Actualitate

Sancțiuni date de jandarmi și polițiști pentru nerespectarea regulilor

Noi acțiuni de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu virusul Covid-19 au fost desfășurate de forțele de ordine, care continuă verificarea respectării măsurii distanțării sociale și a purtării măștii de protecție.

Jandarmii au desfășurat acțiuni în zone de agrement, stații de alimentare cu carburant, mijloace de transport în comun și magazine, fiind aplicate 10 sancțiuni. (3 amenzi și 7 avertismente scrise). Au fost verificate 28 de locații, fiind legitimate 16 persoane.

Jandarmii montani Rodna, Piatra Fântânele și Colibița continuă acțiunile specifice de verificare a societăților comerciale existente în aria de competență, privind respectarea măsurilor stabilite de către autorități, respectiv acțiuni de patrulare pe traseele frecventate de turiști.

Polițiștii au continuat acţiunile de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Covid-19 în mijloacele de transport în comun, dar și cele care circulă în regim taxi.

Au participat 91 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului.

În cadrul acțiunilor punctuale de ieri, au fost verificate 251 de societăți comerciale, au fost legitimate peste 257 de persoane și oprite pentru control 156 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 21.000 de lei. Dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 2 pentru nereguli de natură economică, iar celelalte pentru abateri la regimul rutier.

Constant, în acțiunile desfășurate, reprezentanții forțelor de ordine atrag atenția cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2883425481786923

1 comentariu

  • Azi daca eram jandarm amendam cel putin 5 persoane. Doi smecherasi care nu purtau masca prin piata, prostii o poarta iar smecherii doar o aveau agatata la mana. Amendam si valutistii care schimbau valuta prin piata decebal printre zarzavaturi si la locul lor de veacuri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS