Alexandru Stânean, CEO Teraplast, a declarat că lipsa forței de muncă rămâne în continuare o mare problemă pentru companiile din țară care se văd obligate să instruiască oamenii la locul de muncă sau să îi formeze în sistemul de învățământ dual.
”Se vorbea la început de an de milioane de români care s-au întors în țară. Ori nu s-au întors ca să lucreze, ori au plecat din nou în Europa de vest. Cert este că, deși se simte o ușoară îmbunătățire, încă problema forței de muncă persistă în România. Aceasta consider că este cea mai mare problemă”, a spus Alexandru Stânean la ZF Live, răspunzând unei întrebări legată de provocările cu care se confruntă firmele românești.
El a menționat a doua problemă ca fiind educația.
”Apoi, educația cred că este o problemă care ne va afecta pe termen mediu și lung pentru că chiar și persoanele care vin să se angajeze la noi marea majoritate a lor nu au o specializare tehnică. Mă refer în special la zona de muncitori. Facem calificare la locul de muncă pentru că tot ceea ce înseamnă învățământ tehnic a diospărut din păcate din România. Avem semnate parteneriate cu unități de învățământ din Bistrița pentru partea de învățământ dual. Dacă sistemul de educație național nu creează calificările de care avem nevoie, ne implicăm să le creăm în parteneriat cu școlile. Este primul an în care am demarat acest program. E prematur să-l evaluăm”, a spus Stânean.
Reacția tinerei generații față de bani și muncă ar fi o altă problemă.
”Colegii mei care au mers și au făcut o prezentare (pentru viitori absolvenți de liceu -n.r.) au adresat două întrebări. Prima întrebare a fost dacă ar rămâne în România să muncească pentru un salariu de 1000 de euro net. Nimeni nu s-a arătat interesat. Când au fost întrebați dacă ar vrea să plece să lucreze în străinătate, s-a făcut pădure de mâini. Un salariu de 1000 de euro într-un oraș ca Bistrița e un salariu bun. Deși se câștigă mai mult în afară pe o poziție necalificată, la costul vieții de acolo s-ar putea ca atunci când tragi linie să rămâi cu mai puțini bani. Și cu toate acestea, mirajul străinătății e puternic, deși ofertele din România devin din ce în ce mai rezonabile”, a adăugat CEO TeraPlast.
În opinia lui Alexandru Stânean, calitatea vieții nu poate fi asigurată doar de un salariu bun și aici trebuie să intervină statul.
”Dincolo de ceea ce putem face noi – ca și mediu privat – să plătim salarii decente, trebuie totuși să fie rezolvate alte probleme, cea de educație pe care o menționam, sistemul de sănătate. Oamenii, chiar dacă câștigă bine, trebuie să aibă confortul că sistemele de utilități publice de care depind – inclusiv transportul public – sunt și ele la un nivel rezonabil pentru că asta va contribui la atractivitatea unei oferte românești de angajare. Eu cred că mediul privat se aliniază destul de repede, oferă condiții decente, dar trebuie ca și cei din mediul public să își facă treaba”, a mai spus Alexandru Stânean la ZF Live.
Foto arhivă: cursă România-Spania
Daca ati da 1000 eur net la un muncitor, clar ar ramine in Romania, incercati si o sa vedeti…nu puneti doar intrebari utopice.
Daca ii bateam, castigam ….. daca castigam ne califican mai departe.
Daca le dati bani ramaneau….
Pana nu se va face o scoala dedicata sistemului dual sau chiar si 100% scoala cu ateliere pentru diferite ramuri ca si electric, industria prelucrare metal, prelucrae lemn sau altele, nu o se vedem progres. Model exista in Brasov. Doar trebuie preluat idea.
In legatura cu salari e putin altfel. Omeni nu sint constienti ca 500€ aici valoreaza ca si 2000€ in tari unde merg la munca.
Iar bani nu sint totul, ca acollo unde merg se lucreze au un sistem de sanatate mai functional, au infrastructura, curatenie, administratii mai servitoare, servici functionale, nu sunt batjocurite de banci la credite si ca si clienti in magazine sint tratati cu respect, nu ca si hoti. Pe scurt „afara” poate au un rezultat mai mic in bani in relatie cu alea 1000€ pomenite dar au mult mai putin stres si poate si un sef care le respecta ca si om.
Comentariul reflecta 100% realitatea .Perfect spus și cu puțin efort din partea noastră se poate realiza. Cu stima.
1000 de euro net pentru 160 de ore pe luna , fara ore suplimentare este o minciua in Bistrita. Rusine angajatorilor care fac asemenea promisiuni !!!!! Eu am plecat din Bistrita in 2018 , avand salariul de 350 de euro fara ore suplimentare, avand functia de electrician de intretinere. Acum lucrez in Olanda, electrician industrial pentru un salariu cuprins intre 2600euro si 4000 euro, in functie de orele suplimentare + cazare+infrastructura moderna+sistem de sanatate super+respect(bonus).Credeti ca o sa ma intorc in Romania la munca ? Eventual in vizita.Vise placute domnilor angajatori!!!!!
Ce vor majoritatea tinerilor: un smartphone si o masina bengoasa (cuvantul are origini indiene ca sa nu fiu iar acuzat de xenofobism) . Munca cat mai putina …Educatia … la ce ar mai trebui cand vedem zilnic cata carte au majoritatea alesilor.Daca ai zece clase si ajungi inalt functionar public inseamna ca atata e necesar.Tinerilor , tara va vrea prosti! Un popor naiv poate fi condus ca o turma.Baciul ales , din alta parte desigur , va sta in bacie atata cat oile vor fi mulse bine…Daca nu , se schimba baciul dar turma ramane!
Sunt tânăr și ce vă pot spune din perspectiva noastră este că unii dintre noi nu stabilim scopurile noastre ca fiind un smartphone sau o mașină. Ne dorim mult mai mult de la viață. Suntem intrați într-o perioadă în care se pune accent pe dezvoltarea personală. De asta alegem joburi unde productivitatea să fie mare și orarul de lucru să fie cât mai mic, pentru a avea timp și de altele. Da, după ce termin studiile, sunt interesat să plec în altă țară pentru a fi valorificat în măsura pregătirii mele.
Cind ati avut vati batut joc de iei
Va rog sa imi spuneti care sunt categoriile de angajati care castiga lunar 1000 euro in cadrul firmei dvs. Pe mine ma platiti ca muncitor cu toate sporurile de noapte 1800 lei net plus tichetele de masa. Tratatia si cooperarea este defectuasa, pana si „colegii” nostrii vietnamezi castiga mai bine decat noi, desi prestam aceeasi munca in mod egal. Daca dorim sa facem o munca de calitate, suntem tratati de sefii nostrii ca niste gunoaie, mereu ne arunca-n fata vechea zicala…”nu va convine, plecati” si atunci….cantitatea primeaza. Sa stiti, la ora actuala sunt angajati vechi in aceasta firma care au ramas necalificati, unii chiar au studii superioare, pt ca nu dau cu ciocu si isi vad de treaba, nu sunt bine cotati de sefii lor, drept urmare…nu stiti multe din ceea ce se intampla in interiorul firmei dvs. Verificati si apoi discutati!
Poate din cauza salariului de 1000 euro net au plecat multi oameni din TRP. La urmatorul interviu va rog d-le CEO sa ne souneti cati oameni castiga minim 1000 euro net fara sambata si duminica – ca asa e normal – dintre cei productivi – ca ei muncesc.
Angajati personal doar sa fie la numar pt a va lua ajutoarele de la stat – dar nu faceti mare branza. Probabil vreti sa va comparati cu Viciu, dar nu aveti nicio sansa.
Vorbim mai multe dupa ce iese la pensie personalul angajat si selectat de d-l Viciu.
Pana atunci multa bafta si vorbe concrete, nu povesti de manipulat lumea.
O data cu pandemia aceasta au revenit foarte multe „valori” din diaspora. Am avut o experienta cu un astfel de personaj zilele trecute. Am avut nevoie de o lucrare de zugrăvit. Face omul calculele și zice 3000 de lei manopera. Îl întreb în câte zile preconizează ca e gata. Îmi răspunde sec ca în 3 zile e gata. Ii spun 1000 de lei pe zi nu vi se pare totuși mult? Îmi răspunde omul ca munca bună se plătește. Pe bune? 1000 lei pe zi în România? Pentru un zugrăvit? Mulțumesc. Voi cauta un autohton. Sper sa fie mai ieftin totuși.
1000 euro ….. Stanean nu prea stie ce se intampla prin sectii si depozite. Unii „Directori//sefi” aia mai mici care habar n-au „cu ce se mananca”… Ascund multe, ca sa-si vada „interesele”. Nu-si respecta personalul.
Nici cand faci treaba bine nu esti bun . Ce sa mai vorbim
da… sa treaca generatia asta de pup=in=cur=isti besinosi…ca apoi tinerii vor lucra din parti…
In sfarsit iese adevarul la iveala!!! La Teraplast sunt probleme serioase de multa vreme. Adevarul e ca lumea buna a plecat de multa vreme si in prezent au angajati foarte slabi. Clar daca salariile sunt mici, oamenii sunt tratati urat, se injura prin birouri, te ameninta ca te da afara…. conditii de lucru slabe…birouri amarate….etc
Teraplast egal un rau necesar pentru omul angajat!
La astia care nu va place la TRP va invit sa lucrati la mandra societate RAAL !!!
