Actualitate

Sfântul Ilie – aducătorul de ploi, ocrotitorul şi patronul aviatorilor

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, în 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini. Este considerat ocrotitorul şi patronul aviatorilor, preoţii explicând acest fapt datorită "felului în care s-a săvârşit din viaţă, purtat în văzduh pe un car de foc".

Dintre cei 153.353 de români aniversaţi de Sf. Ilie, 113.355 sunt bărbaţi, iar 39.998 sunt femei. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, respectiv 107.506, poartă numele de Ilie, alţi 3.270 Iliuţă, iar 2.191 Lică. De asemenea, 278 de bărbaţi se numesc Eliade, 85 Ilieş şi alţi 15 Iliuş. Statisticile arată că majoritatea femeilor, respectiv, 14.343, poartă numele Ilinca, iar 10.514 numele Liana. Acestora li se adaugă 5.554 de femei care poartă numele de Lia, 4.658 Iliana şi alte 1.761 răspund la numele Lica.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al prorocului.

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc.

Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.

Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând cã Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui Ilie în cărţile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Şi pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit. Aici a fost hrănit de corbi, care i-au adus dimineaţa pâine, iar seara, carne. Această hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Euharistia, trupul Domnului.

Mai târziu, Ilie a ajuns la văduva din Sarepta Sidonului, unde l-a înviat pe fiul acesteia şi a înmulţit făina şi uleiul. Comentatorii acestei minuni susţin că Ilie nu se adresează în mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce îl învie pe fiul unei femei păgâne.

Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă.

Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu prin faţa schimbată în lumina lui Hristos. În viaţa lor pământească, ei nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.

În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacăn vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.

Sărbătoarea prorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând cu anul 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Mediafax

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.