Patru pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au fost diagnosticați cu gripă. Este vorba despre o fetiță de 2 ani și 7 luni, o femeie în vârstă de 58 de ani, una de 68 de ani și un tânăr de 31 de ani.
– o fetiță în vârstă de 2 ani și 7 luni din Prundu Bârgăului, care a fost internată la Secția Pediatrie în data de 23 februarie, iar în urma confirmării virusului gripal tip A a fost transferată la Secția Boli infecțioase în data de 25 februarie;
– o femeie în vârstă de 58 de ani din Bistrița Bârgăului, care a fost internată în data de 24 februarie la Secția Boli infecțioase cu diagnosticul: suspiciune gripă; pneumonie interstițială; insuficiență respiratorie, în cazul căreia a fost confirmată prezența virusului gripal de tip A în data de 25 februarie;
– un bărbat în vârstă de 31 de ani din Bistrița, care a fost internat în data de 24 februarie la Secția Boli infecțioase cu diagnosticul: suspiciune gripă și suspiciune pneumonie, în acest caz fiind confirmat virusul gripal tip B în data de 25 februarie;
– o femeie în vârstă de 68 de ani din Bistrița, internată în data de 18 februarie la Secția Boli infecțioase cu diagnosticul: enterocolită cu Clostridium difficile, în cazul căreia a fost confirmat virusul gripal tip A în data de 25 februarie.
Reamintim că la Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost instituită carantină, accesul aparținătorilor și vizitatorilor fiind interzis. ”Facem apel la înțelegerea acestora, rugându-i să respecte măsurile adoptate”, se mai arată în comunicatul SJU Bistrița.
Încă un caz de gripă fusese confirmat la o pacientă internată la SJU Bistrița: o femeie în vârstă de 83 ani, din localitatea Mititei, comuna Nimigea, care a fost diagnosticată la internare cu stare septică, bronhopneumonie acută, infecție a tractului urinar, encefalopatie metabolică, lacunarism cerebral, demență mixtă, insuficiență renală cronică, după care a fost confirmat diagnosticul de gripă tip A. Pacienta a fost transferată în 24 februarie la Secția Boli Infecțioase.
Anul acesta s-au înregistrat trei decese pe fondul virusului gripal tip A și al bolilor asociate la pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița: bărbat de 67 de ani (loc. Livezile), decedat la Secția ATI; femeie de 64 de ani (loc. Beclean), decedată la Secția ATI; bărbat de 62 de ani (loc. Bistrița), decedat la Secția ATI. Pacienții nu fuseseră vaccinați antigripal.
În Bistrița-Năsăud a mai fost un deces cauzat de gripă. Este vorba de un bărbat de 56 de ani, care nu era internat în spital.
Adaugă comentariu