Social

O elevă din Sângeorz-Băi, în stare gravă în urma unui accident petrecut la școală

(FOTO-VIDEO) O elevă de 11 ani din Sângeorz-Băi s-a ales cu un un traumatism cranian grav în urma unui incident petrecut la Școala Gimnazială ”Artemiu Publiu Alexi”. Accidentul s-a petrecut miercuri în jurul orei 16.25, în timp ce copila era la cursurile de după-amiază.

Echipajele medicale au găsit-o inconștientă, cu un traumatism cranian grav și în episoade de convulsii repetate.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean, fetița a fost stabilizată iar elicopterul SMURD, care a aterizat pe terenul de sport al școlii, a transportat-o la Târgu Mureș.

”Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost solicitați să intervină la un eveniment semnalat în orașul Sângeorz-Băi, la o școală unde s-a produs o agresiune fizică. Din primele verificări s-a stabilit faptul că în pauza dintre cursuri un minor de 14 ani domiciliat în Sângeorz-Băi, în urma unui conflict verbal, ar fi agresat fizic o minoră în vârstă de 11 ani din Ciceu Mihăiești. În urma agresiunii, victima ar fi căzut pe coridorul școlii, rămânând inconștientă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care i-a acordat îngrijiri medicale, ulterior aceasta fiind transportată la spitalul din Târgu Mureș cu elicopterul. În cauză polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe urmând a stabili în cursul cercetărilor cauzele și modalitatea producerii evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Fetiţa a suferit un traumatism cranio-cerebral şi pierderea stării de conştienţă în urma producerii unui accident la şcoală. Având în vedere necesitatea intervenţiei rapide cauzată de afecţiunile copilului, a fost direcţionat echipajul elicopterului SMURD de la Jibou, care a intervenit prompt şi a transferat, monitorizat şi asistat copilul până la predarea către medicii de la UPU-SMURD Târgu Mureş”, a precizat Inspectoratul General al Aviaţiei.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=4150888361601693&id=384566088233958

Inspectorul școlar general Mihai Mureșan, care a discutat cu directoarea adjunctă, susține că aceasta i-ar fi relatat că în timpul unei pauze fetița, care este cunoscută drept ”foarte neastâmpărată”, ”l-ar fi murdărit pe față cu acuarela pe un băiat. Acesta ar fi ripostat și a lovit-o. Fata s-a dezechilibrat, a căzut pe spate și s-ar fi lovit la cap. În prima fază, din ce spune directoarea, fata s-a resimțit în sensul că era confuză. Ei au vrut să sune la SMURD, au anunțat-o și pe mama fetei, care a spus să nu sune la 112. Ei totuși au anunțat și s-au dus acolo echipaje medicale. Între timp, spun ei, fata și-ar fi revenit, colaborează, răspunde la întrebări. Maică-sa ar fi spus că are probleme anterioare, că ar mai fi căzut când era mai mică. Acum, a luat-o salvarea să o ducă să-i facă un control să vadă dacă nu sunt sechele la cap. Asta mi s-a spus”, a declarat Mihai Mureșan.

Totuși, șeful ISJ spune că va cere să se facă o comisie de anchetă în școală și va trimite la rândul lui o comisie de la Inspectorat. ”Am rămas înțeles cu directorul adjunct că mă ține la curent cu evoluția lucrurilor”.

Etichete

19 comentarii

  • Într-o tara civilizata, asta nu la noi, o astfel de întâmplare, s-ar lasă în mod normal cu :
    1) DEMITEREA DIRECTORILOR
    2) ȘCOALĂ DE CORECȚIE PENTRU BAIAT
    3) RĂSPUNDERE PENALA PENTRU PĂRINȚII BĂIATULUI.
    La Sangeorz Bai totul este posibil… Sunt convins ca totul se va mușamaliza foarte usor.
    Câinii latră, ursul trece, noi muncim cu spor…. Recomand urmărirea îndeaproape a acestui caz de către ziariști, pentru a se confirma ceea ce eu sustin.
    Noi avem, ca popor, o vorba, care suna cam asa: victima este întotdeauna de vina.
    Eleva era agitata, eleva avea probleme, eleva…. Etc.
    Agresorul o sa ajungă victima, directorii scolii vor fi felicitați, părinții agresorului lăudați, iar politia din Sangeorz Bai, o sa stingă liniștiți lumina în acest caz.
    Romanii din păcate uita repede și din păcate persista în prostie…
    HAI SA NE TREZIM ȘI SA FACEM CE TREBUIE,…. SPER SA NU FIE ÎNCĂ O DATA DOAR NOAPTE BUNĂ..

