Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va debuta în Grupa C a Cupei EHF duminică 5 ianuarie, de la ora 18.00, în deplasare cu MKS Lublin (Polonia). Meciul nu va fi televizat. În cealaltă partidă din prima etapă a grupei, Erd HC (Ungaria) – Odense Handbold (Danemarca), o zi mai devreme.
Federația Europeană de Handbal a dedicat echipei bistrițene un material pe site-ul oficial al Cupei EHF: ”Bistrița ține ștacheta sus. În urmă cu patru sezoane era în liga a doua, iar acum are în componență o medaliată cu argint la Campionatul Mondial și jucătoare din cinci țări: România, Spania Brazilia, Muntenegru, Belarus”.
”Ne-am fi dorit să ne calificăm pe teren cu Brașov, dar asta este. Trebuie să înțelegem că acum nu este vorba numai de Gloria, ci despre România, o echipă românească care trebuie să joace la cel mai înalt nivel. Odense pornește clar ca favorită la câștigarea grupei, dar bătălia pentru locul 2 este deschisă. Avem jucătoare care au împreună 750 de meciuri la echipele naționale, care au evoluat în competiții europene, așa că de ce să nu visăm la calificarea în faza următoare?”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca pentru sursa citată.
Aici materialul dedicat echipei bistrițene.
Ordinea meciurilor echipei bistrițene în Grupa C a Cupei EHF:
- Duminică 5 ianuarie, ora 18.00 – în deplasare cu MKS Lublin
- Sâmbătă 11 ianuarie, ora 18.00 – acasă cu Erd HC
- Duminică 19 ianuarie, ora 16.00 – în deplasare cu Odense Handbold
- Duminică 26 ianuarie, ora 18.00 – acasă cu Odense Handbold
- Duminică 2 februarie, ora 18.00 – acasă cu MKS Lublin
- Duminică 9 februarie, ora 18.00 – în deplasare cu Erd HC
Pasca ce mai bun antrenor, felicitari, si mai e si din urbea noastra !
Odense s-a despărțit de antrenorul Jan Pytlick. Asistentul(a) Karen Brødsgaard a preluat echipa.
Rezultatele echipei din Odense in ultima perioada au fost sub așteptări.
Sunt în scădere de formă și nimeni nu știe de ce!
Pasca e mana cu care facea peepee , Ambros Martin