Timp de gândire

A venit ziua dreptăţii

În fiecare campanie electorală, fără excepţie, şefii APIA s-au transformat în agenţi electorali. Au bătut judeţul în sus şi în jos şi le-au spus oamenilor, pe la biserică, prin cămine culturale, prin primării de o anumită culoare, pe unde au putut că nu vor mai primi subvenţii dacă nu votează un anume candidat sau o formaţiune politică. Oamenii de la ţară, mulţi bătrâni şi dependenţi de subvenţii, au crezut. Sunt aceiaşi care preferă să îndure umilinţa de la cozi decât lipsa banilor.

De fiecare dată când am văzut cozile umilinţei de la APIA mi-am adus aminte de filmele cu iobagi şi mi s-a urcat sângele în cap de furie. Conducătorii acestei instituţii nu au fost niciodată boieri milostivi, ci vechili care au jonglat cu banii altora, prefăcându-se a fi stăpâni pe ei, mici la suflet şi negri în cerul gurii. I-au tratat urât pe oameni, i-au umilit, şi-au bătut joc de bătrâneţea lor, de părul alb din cap în timp ce au făcut bani mulţi pe seama lor, fie jonglând cu miliardele pentru păşuni şi turme, fie luând ultimul bănuţ al văduvei la xeroxul de peste drum. Nu contează ce şi cât au luat. Dacă e ceva important în tot contextul de faţă acela e verbul „a lua”. Au tot luat şi nu s-au mai săturat.

Orice om normal care deţine un strop de discernământ ştie că, dacă te-a numit partidul într-o funcţie, o păstrezi cât timp e la putere formaţiunea respectivă. Când ai tăi pleacă, de bun simţ este să te dai la o parte, iar ca om capabil care pretinzi că eşti, te întorci cu capul sus şi continui să faci ce făceai înainte să fii mare şef. La noi nu este aşa. Toţi plasaţii în diverse jilţuri încep să creadă, pe măsură ce trece timpul şi conturile li se tot umplu, că ei sunt cu adevărat competenţi şi că fotoliile respective au fost croite exact după mărimea fundului lor. De îndată ce partidele lor pleacă de la putere, devin obsedaţi să se lege de scaune cu frânghii groase, convinşi că nu îi mai poate clinti nimeni. De regulă sunt oameni care au fost un „nimeni” înainte de a ajunge şefi şi care se tem ca de moarte de revenirea la ceea ce sunt cu adevărat, tot un „nimeni”. Numai că poporul acesta, umilit pe la cozi, are o vorbă: „de ce te temi nu scapi”.

În secunda în care PDL a trecut în opoziţie, Emil Scurtu (şi gaşca lui de nepoţi de la APIA) avea o singură opţiune: să-şi depună demisia. Dar credeţi că Scurtu cu ai lui au putut să accepte ideea că nu vor mai domni în birourile largi şi luxoase, că nu se vor mai plimba cu maşini 4×4, că nu vor mai veni fermierii mari şi mici cu jalba în proţap la ei, că nu vor mai face nunţi cu sute de invitaţi care să cotizeze cu zeci de mii de euro la marii şefi ai APIA? Nu, nu au putut. În minţile lor deformate, s-a instalat scenariul că sunt veşnici pe pământ şi în funcţii. Bieţii de ei!

Până la urmă unde să se întoarcă? Să conducă taximetre, să pună pagini în copiator şi să emită bonuri fiscale pentru 50 de bani? Să fim serioşi. Nici în mediul privat nu sunt câinii cu colacii în coadă. Aici nu răzbesc decât cei cu nervi de oţel. Omul de afaceri, fie el mare sau mic, e ţinut pe la uşi şi obligat să îndure umilinţe în timp ce tot plăteşte statului dări. Dacă nu cunoaşte pe nimeni, nu ia subvenţiile ce i se cuvin de drept. Dacă nu cotizează, nu primeşte. E mediul pe care l-au creat toţi politrucii care s-au perindat pe la putere din 1990 încoace. Ştiind foarte bine ce îi aşteaptă, şefii şi nepoţii lor de la APIA şi-au cumpărat tone de clei şi s-au lipsit de jilţuri.

