Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu: Istoricii să-i spună pe cei care au înfăptuit cea mai mare crimă a umanităţii

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului că poporul român şi cetăţenii Bistriţei nu pot fi culpabilizaţi în totalitate, însă trebuie identificaţi cei care au fost colaboratorii şi susţinătorii acestei ”ruşini a umanităţii”, pentru care se face vinovat în primul rând Adolf Hitler.

”Se întâmplă uneori în istorie ca aceia care o decid să ia hotărâri greşite, chiar dacă uneori ele par a fi democratice, ale unui cerc larg de oameni responsabili. Istoria a pedepsit astfel de deraieri, cu toate că uneori cei pentru care au fost făcute deraierile nu au mai apucat să vadă şi revanşa istoriei. Holocaustul a fost cea mai neagră pată a istoriei noastre europene, mondiale. Trimiterea în lagăre de concentrare a milioane de oameni doar pentru că aveau altă etnie sau religie este cea mai mare crimă a umanităţii. Niciuna dintre alte crime comise în ultimii 300 de ani nu se compară cu aceasta. Primul vinovat pe scară ierarhică este Adolf Hitler, dar nu este singurul vinovat. Eu cred că vinovaţi au fost şi cei de lângă el, apoi sutele de mii de colaboraţionişti”, a spus Creţu.

Edilul oraşului a subliniat că în perioada imediat următoare războiului ”s-a încercat să se acopere cumva această ruşine a umanităţii”: ”Inclusiv la noi în ţară au fost colaboraţionişti. S-a încercat mult timp să se nege că a fost un Holocaust, că au fost trimişi oameni în vagoane de vite spre lagărele de lichidare. Generaţia de astăzi trebuie să recunoască cinstit răul care a fost făcut de cei pe care îi moştenim din punct de vedere cultural, genetic sau al civilizaţiei. Trebuie să ne punem în cap atâta cenuşă câtă trebuie să ne punem în memoria celor care nu mai sunt din cauza inconştienţei şi a colaboraţionismului. Nu cred că poporul român sau cetăţenii Bistriţei trebuie culpabilizaţi în totalitate, însă trebuie să identificăm pe acei dintre români care au fost colaboratorii şi susţinătorii unui astfel de masacru la nivel planetar. Dacă de la Bistriţa 7.000 de anonimi şi-au pierdut viaţa în lagărele de lichidare, ar trebui ca istoricii, memoria istoriei să-i spună şi pe cei care au stat la baza înfăptuirii acestei ilegalităţi”.

Ovidiu Creţu şi-a exprimat, în numele bistriţenilor, compasiunea pentru cei care au suferit în lagărele de concentrare şi pentru urmaşii lor. ”Evreii au reprezentat o comunitate importantă în municipiul Bistriţa. Sinagoga, una din clădirile monumentale ale Bistriţei, una dintre marile sinagogi pe care le are Transilvania, prin grija comunităţii evreieşti şi a Societăţii de Concerte şi cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei, a fost reabilitată şi este un minunat centrul de cultură. În acest fel generaţia de azi spune: vă rugăm să ne scuzaţi pentru ce a fost înainte şi vă mulţumim pentru ceea ce ne-aţi lăsat în Bistriţa. Să încercăm să transmitem tinerei generaţii adevărul istoric aşa cum îl vedem”, a spus el.

10 comentarii

  • Razboiul al 2-lea … devenit mondial a fost inceput de Hitler si Stalin cand au atacat Polonia in 1939….
    Asa Polonia a disparut ca tara fiind impartita intre Hitler si Stalin….
    Evreii de rai ce sunt au ramas un popor fara tara…..dupa 1947… cu ajutor englez ( evrei englezi) si cu sustinere americana …si-au refacut tara ….si de atunci ….au aplicat politica lui Hitler ….pentru Palestina…
    jenant….

  • Lăudabil demersul de a ne asuma vina pentru crimele împotriva evreilor, însă nu cred că este potrivită expresia „Vă rugăm să ne scuzați pentru…”. Ne putem cere scuze pentru că dăm peste cineva pe stradă sau intrăm înaintea lui la coadă. Aici este nevoie să ne cerem IERTARE de la victimele holocaustului și urmașii lor.

  • stimate Dle Cretu,
    Cred ca ati avut o zi in care muza avea concediu. Sa ceri scuze pentru crima si sa multumesti pentru ce li s-a furat…absolut neinspirat. Demersul frumos, exprimarea naspa. Sper ca evreii morti au inteles ca gestul conteaza.

  • Cel mai mare Holocaust in istoria umanitatii este Holocaustul Rosu….crimele comunistilor care insumeaza sute de milioane de morti…..D-le primar…cu respesct dar va rog informati-va corect. ….cautati pe internet site-ul Holocaustul Rosu si cartea scrisa de acest autor roman Dr.Florin Matrescu.

  • Alina as vrea sa te cunosc daca nu te deranjeaza…ma refer pe Facebook. …mai schimbam idei…respecte maxime…astept un raspuns

    • imi cer scuze, nu sunt fan Facebook..O sa incerc sa gasesc o modalitate sa va transmit o adresa de mail.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.