    • domnu’ Marius, mare fan a ieșirilor necontrolate, asta spune multe despre tine, Dacă eu as fi numit bou într-o tara civilizata, tu ai fi pe scaunul electric, deoarece ai fi omorât pe cineva intr- o ieșire necontrolata. Mai bine bou decât criminal. Ai nevoie urgenta de un psihiatru bun. Consilierea psihologica nu te-ar ajuta. Poate ești un membru sau un apropiat al familiei, asta ar explica multe din comportamentul băiatului agresor. Se vede din nou ca în localitatea Sangeorz Bai… INFRACȚIUNILE TE ADUC SAU PĂSTREAZĂ ÎN FUNCȚII.

    • Da cum sa nu, ea la 11 ani pictează pe fata băieți de 14 ani și se ia de colegi și când ripostează unul s-ar toți de cur. Hai sa fim serioși. Cu toții am avut in generală draci de fete care hărțuiau alți colegi, chiar și eu aveam doua gemene care terorizau toată școala pana când nu erau pocnite nu se potoleau. Ea ar fi trebuit sancționată și Dusa la o școala specială pentru ca din cate inteleg din spusele mamei ca ar fi așa din cauza unor probleme la cap.

  • Profesorul de serviciu unde era!!!???..(dacă mai exista asa ceva- orice sarcina in plus pt cineva e o corvoadă acum…..lucru cat de putin
    daca se poate….. bani cat de multi…. )…probabil la țigară….sau era de serviciu on-line…

    • Profesorul de serviciu era pe hol, nu vorbiti fara sa stiti! In atributiile profesorului nu intra totusi serviciul pe scoala, il face benevol! Si daca tot stiti asa de bine , de ce nu veniti dvs.sa stati pe un hol cu 150 de elevi( pt.ca atatia sunt la scoala din Singeorz la et1???? Credeti ca profesorul de serviciu e raspunzator pt.comportamentul extrem de violent al elevilor? Oare educatia de acasa….??? V ati obisnuiti sa improscati cu noroi in profesori…rusine…Pe hol sunt camere de filmat, profesorul de serviciu era acolo si credeti ma ca a trecut prin spaime de neimaginat pt.dvs care sunteti de o rautate iesita din comun….specific romanilor. Sa va fie rusine! Acesta e si rezultatul drepturilor pe care elevii le au primit si pe care parintii le au cerut.

    • Profesorul de serviciu era pe hol, se poate vedea pe camere si credeti ma ca a ramas cu traume! Sa va fie rusine ca aruncati cu noroi in oameni nevinovati.Habar nu aveti ce vorbiti…nici macar nu intra in obligatiile profesorului sa faca serviciu.Si ati putea dv controla 150 de elevi ( atatia sunt pe hol, la et 1 , in Singeorz Bai) ???? Acestea sunt rezultatele educatiei de acasa si a numeroaselor drepturi pe care elevii le au primit cerute in gura mare si de parinti! Cand s a cerut alocarea de bani pt a plati jandarmii , tot parintii nu au fost de acord! Rusine sa va fie …repede ati gasit vinovatul…profesorul

    • Specialistule….. în educație, ești foarte bine informat…. Ai găsit vinovatul…. Cel mai tare detectiv… Sunt 150 de elevi pe etaj… și un singur profesor, pe un coridor de 50 de metrii.. Cred ca ai făcut școală la fără frecventa…. Sau dacă ai școală???? , ai făcut-o singur….. pentru ca profesorul era de serviciu pe coridor…. . Mare om, mare caracter….

  • Vom face o comisie de ancheta din partea inspectoratului scolar, vom analiza,….muuuuult și bine, în final vom uita… Noroc ca suntem niște oameni de onoare și directorii vor demisiona. Aceștia nu au vrut sa spună adevărul în fata presei . Exista camera de supraveghere pe coridor… Iar directorii scolii au fost foarte cooperanți cu presa, Ha, ha, ha, ha, foarte cooperanți….. Rușine, rușine, rușine…
    Sper sa aud de destituiri sau demisii de onoare….. Glumesc…. sunt convins, ha, ha, ha…

  • ” domnu'” marius, mare om, mare caracter, poate într-o tara normala este adevărat ca eu as fi numit un bou, dar tu ai fi pe scaunul electric pentru ca ți-ai fi omorât familia într-o reacție necontrolata…. Nu as vrea sa cred ca ești tatăl, sau vreun apropiat al familie băiatului. Ca dacă e asa, asta ar spune multe despre susținătorii bătăilor, de către apropiații familiei baiatului. Sa înțeleg ca e normal sa ai ieșiri necontrolate, sa lovești, sa vina elicopterul, etc. Asta în opinia ta zetoule barat. Ai nevoie de consiliere psihiatrica urgent. Evita psihologul, nu o sa te ajute. Ai probleme mari.

