Politică

Radu Moldovan: Vă invit la vot şi ulterior să vă implicaţi în proiectele comunităţii

Într-o scrisoare adresată locuitorilor judeţului Bistriţa-Năsăud, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan spune că ”votul rămâne cel mai la îndemână mod în care fiecare dintre noi poate să-şi sancţioneze alesul ce nu şi-a făcut bine treaba sau să îşi arate încrederea în cel ce o va face”.

Stimaţi locuitori ai judeţului Bistriţa-Năsăud,

Pe 9 decembrie au loc alegerile parlamentare. Este momentul în care toată ţara îşi alege reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi Senat. Aceştia, timp de 4 ani, vor constitui legislativul asigurând reprezentarea cetăţenilor din colegiile unde au candidat.

În perioada campaniei electorale aţi avut ocazia să cunoaşteţi candidaţii, să le ascultaţi ideile şi proiectele, să urmăriţi dezbateri şi confruntări de viziuni. Duminică decidem căruia dintre candidaţi îi acordăm votul, practic, care este acel set de idei şi proiecte pe care noi le considerăm mai bune. Prin acest sistem îl delegăm pe cel ales să ducă la îndeplinire un plan în care noi ca cetăţeni credem şi de care societatea în care trăim are nevoie.

Alegerea prin vot universal a reprezentanţilor în forul legislativ al ţării este unul din elementele fundamentale ale democraţiei. Este necesară aşadar implicarea şi participarea cetăţenilor începând cu exprimarea votului şi încheind cu cererea respectării drepturilor şi libertăţilor ce sunt garantul democraţiei.

Aşadar, pe 9 decembrie vă invit la vot. Mai mult, vă invit ulterior să vă implicaţi la rândul dumneavoastră, alături de cel ales de majoritate, în proiectele comunităţii din care faceţi parte. Acest drept la vot pe care îl au toţi cetăţenii, inclusiv cei ce aleg să nu şi-l exercite, a fost obişnuit cu mari sacrificii. Votul rămâne cel mai la îndemână mod în care fiecare dintre noi poate să-şi sancţioneze alesul ce nu şi-a făcut bine treaba sau să îşi arate încrederea în cel ce o va face.

Împreună suntem mai puternici!

Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

Etichete

3 comentarii

  • Felicitari d-le Presedinte pentru acest ultim mesaj inainte de alegeri !
    Se poate si asa ! Si anume sa fim corecti fata cei care candideaza si sa-i lasam sa se reprezinte dar si cu electoratul prin informare corecta !
    Sunt de acord cu acest indemn la vot din care cetatenii judetului nostru sa poata sa decida :
    Cine este cel mai recomandat , pregatit , pragmatic sa ne reprezinte in Parlamentul Romaniei dintre noii candidati ?
    Cine facut ceva pana acum pentru judetul nostru din experienta anterioara si pozitia pe care a avut-o ?
    Tara are nevoie mai mult ca oricand de oameni pregatiti si buni profesionisti capabili sa stie ce voteaza si mai ales cum sa voteze atat pentru tara cat si pentru zona pe care o reprezinta si deasemenea sa se exprime creativ si sa aibe un cuvant de spus in Parlamentul Romaniei .
    Criza politica din ultima perioada si-a pus amprenta cat se poate de serios pe economia reala din Ro si pe mediul de afaceri care s-au confruntat si inca se mai confrunta cu multe dificultati datorita : lipsei investitiilor straine din ultima perioada dar si a lipsei investitiilor statului , a lipsei unei viziuni de dezvoltare pe termen mediu si lung, viziune care sa nu mai depinda de sfera politicului ci de o strategie bine fundamentata de adevaratii profesionisti .
    Cred in intelepciuneea cetatenilor si am incredere ca vor sti sa aleaga cu adevarat pe cei mai potriviti dintre candidati si vor sti sa faca diferenta intre cei care au spus doar povesti frumoase fara acoperire economica si cei care inteleg realitatiile lumii in care traim ,cei care si-au adus aportul in comunitatea in care traim si a faptului ca dintr-o criza globala de asemenea anvergura nu se poate iesi decat prin sacrificii , munca, investitiile cele mai potrivite , absorbtia fondurilor europene , o fiscalitate adecvata noilor conditii economice si o buna coerenta intre politica de partid sau de alianta si cele de politica economica unde oamenii politici vor trebui sa inteleaga ca trebuie promovati cei profesionisti in domeniu .
    In aceeasi ordine de idei trebuie sa gandim si pentru Parlamentul Romaniei. Noii alesi care in data de 9 decembrie vor fi castigatori in urma votului nostru sa ne reprezinte cu cinste si seriozitate si mai mult sa fie capabili sa propuna legi si sa valideze legi care sa relanseze economia romaneasca si de aici locuri de munca in plus , consum , bunastare , etc .si sa nu uite de zona pe care trebuie sa o reprezinte .
    Participati va rog la vot si votati dupa cum va dicteaza constiinta pe cei mai buni !
    Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea intelepciunea necesara !

    • Un comentariu aproape de lungime dublă faţă de articol. Calea USL-ului spre guvernare a fost bătătorită de guvernările Boc şi Ungureanu. Prin lipsa de substanţă a mesajelor electorale USL-ul întoarce serviciul ARD-ului în mod evident, sper să fie mai puţin eficient.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.