Actualitate

Cine sunt cei 18 candidați la gradații de merit nemulțumiți de evaluarea ISJ

Întrucât au fost nemulțumiți de evaluarea făcută de comisia Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, un număr de 18 candidați la gradații de merit – care presupune salarii mai mari cu 25% timp de 5 ani – au depus contestații, însă nu toți au primit punctaje mai mari. Unii au rămas cu același punctaj, iar alții cu mai puține puncte, conform listei finale publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean.

  1. Elena Dan, profesor de română la Școala Romuli, a obținut 73.5 puncte, mai puține decât primise inițial (74.85).
  2. Paula Burdeți, profesor de geografie la Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud – 97,2 puncte față de 96,2 inițial.
  3. Maria Ilie, profesor de engleză la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean a obținut același punctaj – 109,75
  4. Ioana Doroș, învățătoare Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean, același punctaj ca și la evaluare, 118 puncte
  5. Alexandra Câmpan, învățătoare Liceul Tehnologioc Telciu, idem, 107
  6. Laurea Greab, educatoare Liceul Tehnologic Lechința, idem, 117
  7. Anuța Văsieș, educatoare, Ilva Mare, 106 puncte față de 97 inițial
  8. Monica Otviș, educator CSEI Lacrima, 85,8 față de 85,3 inițial
  9. Claudia BUricea, pedagog special, CSEI nr. 2 Bistrița, aceleași puncte 79
  10. Camelia Mureșan, profesor logoped, CSEI Beclean, 76.6 față de 70.60
  11. Constanța Pop, profesor de informatică, Liceul Tehnologic Feldru, 29,25 față de 39 inițial
  12. Anca Toader, consilier școlar CJRAE Bistrița, 117 față de 110,5 inițial
  13. Ancuța Mureșan, secretar Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița, 112 față de 103
  14. Saveta Rebrișorean, secretar, Liceul Tehnologic Maieru, 107 față de 98
  15. Nicoleta Clapa, secretar Colegiul InfoEl Bistrița, 104,6 față de 96,6
  16. Viorica Cîțiu, administrator financiar Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Năsăud, 79,5 față de 84,90
  17. Elena Uzoni, administrator financiar Liceul de Arte ”Corneliu Baba” Bistrița, 74,90 față de 79,70
  18. Simona Sabo, administrator patrimoniu CSEI nr. 2 Bistrița, 101,5 față de 97,5

3 comentarii

  • Gradația de merit e pentru pile și afaceriști. Cei ce fac așa punctaje fabuloase fie le fac din pix cumpărând diplome sau daca fac ceva activități le fac in timpul orelor(vezi majoritatea așa zișilor profesori de învățământ primar). Desființarea lor ar face sa se muncească cu adevărat la ore nu sa se umble după hârtii și diplome

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.