Zilele acestea, agricultura este pe cale de a mai primi o lovitură. Nu sunt de ajuns seceta, lipsa de finanţare, geambaşi, birocraţia şi multa şi nemărginita prostie care s-au abătut asupra bietului agricultor. Era nevoie de încă una, una pe termen lung. O instituţie nouă este în curs de înfiinţare, Camera Agricolă. Ar trebui să fie pentru agricultori ceea ce ar fi trebuit să fie pentru mediul de afaceri Camera de Comerţ şi industrie. Dacă sora mai mare este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire, de ce să schimbe agricultorii regulile?
Esenţială pentru orice organizaţie „democratică” este reprezentarea, „liber aleşii” trebuie să fie de-ai noştri. Or, din experienţă, rezultatul votului poate fi imprevizibil iar „mătrăşirea” rezultatelor este periculoasă, uneori penală. Cel mai democratic mod de a „aranja” alegerile libere este controlul candidaturilor. Dacă ai de ales între noi şi noi, totul este sub control.
Cum faci asta, extrem de simplu. Păstrezi informaţia secretă până în penultima zi pentru depunerea candidaturilor. Cei „neinformaţi” nu vor avea timp să-şi depună dosarul şi gata. Ai majoritate între cei 25 de reprezentanţi, numeşti conducerea executivă şi ai sub control destinul celor peste 48 de mii de agricultori de pe plaiurile Bistriţei şi Năsăudului.
Curat democraţie bananieră. Vom mânca în continuare brânză grecească, roşii din Egipt şi pătrunjel din Turcia.
Cristian Munthiu
corect……..dar parca sunt prea multe pleonasme … in sensul ca peste tot e asa …..in orice domeniu…….atata timp cat jumate din romania asteapta CEVA….la patru ani!
Imi permit sa adaug:
Surse credibile spun ca, anul trecut, exportul de banane (naturale !) al României ajunsese la o cifra record:
0,00000000000000 %.
Numai ca s-a prelungit termenul de depunere a candidaturilor pana pe 26 septembrie… asa ca mai e timp…