Actualitate

La Bistrița a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a anunțat că a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, care va funcționa în regim permanent. Centrul este coordonat de la nivelul ISU, fiind în subordinea CJSU.

Instituțiile reprezentate în CJCCI sunt: Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Serviciul de Ambulanță Județean.

Rolul CJCCI este de a asigura o mai bună coordonare a activităților specifice derulate în contextul epidemiologic generat de infecția cu noul coronavirus Covid-19.

În cadrul CJCCI a fost operaționalizat un post telefonic cu un număr alocat care va fi comunicat persoanelor aflate în izolare sau carantină pe raza județului Bistrița-Năsăud, în vederea realizării unei comunicări directe și continue cu acestea. 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că la începutul săptămânii va decreta stare de urgență pe teritoriul României. Grupul de Comunicare Strategică a precizat că se vor lua doar măsurile necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2592653044197503

6 comentarii

  • Probabil că măsurile de carantina vor fi prelungite pana in 1 Mai.
    Scoli închise, baruri închise, magazine închise, cu excepția farmaciilor și a supermarketurilor.
    Cei care mor de Covid-19 sunt persoanele de peste 80 de ani și care au și alte afecțiuni, (cancer pulmonar, cardiacii).
    Pana acum in Danemarca au murit doua persoane (80 și 81 ani).
    Economiștii își pun următoarea întrebare:
    Merita sa avem 100.000 de șomeri, tăieri de salarii, scădere a PIB de -6%, devalorizare a monedei, falimente, înghețarea pieței imobiliare, pentru a salva 1.000 de bolnavi cronici, in vârsta de 80+ ani, și care oricum vor muri (de boalā) pana la sfarsitul anului?

    • Cinică abordarea. De politician cu sânge rece, în vremuri de război. Răspunsul la întrebarea pusă vi-l puteți da, doar dacă sunteți în stare să vă sacrificați mama bolnavă de vreo afecțiune ce-i poate deveni letală prin contaminare cu noul virus.

    • In Franța s-a menționat ca in acest moment aproape 50% din persoanele de la terapie intensivă sunt sub 60 de ani. De acord, ca sub supraveghere medicala si aparatura acele persoane isi revin, dar la supraaglomerare nu o sa ai necesarul sa tratezi nici acele persoane => morti. De asemenea, se zvonește ca daca ai avut o forma urâtă, vei rămâne cu ceva probleme la plămâni care s-ar putea repara doar in timp îndelungat.
      Dpmdv, acest viitor dezastru ne demonstrează că actualul mod economic nu poate exista in momentul unei astfel de situații. Daca n-ar fi existat urmările economice fiecare țară s-ar fi putut închide pentru 45-60 zile până ar fi trecut scandalul inițial din China, iar apoi inca 30 zile de carantina obligatorie pt orice om care se întoarce din altă țară.

  • Este doar un slogan… Voi la munca pentru voi… ca doar asta va este meseria… mergeti la munca sa aveti salar. Noi la munca tot pentru voi… sa aveti salari mari ca doar lucrati la stat.

    • Cred că dacă ați lua situația în serois ,nu ați gandi așa ,noi cei care suntem la muncă ,pt dumneavoastră, ne punem în pericol în primul rand pe noi și apoi familia ….mai bine ați lua în serios situația

  • Bună sunt bolnav cronic nu îmi părăsesc domiciliu nici eu nici familia ma prins problema aceasta fară nici un ban și am o groaza de cheltuieli de lipsuri ce să mai zic am un ajutor de la stat de 704 lei suntem 4 membrii în familie care așteptăm acești bani lunar pt a trai eu am, mai mișcat cît de puțin să mai cîstig ceva în plus dar acum nu mai pot esi din casă pt că la mine riscul îi mare de a mă înbolnavi și sunt luat în evidentă de mulți domni și îmi știu mulți problemele dar pînă în prezent nu am fost sunat de nimeni sau întrebat dacă sunt ok. Eu sunt medicul familiei mele, asistentul, și întretinatorul dar sa ies din casă nu mai pot, dar nici nu se interesează nimeni de mine. Ce trebuie să fac să stau încontinuare în casa să nu dau dureri de cap medicilor și statului dacă ei nu iau masuri pt noi. Un sfat va rog??

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.