Gustul amar al trădării

A fi membru al unui partid politic şi a susţine candidaţii altuia e ca şi cum eşti căsătorit cu o persoană, dar, de fapt, îi faci de mâncare vecinului, îi speli hainele, îţi petreci timpul cu el. Şi atunci se impune întrebarea: pe cine iubeşti mai mult?

Fireşte că, în politică, în halul în care a ajuns ea în zilele noastre, lucrurile nu se petrec aşa. Candidezi pentru un partid, ajungi primar, te vezi cu sacii în căruţă şi apoi începi să cauţi cel mai bun cumpărător pentru sacii tăi. Întotdeauna va exista unul dacă ştii să negociezi bine.

Ce dacă e cel cu care te-ai scuipat în campanie? Dacă dă mai mult, e preferatul tău. Fireşte că vei spune că trebuie să te aliezi cu cel puternic fiindcă altfel comuna ta va suferi, că nu vei avea bani să faci drumuri, poduri şi şcoli, iar oamenii te vor urî pentru îndârjirea ta principială. La ce le folosesc lor principiile tale dacă tu nu poţi face nimic fără sprijinul mai marilor politici? Mai bine renunţi la toate pricipiile şi slujeşti pe cine dă mai mult. Vei face drumuri, poduri, şcoli, dar ţi se va spune traseist şi trădător. Ce alegi?

Funcţiile sunt trecătoare, la fel ca şi viaţa. Rămâne în urma noastră un nume bun sau unul care îi va face pe oameni să întoarcă brusc capul, în silă. Trăim vremuri grele în care e aproape imposibil să fii vertical şi demn. Cei care luptă împotriva mizeriilor acestei lumi o fac plătind un preţ uriaş, dar în urma lor rămâne un nume care va fi rostit cu admiraţie după ce ei nu vor mai fi. Ce vreţi mai mult?

Domnul primar cu care am stat de vorbă (nu mă întrebaţi care dintre ei fiindcă, dacă voiam să scriu, o făceam de la bun început) m-a întrebat ce aş fi făcut în locul lui. E greu de răspuns la întrebarea aceasta. Personal, tocmai de-asta nu mă implic în politică fiindcă mi se pare o mizerie mult prea mare, neagră şi cleioasă ca să pot înota în ea şi să ajung vie la mal.

În cazul de faţă, aş fi fost însă cinstită cu oamenii care m-au ales. I-aş fi întrebat ce vor ei să fac, iar dacă mi-ar fi cerut să accept compromisuri care mă obligau să-mi încalc principiile, aş fi demisionat. În fond, mai bine pleci cu capul sus de undeva, decât cu stigmate de trădător şi traseist.

Dacă vrem să se termine odată pentru totdeauna cu actuala mizerie politică, trebuie să facem noi înşine curăţenie acolo unde suntem. Politicienii, indiferent din ce partide sunt ei, să convingă electoratul să îi voteze, nu să apeleze la primari ca să le facă jocurile murdare prin secţiile de votare spunând oamenilor săraci şi cu minte puţină pe cine să pună ştampila. Primarii, dacă sunt oameni cu capul pe umeri care pretind că pot conduce comunităţi, să nu se mai lase şantajaţi de niciun partid. Înainte de a candida, să se gândească bine cu cine vor să defileze, iar după ce ajung în funcţii, să nu uite cine le-a fost tovarăş de drum.

Da, ştiu, e de când lumea valabilă pasarea responsabilităţii. Adam nu era el vinovat, ci Eva. Ea l-a găsit vinovat pe şarpe şi tot aşa.  Când ambii au înghiţi „fructul oprit”, au aflat că era, de fapt, extrem de amar.

Cristiana Sabău