Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași (PNL), a depus, marți, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o solicitare pentru alocarea a 18 milioane de lei comunei pe care o conduce pentru extinderea rețelei de gaz în toate satele.
”E un proiect pentru extinderea rețelelor de gaz în toată comuna. Acum avem gaz în cinci sate, dar mai sunt încă cinci în care e nevoie de lucrări. Este vorba de Țentea, Sînnicoară, Jimbor, Manic și Buza Cătun, plus niște capete pe anumite străduțe. valoarea totală a investițiilor este de 18 milioane de lei. Din informațiile pe care le am de la Ministerul Dezvoltării, vor fi accesate fonduri europene, iar anul acesta vom primi finanțare. Ne-am grăbit să depunem proiectul fiindcă se aplică principiul primul venit, primul servit. Noi avem studiul de fezabilitate făcut, nu am depus doar o simplă cerere”, a declarat Vasile Silași.
De fapt nu avem nimic. Nu avem măsură activă pe fonduri europene care să permită finanțarea rețelelor locale de gaze, nu avem extindere de conductă principală, dar prostim poporul, în prag de alegeri, că „vine gazu’!”