Cultură

Puneţi mâna şi citiţi! Îndemn subtil pentru consilierii judeţeni

"Cine are carte are parte" spune un vechi proverb românesc. La el s-a gândit probabil şi directorul Bibliotecii Judeţene Oliv Mircea când le-a adus, în dar, miercuri, consilierilor judeţeni volumul patru al Operelor lui Coşbuc, lansat luna aceasta. Aleşii s-au grăbit să îl răsfoiască.

Apărut în condiţii grafice deosebite la editura Eikon din Cluj-Napoca, volumul IV al Operelor lui Coşbuc cuprinde scrieri în proză ale bardului de la Hordou. Dacă vor citi cartea, consilierii vor afla „Ce ne-au dat slavii şi grecii”, „Cum înţelege românul culorile”, ce e o „Lege din bătrâni”, lucruri inedite despre „Stan şi Bran”, ce e „Tribunalul satului” şi multe altele.

Printre cei care s-au bucurat de primirea cărţilor s-au numărat consilierii judeţeni Ramona Bugnar (PP-DD), Mihai Mureşan (PSD), Florin Urîte şi Gabriela Montoiu (PDL).

Miercuri, Consiliul Judeţean a avut pe ordinea de zi aprobarea organigramei Bibliotecii Judeţene. Directorul BJ, Oliv Mircea, nu a venit la CJ cu mâna goală, înţelegând să le aducă un dar de suflet aleşilor judeţeni. El a primit, la rândul lui, o veste bună. Până la sfârşitul anului, Biblioteca se va muta în clădirea de pe strada Alexandru Odobescu, modernizată de Liviu Rusu.

   

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.