  • Pai la școală asta nu se respecta normele de la DSP??Ce căutau in pauza două clase diferite?De ce s-au intersectat?Pauzele trebuiau decalate, ca in alte școli,astfel încât copiii să nu se întâlnească o clasa cu alta.Oare ISJ a verificat situatia asta??Păi dacă erau pe hol 150 copii…nici nu-i de mirare…un cadru didactic nu are cum face fata la astfel de situații.Cred ca acolo e deficit de management grav de tot…Sper ca sunt camere video ,pentru a justifica adevărul….

  • Da, sunt camere video.Pauzele nu sunt decalate pt.ca se fac ore duoa masa din cauza faptului ca cealalta cladire este in renovare si dimineata sunt clasele mici in cladire! Cadrele didactice se chinuie cu ore si dimineata ( cei care predau la cls 8) si dupa masa( cls 5-7) .Ce e uimitor cum repede sunt profesorii vinovati.Oare cei care invinovatesc profesorul de serviciu stiu ce insemna sa stai pe un hol plin de copii? Sa nu ai timp sa mergi nici la baie? Unii parinti au acasa unul sau doi copii si nu le fac fata.Si nu uitati…profesorii nu sunt PAZNICI!!! Nu pt asta au facut scoala…

  • Vă rog să lăsați acuzațiile false. Căci profesorul este de vina sau copilul este de vina. Vorbind în termeni legali, băiatul este de vina, dar ce sa întâmplat înainte…….. Fata era fosta iubită al băiatului ( știu sună absurd chestia asta cu iubiții dar asta este realitatea)
    care era supărată pe baiat deoarece s-a despărțit de ea. Fata fiind de etnie rromă era foarte scandaloasă aceasta l-a scuipat pe baiat și l-a agresat verbal, iar băiatul a împinso pentru a scăpa de ea. El habar nu avea ce se putea întâmpla. Și profesorul de serviciu nu poate să aibă grijă de 400-500 de elevi. Iar directorul ? De ce să își dea demisia? Cu ce era directorul de vina in aceasta situație? Cine credea vreodată căci dintr-o agresiune de cuvinte se poate ajunge la așa ceva? Concluzia este căci chiar daca fata a produs aceasta situație, băiatul cade vinovat.

    • Baiatul clar e vinovat..chiar daca fata l a provocat, nu trebuia sa raspunda agresiv.Acest tip de comportament nu mai trebuie tolerat in scoala deoarece se poate ajunge la lucruri grave.Ar trebui impuse clar niste legi si cei care sunt violenti sa fie exmatriculati direct! Pt.ca nu sanctionam astfel de comportamente ajung unii infractori! Asa cum profesorii nu au voie sa loveasca elevii, sau sa ii bruscheze, nici elevii nu ar trebui sa fie violenti! Daca un singur elev care a lovit ar fi exmatriculat si parintii trasi la raspundere, nu am mai avea atatea cazuri de violenta in scoli.Din pacate la noi violenta a devenit ceva normal.

    • Asa este Cleo, dupa ipoteza ta, fata este cea care trebuie exmatriculata, baiatul a impins-o doar, nu a fost vorba de agresiune. Nu uita ca „toxicitatea”(termen primar in vocabularul miscarii feministe) nu tine doar de genul masculin. In articol scrie clar ca eleva(fata, de genul feminin) era cunoscuta ca fiind foarte neastamparata. De aici aplica tu sanctiunile care trebuie;)

  • Ramses al V lea, eu nu sunt judecator…dar fata si a primit „sanctiunea” , ca sa zic asa…a ajuns in stare grava la spital tocmai din cauza ca a fost impinsa de acel elev.Problema este ca daca acesta scapa fara nicio sanctiune, cu siguranta este un precedent ca astfel de lucruri sa se repete.Elevii vor spune: ee si ce daca il bat pe x sau y? Oricum nu patesc nimic …. Clar baiatul nu a vrut sa se ajunga aici, dar uite ca s a ajuns si atunci ma intreb de ce nu se iau masuri la nivel de tara, sa se schimbe legile, sa fie niste reguli mai aspre pt.violenta in scoli…poate atunci s ar mai potoli si elevii….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.