Daca ai familie si 2..3 copii nu poti trai cu 500 euro la oras.
Daca nu ai familie si copii accepti mult mai usor sa lucri pe 500 de euro.
Te imbraci si te incalti de la de la second-hand.
Mananci toate gunoaiele semipreparate la preturi mici.
Nu ai copii care sa strige sa le dai de mancare sanatoasa si sa le iei haine noi.
Nu ai sot/sotie care sa aiba pretentii sa cheltuiti bani impreuna pe la restaurante, terase, cinema.
Stai cu lumina stinsa si te uiti la gunoiul de la TV.
Dai incalzirea la minim si mai pui o haina pe tine.Nu stai cu gandul ca le e frig la copii.
Daca te concediaza nu-i niciun bai daca nu ai familie.
Nu sunt probleme sociale, daca n-ai copii nu sufera nimeni.
Iti pui coada intre picioare, reduci din pretentii.Mananci mamaliga cu ceapa, renunti la salam.
Si iti cauti alta slujba pe salariu de nimic.
La nevoie iti iei traista in spate si pleci in alte parti.Daca esti singur ai bagaj minim.
Omul singur, fara familie si fara copii, fara obligatii fata de rude sau parinti, e angajatul ideal.Forta de munca ieftina ca braga, flexibila, mobila.
De aia e razboiul impotriva familiei traditionale.
Familia inseamna traditional obligatii fata de copii, frati, surori, parinti, bunici.
Inseamna pretentii la salariu mai mare ca sa poti sa iti faci obligatiile traditionale.
Omul fara familie, fara obligatii suporta salarii oricat de mici.Suporta concedieri oricat de dese.Suporta orice munci ca zilier pe orice plantatie.
Daca vrei ca oamenii sa lucre pe salarii mici trebe sa distrugi institutia familiei si obligatiile traditionale a oamenilor unii fata de altii.
Obligatii a parintilor fata de copii.Obligatii a copiilor fata de parinti.A tinerilor fata de batrani.Toate astea costa bani, inseamna pretentii salariale.
Daca oamenii n-au obligatii traditionale invechite, forta de munca poate fi ieftinita oricat pentru cresterea profitului.Ieftinirea muncii inseamna cresterea profitului, sporirea capitalului.
Omul singur suporta cel mai bine saracia, munca lui se vinde cel mai ieftin.
La cei carora scoala nu le-a placut nu o sa-i vezi cu 2-3-4 copii pe langa ei. In general, oamenii la care facea referire @MDR sunt oameni responsabili care doresc sa isi intretina familia. Iar tu, din perspectiva pe care o prezinti se pare ca iti plac formele fara fond(„dar oare ceva scoala sau pregatire aveti”). Patetic..
Romanii s-au intors doar sa aduca Covidul la ei in familii si sa-l transmita mai repede in tara.
Referitor la scoala! Cei care pleaca nu au foarte multe scoli dar muncesc si castiga peste 1ooo euro lunar. Chiar si o femeie de serviciu. Cei cu scoala castiga 3ooo de euro!!!!
Sefu’ CEO, zici ca oferi salarii, dar nu gasesti forta de munca…
Ai ,,tupeu” sa dai publicitatii lista cu salariile reale (nu cele din contract!), primite de angajati tai, in ultima luna?
Evident fara nume si prenume…doar functia/incadrarea! Se vedem minunea cu 1000 euro cash!
Ce zici sefu’? Poti?
Ne crezi prosti?
Dece cineva ar vrea să lucreze pe degeaba, dacă îi plătești ca afară vei avea salariați bun dacă nu faci asta mulțumeștete cu bețivi și sclavi băncilor.
Domnul de la Teraplast a pus o întrebare ipotetică! Nu a afirmat că salariile ar fi de 1000 €.
A vrut să vadă dacă tinerii sunt dispuși să rămână in țară dacă li se oferă un salariu de 1000 € (5.000 lei).
Răspunsul a fost NU. Nu doresc să muncească in România pe 5.000 lei net.
Atenție: 5.000 lei net, inseamnă 8.600 lei Brut!
*
Fiecare face ce vrea, dar in străinătate nu faci mare lucru cu 2.000€ in mână.
O căsuța cu 4 camere (130m2) cu grădină(terasă) de 7x7m costă 500.000 €.
Iei credit la banca și plătești rate de 1500€ pe luna timp de 30 de ani!
Pentru un salariu de 1000 € ,s-ar întoarce foarte mulți romani înapoi în România
Minciuna cu locurile de munca! Asa zic toți și în tot județul sunt doar câteva locuri de munca 1300,1800 etc cam acolo. Măcar nu mai abereze atât… Probabil se refera doar la cei cu funcție de conducere!
Ma refer 1300, 1800 de lei.