(FOTO) DN 17 D în zona Pasului Rotunda, la intersecția cu DAF Zmeul, a fost reparat după ce a fost rupt de ape la sfârșitul lunii trecute, iar astfel accesul către Căldarea Gagi, Lacul Lala și Vf. Ineu se poate face și din comuna Șanț, sat Valea Mare.
Cei care vor să viziteze aria protejată trebuie să știe că, din cauza unor defecțiuni tehnice, plata biletului de vizitare al Parcului Național Munții Rodnei nu mai este posibilă prin SMS. Biletele de vizitare pot fi însă achiziționate de la rangerii din teren.
Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare.
Adaugă comentariu