În ultimele 24 de ore, în Bistrița-Năsăud utilajele de deszăpezire au intervenit pentru curățirea drumurilor și combaterea poleiului. Pe drumurile naționale au acționat 40 de utilaje cu 385 de tone material antiderapant, iar la nivelul drumurilor județene au acționat 36 utilaje cu 700 tone material antiderapant, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
La Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa, iarna s-a instalat, dar nu şi pe drum. „Atmosferă de iarnă în Pasul Tihuța și asfalt negru. Din informațiile avute până la această oră, se circulă în condiții de iarnă – normale, azi noapte și în continuare, utilajele de deszăpezire intervin pentru curățirea drumurilor și combaterea poleiului cu material antiderapant”, anunţă Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Potrivit sursei citate, în unele zone carosabilul este umed, iar şoferii trebuie să circule cu grijă, adaptând viteza la condițiile de drum.
Reamintim că avertizarea de #CodGalben este în vigoare până în 16 decembrie a.c., ora 18:00, la nivelul județului nostru.
CJSU face următoarele recomandări tuturor participanților la trafic:
➡️ în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii se recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
➡️ curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
➡️ acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.
❗️Totodată, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!
❗️Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
📞 Cetățenii care au probleme în trafic, datorate stării drumurilor cauzate de fenomene meteo (gheață, polei, zăpadă), pot semnala acestea la următoarele numere de telefon:
- pentru drumuri naționale: tel. 0263233615, 0263266620 – Dispecerat Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud;
- pentru drumurile județene: tel. 0743064482 – ing. POP GABRIEL Șef Serviciu Drumuri din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- pentru drumurile comunale se va lua legătura cu personalul din cadrul primăriilor;
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud: tel. 0263239404.
- Inspectoratul de Poliție județean Bistrița – Năsăud: tel. 0263203005 și în situații de urgență se va apela numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență monitorizează în permanență starea drumurilor din județ.
vreau sa stiu,pot merge sa schiez pe partia cretului?
poti pe dracu’.
acuma se cumpara generator pentru tunul de zapada.
de fapt, taranul sef mai da înca un tun în bugetul orasului, fraierii sunt rugati sa cotizeze mai cu spor.
el oricum nu e curios, ca merge sa schieze în Austria.