Câţi dintre noi am vota o femeie?

Excluzând personajele din ecuaţie, cred că ar merita să răspundem sincer la întrebarea: câţi dintre noi am vota o femeie?

Societatea în care trăim este una în care, dacă un bărbat e necăsătorit, îşi poate duce viaţa liniştit fără să se creeze în jurul lui o adevărată dezbatere. Nu va fi întrebat la fiecare colţ de stradă de ce nu s-a însurat încă. Dacă o femeie nu e măritată, cu siguranţă că nu a vrut-o nimeni, are ceva, trebuie să ne ferim de ea, să aflăm ce păcate ascunde. Fireşte că, la final, îi punem şi o ştampilă. E cumva, dar nu voi rosti aici cuvântul respectiv. Dacă e măritată şi nu are copii, va fi privită într-un anume mod, nefiresc. Se va spune despre ea că e anormală, că nu e în stare, că trăieşte degeaba pe pământ. Dacă un bărbat nu are copii, toţi prietenii îl vor felicita pentru că e un om liber ce are la dispoziţie tot timpul pentru el.

Dacă un bărbat divorţează, opinia generală este aceea că a făcut acest lucru din cauza nevestei. Cu siguranţă că el nu are nicio vină: ori l-a neglijat, ori l-a înşelat, ori nu a ştiut să îl ţină aproape. Dacă o femeie e divorţată (chiar dacă a intentat ea procesul) e ce vă spuneam mai devreme (fără să rostesc acel cuvânt) sau pur şi simplu se consideră că bărbatul merita să o părăsească. Opinia publică îmbrăţişează aceste păreri chiar dacă ştie exact că femeia l-a părăsit pe bărbat. E mai confortabil să credem că ea e de vină.

Pe de altă parte, dacă un bărbat urcă trepte ierarhice, o face fiindcă merită, e cel mai bun. Dacă o femeie are parte de ascensiune, cu siguranţă că nu pentru meritul ei, ci pentru că „s-a combinat” cu cine trebuia, „o ţine” în spate cineva, iar când protectorul ei îşi va retrage sprijinul, toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură bucuroasă să o vadă căzând acolo unde, de altfel, îi este şi locul conform prejudecăţilor care guvernează mentalul public.

Ţinând cont de toate acestea, electoratul român votează cu greu o femeie. Nici măcar persoanele de acelaşi sex nu merg hotărâte la vot să pună ştampila pe numele unei doamne. Se întreabă, probabil, în gândul lor: ce-i mai trebuie şi ăsteia? Aşa se face că nici partidele, dornice de majorităţi în Parlament, nu prea susţin femei. Una e când numele unor femei apar pe liste de partide şi alta e la votul uninominal. În acest ultim caz, omul să şi se gândeşte la cine e cel care vrea să fie parlamentar mai mult decât în cazul în care pune ştampila pe sigla unui partid. Din acest considerent, personal îl înţeleg pe Ioan Oltean că ezită să spună clar şi răspicat că o susţine pe Monica Săsărman.

Femeile au multe defecte: iau totul personal, sunt răzbunătoare, te ţin minte de cele mai multe ori dacă le-ai supărat cu ceva, dacă au probleme personale (în special legate de familie şi copii) sunt vulnerabile şi cedează presiunilor (vezi cazul Sorina Plăcintă), aşa încât nici partidele nu sunt foarte încântate să aibă mulţi parlamentari ai sexului slab.

Fireşte că doamnele politicieni au şi multe calităţi: pot face în acelaşi timp mai multe lucruri decât bărbaţii, sunt mai convingătoare, mai sensibile, stârnesc sentimente. Totul este să ajungă în poziţii care să le permită să-şi pună în valoare toate calităţile. Eu cred însă că e extrem de greu de ajuns întrucât lumea politică de la noi e preponderent masculină, dar şi pentru că noi, ca naţie, avem rezerve să credem că o femeie poate face la fel de multe ca un bărbat şi ne îndoim profund că îl poate depăşi. În fond, dacă suntem sinceri, nu am văzut prea multe femei conducând oşti.

Aşadar, dacă aţi vota o femeie, pentru ce anume aţi face-o?

Cristiana Sabău