„Trăim într-o atmosferă care nu mă încântă nici pe mine deloc, nici la nivel politic, nici la nivel de conducere a României”, „activitatea politică şi administrativă duce foarte mare lipsă de valori”, a spus prefectul Ovidiu Frenţ vineri seara la aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Clubului Rotary Bistriţa Nosa din care a făcut şi el parte înainte de a deveni funcţionar public.
„Au trecut 10 ani foarte repede. Îmi aduc aminte cât de greu s-a constituit acest club, dar e un club mult mai activ decât Rotary Bistriţa. E şi un club un mai vesel şi mai simpatic datorită colegelor noastre. Dincolo, între bărbaţi, vă daţi seama ce interesant era. Eu am ales o altă cale. Dacă tot suntem în an centenar, vreau să vă spun că am avut ocazia să citesc foarte multe dintre documentele vremii de acum 100 de ani. Să ştiţi că acele asociaţiuni nu erau departe de ce înseamnă Rotary. Astra, chiar şi Uniunea Comunelor Grănicereşti, aveau aceleaşi preocupări pentru tineri, pentru burse, pentru persoane bolnave, pentru a-şi trimite oamenii în diverse funcţii în administraţie. Aici puteaţi să mă treceţi şi pe mine pentru că am venit din club şi după aceea am fost numit în funcţie. Chiar dacă avem fiecare simpatiile noastre politice şi religioase este un câştig pentru că şi România s-a constituit tot la modul acesta: de coalgulare a tuturor forţelor în jurul unor idei mari, a unor proiecte mari”, a spus Frenţ.
Prefectul a continuat: „Trăim într-o atmosferă care nu mă încântă nici pe mine deloc, nici la nivel politic, nici la nivel de conducere a României, însă soluţia tot acolo este în a ne aduna aşa cum am făcut-o şi acum 100 de ani pentru că de acolo de unde vin problemele vin şi soluţiile. Dacă unii dintre colegi nu au înţeles foarte bine pasul meu, eu am experimentat pe lângă activitatea de ONG – unde Rotary se situează în top – şi această activitate politică şi administrativă care cred că duce foarte mare lipsă de valori. Din păcate, în România, foarte puţină lume asumă acest pas de a intra în politică, în administraţie, de a face faţă unui val nu neapărat de simpatie publică atunci când te duci în astfel de funcţii. Vreau să sper că nu v-am făcut de ruşine acolo unde am activat în administraţie. Ştiu că mulţi dintre voi îşi doresc să termin şi să mă reîntorc la club, dar nu am vrut să amestecăm lucrurile. Vă felicit, sper să ne vedem curând!”
Ovidiu Frenţ a fost susţinut de PSD să ajungă subprefect, iar apoi prefect.
Bravo domnule PREFECT ! Le-ati zis-o asa apasat cum sta bine unui bistritean sadea. Ma bucur ca ati focusat cuvantul in directia potrivita. Incet cu treaba buna si prefectii isi dau seama de starea jalnica a soc. romanesti, prostita de politicienii penali. Nu le mai dau numele ca se stie f. bine. Mediocritate, prostia, lacomia, ipocrizia au intrecut toate limitele. Tara se goleste de oamenii harnici si calificati si in locul lor muncesc asiatici si africani. Peste 40% din pamantul arabil al Romaniei apartine strainilor care isi trimit recoltele si profitul afara. Am pierdut si opurtunitatea de a reveni GRANARUL EUROPEI. Si asta numai din cauza celor care ne-au condus in interes propriu fara sa iubeasca poporul si tara. De ce multe state din Europa printre care FRANTA, POLONIA, UNGARIA si-au protejat terenurile si padurile.Asta era ex. de urmat nu atacarea JUSTITIEI !
VALORI CA CA premierul DANCILA E SUPER PENTRU ROMANIA .
Are dreptate prefectul in legatura cu nonvalorile din politica… Logica ministrului Transportului, Lucia Șova, este demnă de cea de membru în guvernul Dăncilă: „Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari și multinaționalele vor pleca către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici”.
Vorbim de un coleg de-al dansului…
Sa vedem cum va digera Radu Moldovan si in plan național Dragnea si Dănilă , afirmațiile dl prefect Frent . A avut un moment de sinceritate . Probabil si datorita faptului ca dl Frent mai frecventează si alte organizații cu oameni mai valoroși . Sa ai curajul sa critici guvernările actuale si politicile distructive pentru România chiar in an centenar este de apreciat .
Da la sefutul dumneavoastra Draknea, care ste la conducerea Romaniei, i-ati spus domn prefect, ca este o nonvaloare? Si politic si administrativ. De ce mai stati in functia guvernamentala daca guvernul Romaniei este plin de nonvalori?
Pot aprecia poziția domnului Bălan, mulțumit de atitudinea prefectului.
Dar sunt total în dezacord cu poziția luată de domnul Frenț.
Dacă un militant consecvent pentru democrație, ecologie și drepturile de viețuire oameni și animale, poate să se simtă oarecum răzbunat când de pe poziția de prefect, un bistrițean sadea, îi dă dreptate, eu nu.
Nu am aceiași înțelegere față de un reprezentant al guvernului, ce recunoaște starea de regres evident a societății și se mulțumește doar să o constate.
Aveți obligația de a acționa în consecință domnule prefect, de constatat au constatat și cetățenii Bistriței de un an jumătate. Au demonstrat în fața prefecturii, fie iarnă sau vară, au mărșăluit pe jos până la capitală, ca acum să vedeți și dumneavoastră de ce.
O demisie este cel mai simplu lucru ce îl puteți face, altfel ar trebui să vă considerați complici cu acești guvernanți ce răstoarnă valorile ce cu mare anevoie s-au așezat de circa 30 de ani.