(FOTO-VIDEO) Vineri 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent la hramul Mănăstirii Dobric din comuna Căianu Mic, unde a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți.
Cu acest prilej, au fost inaugurate și sfințite sala de evenimente/conferințe și biblioteca mănăstirii, care are adunate pe rafturile sale peste 20.000 de volume, fiind cea de-a doua bibliotecă de mănăstire din țară ca număr de volume adunate.
Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul ”Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni ”Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.
În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, IPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe. De asemenea, a fost amenajată o sală de evenimente/conferințe, precum și o bibliotecă a mănăstirii, care va adăposti peste 20.000 de volume din colecția mănăstirii.
Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi ”Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.
În prezent, la mănăstire vieţuiesc 5 maici, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.
Adaugă comentariu