi acest lucru a făcut ca intervenţia să dureze atât de mult”, a declarat Marius Rus.
Viceprimarul comunei Josenii Bârgăului, Ioan Parasca, a declarat că această pensiune îi aparţine fiului primarului comunei, Tudorel Ciotmonda.
„Pensiunea îi aparţine fiului domnului primar. Nu ştiu ce s-a întâmplat de a ars. Nu am putut lua legătura cu domnul primar fiindcă e internat în spital. I s-a făcut rău după ce a aflat vestea şi l-au dus la spital”, a declarat el.
Pasul Tihuţa face legătura între Transilvania şi Moldova.
Adaugă comentariu