După ce constructorii de automobile Dacia și Ford au anunțat că își suspendă temporar activitatea, firma Rombat Bistrița se vede în situația de a nu avea ce face cu acumulatorii pe care îi fabrică, așa încât managementul companiei ia în calcul posibilitatea de a trimite angajați în șomaj tehnic.
”Noi suntem furnizori și pentru Dacia, și pentru Ford. Amândouă firmele au închis pentru o perioadă de două săptămâni. Suntem la ora în care facem analize, vedem ce comenzi mai avem, comenzi pe care putem fi siguri. Nu avem o decizie foarte clară, dar vom reveni cu un comunicat. Azi-noapte, am așteptat până târziu să văd ce măsuri propune Guvernul, am înțeles că s-a terminat târziu ședința, dar l-am urmărit azi dimineață pe premierul Ludovic Orban și mi-am notat că vor fi măsuri pentru IMM-uri care nu ne interesează pe noi, vor rambursa TVA, va fi o rectificare de buget și vor majora sumele pentru Casa de Asigurări ca să ramburseze concediile medicale și va fi suportat șomajul tehnic în cuantum de 75% din salariul brut din fondul de șomaj, cu două categorii: angajați trimiși acasă din cauza stării de urgență și a doua categorie alte firme afectate cum suntem noi”, a spus Ioan Repede pentru Timp Online.
Întrebat dacă este posibil ca Rombat să trimită oameni în șomaj tehnic, Ioan Repede a răspuns: ”Da, este posibil! Schimbările se întâmplă de la oră la oră, nu de la zi la zi și e foarte greu de făcut un scenariu pe termen mai lung, dar în mod sigur avem și noi prioritatea să ne protejăm angajații și după aceea să lucrăm cât mai economicos”.
Pe de altă parte, compania Rombat, unicul producător de baterii din România, a anunțat se implică activ în susținerea eforturilor de combatere a acestei pandemii cu virusul Covid-19 printr-o donație de 30.000 lei către Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în scopul achiziționării echipamentelor medicale, medicamentelor și oricăror altor produse necesare în această perioadă: ”Suntem cu toții în față unei provocări majore și a unei situații fără precedent și acum principala grijă este să protejăm sănătatea tuturor angajaților noștri. În acest mod, ne asigurăm că vom proteja și sănătatea celorlalți și vom putea rămâne alături de partenerii și clienții noștri și în viitor”.
Directorul general Rombat, Ioan Repede, a menționat: “Suntem supuși unui test greu, perioadă în care trebuie să fim uniți. Este timpul să dăm dovadă de responsabilitate atât față de noi înșine cât și față de semenii noștri. Apreciem eforturile deosebite depuse de întreg sistemul medical din România. Suntem alături de cei care se implică în lupta această acerbă împotriva Covid-19 și invităm pe toți cei care au posibilitate să se implice și să sprijine sistemul medical pentru combaterea pandemiei. Să fim calmi, responsabili și să ne respectăm semenii. Împreună o să reușim să combatem răspândirea acestei maladii. Va dorim multă sănătate“.
Frumos. Foarte frumos. E placut sa vezi ca astfel de oameni care nu prea apar des prin presa, se implica in colectivitatea locala. Mai ales in astfel de situatii.
poi așa e cel mai simplu. iei 75% bani de la stat dupa ce ai mai luat milioane de euro ajutor de stat. dar ceilalti mai mici ce fac?
Pana sa se acceseze acesti bani, firma a dovedit ceva, ca nu iti da nimeni bani pe ochi frumosi (sau nu la oricine :)) si acele investitii se faceau oricum, indiferent daca se accesau sau nu acei bani de la stat.
Există viață si după COVID-19. Managerul firmei Rombat Bistrița , ing. Ioan Repede este un bun specialist in domeniul chimiei si un om de totată isprava. El a reusit să facă fată si altor provocări prin care a trecut economia românească si Rombat Bistrița să devină o firmă performantă . Există toate perspectivele ca industria de acumulatori să devină prioritară in contextul trecerii tot mai mult la automobilul electric. Prin urmare, șomaj tehnic pe o perioadă limitată asociat cu păstrarea locurilor de muncă la Rombat Bistrița este măsură înteleaptă.
L a smerit Dumnezeu si pe asta ca era mare luminat in fata oamenilor si a vietii… E destept de i plesneste capul! Moare virusul de desteptaciunea lui. Desteptaciunea agramata…:)
Smerenia e buna pentru toata lumea, chiar si pentru dvs.
Afla ca e destept! E atat de destept ca va aduce mantuire omenirii si salvare din fata crizei cu care ea se va confrunta!
Mantuirea este DOAR prin Isus Christos, stai linistit ca stie sinel asta.