Evenimentul ”Sânziene la Maieru” a ajuns la ediția a IV-a. Acesta este organizat de Muzeul “Cuibul Visurilor” Maieru luni, 24 iunie 2019, începând cu orele 18.00.
”Având o semnificaţie aparte pe Valea Someşului, dar mai ales în comuna Maieru, unde credinţele şi obiceiurile populare sunt păstrate de sute de ani, sărbătoarea magică a Sânzienelor aduce în prim plan unul dintre cele mai aşteptate obiceiuri şi anume cel al săritului peste foc. Obicei foarte vechi, consemnat în documente încă din anul 1768, şi practicat şi în timpurile actuale în serile de 23 şi 24 iunie, acesta este precedat de pregătirile care se fac, strânsul sânzienelor, împletitul coroniţelor cu care se va sări peste foc, fiind însoţit de numeroase credinţe supersţiţii şi semnificatii specifice locului. Despre toate acestea, dar şi despre multe altele vor conferenţia: Liviu Păiuş, Icu Crăciun, Iacob Naroş şi Liviu Ursa. Despre florile de sânziene, despre împletitul lor, despre leacurile care se pregătesc din aceste plante ne va convinge Ilie Hoza, printr-un laborator floral, după care va urma un microrecital de poezie. Evenimentul se va încheia cu o proiecţie video, un scurtmetraj având ca titlu “Sânzienele la Maieru”. Vă așteptăm cu mult drag!”, anunță organizatorii.
Adaugă comentariu