Social

Primarul Ioan Mate: Suntem pregătiți pentru începerea noului an școlar la Sânmihaiu de Câmpie

Școala gimnazială din Sânmihaiu de Câmpie va începe cursurile în scenariul verde, cu participarea zilnică, în clase, a tuturor elevilor.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a declarat că s-au făcut pregătiri din toate punctele de vedere pentru ca elevii și profesorii să poată participa la cursuri, din 14 septembrie, în condiții de maximă siguranță.

”Suntem pregătiți pentru începerea anului școlar 2020-2021. Am avut o ședință de lucru cu conducerea școlii și cu 80% dintre părinți, cei care au venit la ședință, în care le-am prezentat situația clară și le-am făcut recomandări cum să-i pregătească pe copii. Pentru a nu se întâlni la sosirea la școală, clasele I-IV vor începe cursurile la ora 9.00, în timp ce clasele V-VIII vor intra la ora 8.00. De asemenea, pauzele vor fi diferite, astfel încât să nu se întâlnească nici în curtea școlii. Totodată, intrările și ieșirile vor fi separate”, a spus primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie.

Ioan Mate a precizat că Primăria Sânmihaiu de Câmpie va asigura măști pentru elevii și profesori, fiind alocați banii necesari inclusiv pentru luna decembrie.

De asemenea, au fost alocate sume pentru transportul școlar, având în vedere că se vor face curse duble (clasele I-IV, respectiv V-VIII).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.