Politică

Odată ajuns deputat, Stelian Dolha (USL) îşi propune să abroge legi incorecte sau inaplicabile

Candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 4, Stelian Dolha, a declarat, joi, că, atunci când va ajunge parlamentar, primul lucru pe care îl va cere va fi abrogarea unor legi incorecte sau inaplicabile cu care s-a confruntat în calitate de vicepreşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud.

„O să-mi spuneţi că principalul rol al unui parlamentar este acela de a da legi, dar eu vă spun că, primul gând cu care merg acolo este să abrog anumite legi. Timp de patru luni, ca vicepreşedinte al CJ, m-am zbătut într-o administraţie stufoasă şi groaie cu care trebuie să facem ceva. Primul articol pe care vreau să-l şterg este articolul 22 din OUG nr. 34 din 2009, cel legat blocarea posturilor, celebrul articol prin care şapte pleacă, unul vine”, a declarat Dolha.

Vicepreşedintele CJ a spus că e absurd să aşteptăm „să moară sau să se mute în altă parte şapte oameni” ca să poată fi angajat un alt om.

„Nu se mai poate pentru că se perturbează toată activitatea instituţională într-o administraţie sănătoasă”, a spus el.

De asemenea, vicepreşedintele CJ a declarat că nici limitarea posturilor, impusă administraţiei locale nu este corectă.

„Nu se poate să ai un buget, dar în acelaşi timp să fie limitat numărul de posturi. Bucureştiul ne dictează tot. Se tot vorbeşte de descentralizare, dar ce s-a întâmplat este hiper-centralizarea. Îmi doresc ca, din 2013 încolo, să reuşim să vorbim despre descentralizare adevărată”, a spus el.

Totodată, Stelian Dolha crede că se impune modificarea legislaţiei privind controlul Curţii de Conturi.

„Controlul CC trebuie să fie ante şi post achiziţie. Am făcut şi eu parte din comisii de licitaţie, iar oamenii de acolo sunt speriaţi de ce se întâmplă după. Suntem transparenţi şi corecţi, dar nu e mai bine ca acest control al CC să fie facă înainte şi după o achiziţie? Controlul privind bugetele locale să se facă la fel, atât înainte de adoptarea lor, cât şi după. E cel mai simplu lucru şi atunci nu mai avem probleme”, a declarat el.

Stelian Dolha a declarat că, atunci când va fi deputat, se va ocupa şi de punerea în practică a Legii voluntariatului adoptată în 2001 şi actualizată în 2006.

„Mi-aş dori ca voluntariatul să fie recunoscut ca experienţă profesională. Am reuşi, într-adevăr, să angrenăm ONG-urile în tot ceea ce înseamnă mişcare civică. Societatea civică, din păcate, nu prea există. Toţi spunem că avem nevoie de o societate civică puternică, dar haideţi să o motivăm. Prin această lege a voluntariatului vom reuşi să-i mobilizăm să facă lucruri benefice pentru societate. Acest lucru se întâmplă deja în SUA. Tinerii, la absolvirea şcolilor, nu pot fi angajaţi fiindcă nu au experienţă. Prin această lege, dacă vor face voluntariat în vacanţe, li se va recunoaşte ca experienţă”, a declarat Dolha.

O altă lege pe care Stelian Dolha se gândeşte să o actualizeze este Legea tineretului, „stricată” de fostul ministru Monica Iacob Ritzi.

În Colegiul 4 Camera Deputaţilor mai candidează Monica Săsărman- ARD, Szilagyi Ileana – UDMR, Leon Girigan  – PER şi Octavian Seciu – PP-DD.

5 comentarii

  • dolha ….esti copil mic…… inaintasii tai au fost mai tari decat tine…….tu esti copil mic pe langa ei……inaintasii tai nu numai ca au vrut sa le abroge ci……ci chiar sa le scoata in drum si sa le de-a foc!!!!!!

  • Este recunoscut haosul legislativ de la noi. Parlamentari ce se angajează că vor scoate legi pe bandă rulata, trebuie priviți circumstață. Prea multe legi au rezolvat doar probleme particulare fără o rezolvare generală. Unificare legislativă, anulare legilor neaplicabile este o necesitate. Vă doresc succes, păcat nu vă pot vota, nu am domiciliul în circa unde candidați.

    • astia merg cu idei preconcepute…..sa schimbe legi…indiferent cum….in ce scop si…. daca sunt bune……..rezultatul?….rahat pe bat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.