Încă de aseară, de când am aflat că Scurtu şi Cucea au fost trimiţi „unde a înţărcat mutu iapa” am sentimentul că a venit ziua dreptăţii. Să mă scutească toţi cei care le plâng de milă. Nu i-a trimis nimeni la moarte şi nici nu i-a condamnat la închisoare. Sunt oameni maturi, se pretind competenţi, buni cunoscători ai agriculturii, să treacă de partea cealaltă şi să lucreze, economia reală îi aşteaptă, cozile de la APIA, la fel, dosariada de la APDRP cu paragrafe lipsă, de asemenea. A venit vremea ca să doarmă cum şi-au aşternut.

Un singur lucru vreau de la cei care le vor lua locurile la un moment dat: să deratizeze APIA, să dea afară toate neamurile, nepoatele şi nepoţii foştilor şefi, să organizeze concursuri pe post corecte şi să nu îşi mai bată joc niciodată de oameni fiindcă, dacă vor face la fel, vor merita aceeaşi soartă. Şi, încă ceva: APIA să scoată din beciuri aparatele de copiat, să facă venituri extrabugetare şi să se termine odată pentru totdeauna cu cocina de peste drum care fabrică mărunţiş pentru clanurile de vechili. Să nu uităm că, atunci când le-a ajuns cuţitul la os, iobagii i-au alungat cu pietre.

Cristiana Sabău

21 comentarii

  • Da , a venit !!! cum a venit ??? Galatiul este un oras superb. pleaca in ,,vacanta,, pe 3 luni cu totul platit [masa, cazare , diurna] si salar in Bistrita. ce e asa rau sau ce s-a intimplat asa rau. dupa 3 luni vin inapoi si gata .

    • ai foarte mare dreptate, sustin ceea ce ai afirmat: cazare, masa, diurna gratis, vacanta ce altceva frate, dupa 3 luni vin inapoi si gata, ce am realizat? nimic

  • Si credeti ca asta de la Prahova [care vine] va fi ,,lapte si miere,, cu taranii ??? o sa va luati de eu peste 1 lun a mai rau ca de astalalt. si atunci ???? dns. Cristiana astia toti sint cu Adn-ul schimbat . sint doar pentru ei. de ce nu vreti sa intelegeti asta ?? va amagiti in continuare . pacat

    • Bine, atunci haideţi să aplaudăm. Vă invit azi să facem un atelier de cântat ode. Vreţi? Poate scoatem un volum în care strecurăm şi nişte lacrimi de recunoştinţă.

    • cu siguranta ca il pierdeti. nu-mi mai raspundeti , nu-mi place cum imi raspundeti si de aceea nici nu vreau sa folosesc un tip de discutie ,,normala,, . deci comentez si intreb. atit . eu cred ca puteti !! sper

    • Nu iti pierzi timpul ! Chiar daca reusesti sa clintesti un singur nesimtit de pe scaunul lui si tot e foarte bine ! Iar tu ai dovedit ca poti – vezi cazul Botis.
      In plus ai sustinerea multor oameni care gandesc ca tine, chiar daca nu stau toata ziua sa scrie comentarii la articolele tale.
      Nu mai baga in seama toti frustratii care scriu aberatii in speranta ca vor scapa de ceea ce ii asteapta !
      Romanii au o vorba ” cainii latra, caravana trece !”
      Sa-i lasam sa faca spume in disperarea lor, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, vor plati !

    • doamnei nu i plac decat comentariile pupinkuriste..asa ca….haideti sa nu mai comentam s o lasam doar pe ea sa se evalueze….

    • Nu mai daţi sfaturi practice pe aici că, oricum, nu vă ascultă nimeni. Sunteţi o simplă literă cu care încep cuvintele: hidos, hilar, habarnist, şi aş putea continua dacă vreţi. Cele trei sunt însă relevante. HÂŞ!

  • Te felicit Cristiana pentru felul in care spui lucrurilor pe nume, faci foarte bine ca-i demasti pe acești trantori si profitori. Nu toată lumea cunoștea situația de la APIA iar umilinta la care au fost supusi oamenii a întrecut orice măsura! Sa le fie rusine!

