Politică

Daniel Suciu: Am învins! Este o victorie importantă, Colegiul 2 e unul complicat

Daniel Suciu (USL), ales deputat în Colegiul 2, a ţinut să le mulţumească pe Facebook celor peste 14.000 de oameni care au avut încredere în el şi în proiectul USL, adăugând că este o victorie cu atât mai importantă cu cât a fost obţinută într-un un colegiu complicat, cu aproximativ 12% populaţie de etnie maghiară.

”Am învins! Le mulţumesc celor peste 14.000 de oameni care au avut încredere în mine şi în proiectul USL. Cred că rezultatul final pe colegiul 2 va consemna un scor de circa 54% din voturile celor care s-au prezentat la urne, o victorie cu atât mai importantă cu cât este un colegiu complicat, cu circa 12% populaţie de etnie maghiară. Le mulţumesc din suflet tuturor primarilor USL, consilierilor locali şi simplilor membri şi simpatizanţi care, în condiţii meteo total nefavorabile, s-au mobilizat extraordinar, reuşind cea mai mare prezenţă la vot din judeţ, 43%, mai mare ca media naţională”, este mesajul deputatului USL în Colegiul 2 Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, postat pe pagina sa de Facebook.

Şi Stelian Dolha, care a câştigat funcţia de deputat în Colegiul 4, a ţinut să le mulţumească pe Facebook celor care l-au votat: ”Vă mulţumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o!”

Etichete

7 comentarii

  • „Am învins!” pare sinonim cu „v-am ciuruit”. Lupta democratică nu este similară nici cel puţin cu întrecerile sportive, aici conceptul de fairplay este înlocuit cu legi şi reguli. În sport învingâtorul nu se împovărează cu obligaţile celui învins, aşa cum ar fi normal în politica cu reguli democratice. Aici cel mai bun câştigă fără să învingă, cel mai bun conduce fără discriminare şi pe cel care a pierdut, fără să-l considere învins. USL a câştigat tocmai dominţiei discriminatori a celui care ne consideră ţară de mâna a doua, iar el nu vrea să lase fotoliul de preşedinte.

  • Un partid fără o majoritate dar cu preşedinte anacronic a realizat o majoritate cu totul dezastruoasă faţă de ţară. Acum avem o majoritate total legitimă, să sperăm în înţelepciunea aleşilor noştri şi că România va fi cândva puternică.

  • Procentul de participare la alegeri de …. 37,…%, ( din care daca se mai scad si voturile nule) rezulta ca alegerile NU pot fi REPREZENTATIVE deoarece aproape 2/3 dintre alegatori nu s-au prezentat la urnele de votare.
    Au votat : – gastile politice, o mare parte dintre pensionari, si cei ” capturati” ( de catre primari, consilieri locali etc…) de catre un partid sau altul.

    • Cârcotaşule ai rămas setat de la refendum, şi nu ai mers la vot, iar acum regreţi. Au votat cei mai buni cetăţeni ai ţării, aşa că rezultatele sunt perfect legale. Problema cu reprezentativitatea este ceva mai dificil, că nu ai fost la vot ai pierdut la fel ca şi cel care a fost, nu îţi mai plânge de milă..

  • Felicitari , chiar merita , ma bucur ca un om tanar a ajuns aici . Sper ca Domnezeu sa il lumineze si sa ii dea putere se munca , ii multumesc pentru ca m-a ajutat pe mine si pe familia mea intr-un moment cumplit de greu. Domnul sa il Binecuvinteze.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.