Actualitate

Un bistrițean, la naționala de minifotbal a României. El a marcat în meciul cu Slovacia de la Nations Games

Echipa naţională de minifotbal a României, vicecampioană europeană, participă la cel de-al treilea stagiu de pregătire din acest an, dinaintea Campionatului Mondial din Australia, de la Perth, din perioada 1-12 octombrie.

Astfel, după Cupa Continentală din Tunisia din luna martie, acolo unde s-a clasat pe locul 3, fiind neînvinsă, şi după Cupa Klitschko din Ucraina, din luna mai, unde a ocupat locul 2, de asemenea neînvinsă, România joacă în acest week-end la EMF Nations Games, la Brno, în Cehia, în compania unor adversari selecţi: Slovacia – participantă la Campionatul European de anul trecut, din Ucraina, Spania – locul 4 la ultimul Campionat Mondial şi Cehia – campioana mondială şi europeană.

Din lot face parte și Sebastian Rus, component al echipei Extratereştrii Bistriţa (foto – al doilea în rândul de jos).

În primul meci, România a învins Slovacia cu 3-1, în a doua partidă a surclasat Spania, scor 4-0, apoi a remizat cu Cehia, 2-2, câștigând Nations Games.

Sebastian Rus a înscris în meciul cu Slovacia golul 3 pentru naționala României:

Aici mai multe detalii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.