”A trecut… chiar a trecut ziua de ieri. Dar trebuie să treacă și hăul. Și cuvintele grele. Și reproșurile. Nu mă dezic de votul meu, nu te dezice de boicotul tău… dar să ne oprim. Există suficiente cuvinte, savante sau nu, prin care să explici orice… de ce am mers, de ce ai stat acasă, dar astăzi e luni și poporul, cu bunele și relele lui, a decis”, a postat pe Facebook liderul deputaților PSD, Daniel Suciu.
El a adăugat: ”De astăzi preotul tău e tot preotul tău, păstorul la fel. Mereu s-a spus să-i luăm în calcul pe cei care stau acasă, să-i înțelegem, că au argumentele lor, au protestul lor, iar acum cei care au stat acasă trebuie să-i înțeleagă pe cei care au mers la vot. Avem argumentele noastre. Și a fost manifestul nostru. Și sunt parte a celor din Sângeorz, cu care m-am văzut în toate aceste zile, care au avut aceleași argumente când au participat… pesediști sau antipesediști, ortodocși, catolici sau neoprotestanți. Suntem un singur oraș, unul frumos și divers. Voie bună!”.
Bine domnule deputat ca a trecut,doar ca haul trece mai greu,deoarece are aproape 30 de ani de cand l-ati creat,crescut si adincit mereu.Stiu voi de azi aveti aceleasi salarii,diurne,masini si pensii speciale,doar cei pe care cu buna stiinta i-ati mai invrajbit odata in plus ,raman cu aceleasi probleme ,necazuri ,doar cu o vrajba mai mult.Nu ma dezic de votul meu,dar sincer puteam si fara asta,in rest sunt convins ca si voi politrucii si popii o ve-ti duce tot intr-o veselie si o bunastare.
PAREREA MEA!
Ce faci, Daniele, te sucești? La Bistrița se vorbește că tu ești șeful unei comisii care îl va pune sub acuzare pe președintele Klaus Iohannis de înaltă trădare.
Pana una alta, in statiune marii liberali au stat pe dreapta. Cu primarul in frunte. Si daca s-a facut peste 30 la suta in oras, acest lucru se datoreaza penticostalilor si lui suciu. Asa ca..bravo lui. Are tot respectul meu si chiar apreciez pozitia lui echilibrata.
Suciu, cand nu ai sa mai roiesti pe langa dracnea ca musca pe langa rahat o sa iti dau credit, pana atunci esti un politruc de doi lei, un demagog si un oportunist.
Jale male pentru astia care au vrut sa le taie din drepturile homosexualior.
Au vrut sa le taie pensiile de urmas, au vrut sa le taie asigurarile de sanatate ca si coasigurat.
Au vrut sa le taie din aniversari…DE CE P…A MEA HOMOSEXUALII NU AU DREPTUL SA SARBATOREASCA NUNTA DE ARGINT?
Cu tot respectul, politicienii ăștia chiar se cred mai deștepți decât toată lumea.
Atunci când nu ar fi mai nimic de zis, iar pentru ei ar fi de tăcut mâlc, se găsesc – îndreptățiți de înălțimea dregătoriei ! – să dea din nou sfaturi și îndemnuri către popor.
Ei, vedeți, ?
D-aia ne-am săturat de voi !
Ne oprim domn Deputat daca va instruiti colegii din consiliul local si sa le spuneti ca pe viitor sa nu mai boicoteze sedintele de CL cu propuneri serioase , si sa le mai taiati din aroganta specifica voua pesedistilor prin care spuneti ca o minoritate de peste 5.000 de bistriteni sunt neimportanti. Ma refer la cei care au semnat petitia cu prostia de modernizare care ne lasa fara copaci, iarba si flori. De ce nu am putut fi consultati ?Nu ati vrut voi. No simplu. Nici eu nu am vrut sa ma duc la Referendum. Am invatat boicotul de la consilierii psd+alde+udmr.
Toți cei care ati boicotat aceasta temă de viață creștină și ati plâns de mila sugailor mai puteți voi oare în viitor sa faceți judecăți de morală și comportament creștin?Nu pot decât să felicit acest ziar că și-a păstrat neutralitatea spre deosebire de alte ziare și partide locale care in spatele unui interes politic își smulgeau parul din cap de mila persecutaților sexuali care nu își mai puteau hrăni poftele.
sunt oportuniști fără margini și fără pic de rușine…mie mi-ar crăpa obrazul…