Actualitate Recomandări

Din 1 februarie se pot depune cereri pentru tichete sociale ”Alimente și Medicamente”

Primăria Bistrița anunță că începând cu data de 1 februarie se pot depune cereri pentru acordarea tichetelor sociale în cadrul Programului ”Alimente și Medicamente”, între orele 07.00-15.00, la Palatul Culturii Bistrița, str. Parcului – intrarea laterală zona parc.

Începând cu data de 8 februarie, cererile vor fi preluate la Direcția de Asistență Socială Bistrița, str. Dornei nr. 12, zilnic, între orele 07.00-15.00. 

Beneficiarii programului social sunt următoarele categorii de persoane: a) persoane cu handicap accentuat, neinstituționalizate, care nu beneficiază de alte venituri; b) pensionari (pensionari de drept, beneficiari de pensii de invaliditate sau de urmaș, indiferent de vârstă), ale căror venituri nete lunare sunt de până la 1.200 lei, inclusiv; c) persoanele cu vârsta peste 65 ani, care nu realizează nici un fel de venit. 

Pentru acordarea dreptului la prestații sociale sub formă de tichete sociale în vederea achiziţionării de produse alimentare, respectiv medicamente, fiecare persoană singură cu domiciliul în Bistrița care se încadrează în program, depune următoarele documente: cererea și declarația pe proprie răspundere; actul de identitate original și copie; acte doveditoare privind veniturile realizate (cupoane de pensie din luna anterioară celei în care se depune cererea, sprijin lunar pentru persoane cu handicap, declarație pe proprie răspundere etc.); certificatul de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul; alte documente doveditoare privind apartenenţa la una dintre categoriile menţionate, în funcţie de caz.

Primăria Bistrița a decis că persoanele nevoiașe vor primi tichete sociale pentru bunuri alimentare și medicamente. Aceste tichete valorice ar urma să înlocuiască pachetele cu alimente de primă necesitate (zahăr, făină, orez, ulei) pe care persoanele cu venituri reduse erau chemate să le ridice de la cantina socială.

Aceleași categorii de persoane care beneficiau de vechiul ajutor ar urma să primească anual tichete sociale în valoare de 120 de lei pentru alimente și 80 lei pentru medicamente. Un tichet va avea o valoare de 10 lei, fiecare persoană putând alege ce să își cumpere cu tichetele primite.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.