  • Doamna Cristiana, dacă tot vreţi să faceţi ceva pentru oamenii care au nevoie de un xerox, vă propun să deschideţi un birou de copiat acte în apropiere de sediul APIA şi să percepeţi cele mai mici preţuri din oraş. De vorbit se tot vorbeşte dar de făcut nu faceţi nimic. Cunoaştem jurnalist care toată noapte vorbeşte la tv:)

    • Va felicit pentru anchetele dumeavoastra. Putini jurnalisti locali (chiar nimeni) au intradevar habar ce inseamna aceasta meserie. Mult succes!

    • Ce comod e sa stai si sa-ti dai cu parerea ce ar trebui sa faca unul sau altul !
      Cristiana e jurnalist si asta face, chiar foarte bine, asumandu-si chiar si riscurile curajului de a spune lucrurilor pe nume ! Asta e rolul unui jurnalist adevarat : sa arate exact ce se intampla, sa scoata la lumina adevaruri, chiar daca nu ne plac, pentru ca noi, ceilalti ( inclusiv cei din institutiile abilitate) sa stim ce avem de facut si sa actionam in cunostinta de cauza.
      In schimb, unii stau ascunsi in spatele anonimatului tastaturii, dau sfaturi si critica.
      Ce ar fi daca ar face si ei ceva, de exemplu sa deschida un birou de copiat acte langa APIA ?

  • Bună seara,
    În primul rând vreau să spun că susţin această iniţiativă. Curată, profesională şi umană. Nu ştiu de ce uităm mereu că aceşti oameni, ţăranii, sunt taţii, mamele, fraţii, surorile sau bunicii noştri. Nu înţeleg de ce atunci când cineva îi apără, deşi normal ar fi să o facem toţi, i se cere să se justifice pentru acest demers normal şi firesc. Nu înţeleg de ce atunci când avem ceva de spus nu ne scriem numele întreg pentru a ne asuma gândurile.
    Deşi nu sunt un politician ci mai degrabă un reprezentant al societăţii civile, am acceptat să candidez pentru funcţia de deputat în colegiul 1 Bistriţa-Livezile din partea Partidului Ecologist Român. Am acceptat aceasta doar pentru că în comunitatea bistriţeană mai există oameni ca şi Cristiana Sabău.

    • dl. Tetcu am o centrala termica si sint abonat la dvs. [de acolo am cumparat-o] si acolo sint si cu reviziile, dar……imi pare rau de profesionalismul pe care il au angajatii dvs. daca asa o sa faceti si cu tara dupa ce o sa ajungeti in Parlament…………………..atunci eu voi spune pas !!!

    • Stiti, domnule Tetcu, exista o vorba la romani „te bagi ca (virgula) chilotii in c..”, mai bine luati o pauza ca nu e aici nevoie de sfatul dumneavoastra!

    • Stimate domnule/doamnă Tănase Ioan,

      Sincer să fiu nu am auzit niciodată de această vorbă la români de care pomeniţi, care de altfel cred că nu există decât în mintea dumneavoastră.
      Cred în schimb că nu ar trebui să comentaţi punctul meu de vedere ci articolul şi demersul în cauză. Punctul meu de vedere în spaţiul virtual nu vă este adresat, decât dacă cumva sunteţi implicat în această situaţie şi vă stă nodul în gât.
      Stimate domnule/doamnă vă transmit cu această ocazie o autentică vorbă ardelenească ca să vă liniştiţi „Nu mor caii când vor câinii”.

  • Stimate domnule Raul Adrian,
    Intervenţia mea după cum aţi observat nu are nici o legătură cu problema menţionată de dumneavoastră. Cu toate acestea dacă aveţi o nemulţumire faţă de modul în care colegii mei au prestat servicii în cadrul contractului pe care îl aveţi cu compania noastră vă rog să ne contactaţi la numărul de dispecerat (pe care îl veţi găsi menţionat pe contract) pentru a vă prelua reclamaţia şi a fi rezolvată.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.