Actualitate

Nicolae Pavelean a pus iar umărul pentru Bistrița. Ce îl îngrijorează pe alesul USR PLUS

”Vaccinat și cu doza numărul 2! Am pus umăr pentru Bistrița din nou”, a scris pe Facebook consilierul municipal USR PLUS Nicolae Pavelean care a inițiat o campanie online de promovare a vaccinării. ”Multor oameni le este frică sau nu cred în beneficiile vaccinării, fiind insuficient informați”, a scris el.

”Sunt deja mii de persoane vaccinate în județul Bistrița-Năsăud și în municipiul Bistrița, însă mă îngrijorează puțin faptul că ritmul înscrierilor pentru vaccinare a început să fie depășit de capacitățile existente. Avem centre de vaccinare, avem doze de vaccin, au început și companiile mari să pună umărul la această campanie, însă numărul doritorilor în așteptare începe să nu mai fie atât de mare.

La centrul de vaccinare de la Casa de Cultură Liviu Rebreanu, din Năsăud, unde m-am vaccinat eu, sunt acum peste 500 de locuri diaponibile și zero persoane în așteptare. Deci dacă faceți rezervarea azi, vă puteți vaccina zilele următoare.

După postarea de la prima doză mi-am dat seama că multor oameni le este frică sau nu cred în beneficiile vaccinării, fiind insuficient informați. Tocmai de asta mi-aș dori să văd o implicare mai hotărâtă a autorităților și nu numai, în campanii de promovare și de informare referitoare la vaccinare. Sigur că este alegerea fiecăruia dacă se vaccinează sau nu, însă ceea ce putem face noi, cei care suntem o voce auzită în societate este să vă împărtășim din informațiile disponibile și din experiența noastră avută cu vaccinarea.

De aceea, vreau să vă spun că și acum fiind la a doua doză de vaccin, nu simt nici un efect care să fie motiv de îngrijorare. Mă simt bine și mult mai protejat împotriva virusului.

Pot să vă mai spun că medicii și personalul medical de la Năsăud sunt extrem de amabili, iar administrarea vaccinului nu este nimic mai mult decât o mică înțepătură.

Îmi doresc ca noi cei din Bistrița și din județul Bistrița-Năsăud să fim printre primii care atingem un nivel de imunizare de masă care ne va permite să revenim la viața normală și să recuperăm timpul și resursele pierdute din cauza acestei pandemii. De succesul acestei campanii depinde viitorul nostru și cât de repede vom putea recupera timpul și resursele pierdute din cauza acestei pandemii.

Pune și tu umărul pentru Bistrița! Dacă ești deja vaccinat, vorbește azi cu un prieten sau o rudă și încurajează-i să se înscrie acum 👉https://programare.vaccinare-covid.gov.ro

https://www.facebook.com/nicolaepaveleanusr/posts/684436959057331

4 comentarii

  • Vreau să-l văd acolo vaccinându-se pe primarul bideu! Să tragă și el un semnal! Iar dacă e bărbat adevărat să se vaccineze cu AstraZeneca !

  • ce se mai zbate sarmanul, si eu m-am vaccinat dar nu ma apuc de incercat infuenta niciunde, fiecare sa decida pentru el
    oare are si copilul asta followeri?
    din privirea imberba se vede ca nu se va opri, va cauta sa impresionez mai ceva ca o panza de Van Gogh pe toata lumea, poate o sa calareasca si isi face selfie, mai sti?

  • Ca să decidă fiecare pentru el,trebuie să fie informat și informarea trebuie făcută de specialiști care să explice pe înțelesul tuturor de ce este nevoie să ne vaccinam. Dacă nu facem un efort să trecem peste pandemie și să pornim economia putem să ne vaitam că o ducem rău, au crescut prețurile, nu ne ajung banii.Se zice că, Dumnezeu,dă, dar nu bagă în traistă, trebuie să ne străduim și noi,dacă vrem să primim.Hai să privim vaccinul ca „darul lui Dumnezeu” pentru omenire.

  • Draga Nicolae, iti dau un sfat prietenesc… Cand mergi intr un loc public, este presa, esti consilier ales ,local, pune pe tine niste jeans noi , fara prostiile alea pe ei… Iti dau niste nume de firme: Levi Strauss ,Wrangler, Lee, Super Rifle, Roy Rogers… Altfel, duci in derizoriu calitatea! Mi-am permis sa-ti dau acest sfat deoarece am fost si eu consilier(jud.) ales, odata… Exemplul personal conteaza foarte mult, mai ales pentru tineri! Cu respect,MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.