A 23-a ediție a Festivalului ”Nunta Zamfirei” s-a încheiat cu o Gală a folclorului internațional pe scena din fața Palatului Culturii.
Luni 30 iulie, în a șasea și ultima seară de festival, au dat spectacol ansamblurile: ”Kamuk”- Costa Rica; ”Rasa” – Lituania; ”Shevitsa” – Bulgaria; ”Vesyalukha” – Belarus; ”Nasim Albadia” – Israel; ”Salmorenc” – Franța; ”Kozaciok” – Suceava; ”Liceo FDT” – Filipine; ”Citta di Castrovillari” – Italia; ”Herencia Mexicana” – Mexic.
Un foc de artificii a pus punct ”nunții” de anul acesta, toți membrii ansamblurilor prinzându-se într-un dans final.
Din 25 iulie și până astăzi, au evoluat în fața publicului bistrițean ansambluri din 15 țări de pe trei continente.
Adaugă comentariu