În ultimele 24 de ore, polițiștii structurilor județene, municipale și orășenești au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere pe raza județului, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.
Pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate ieri au fost verificate 392 de persoane aflate în izolare sau carantină.
Pe linie rutieră, au fost efectuate verificări în trafic și au fost oprite pentru control peste 130 de autovehicule și legitimate 147 de persoane. La activitățile desfășurate pe Drumul Național 15 A, pe raza de competență a Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au participat și reprezentanții RAR Bistrița-Năsăud.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.895 lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au acționat pentru protejarea fondului forestier și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a fost depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din Prundu Bârgăului care transporta cu o autoutilitară material lemnos fără documente legale. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii171/2010, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 450 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.
Acțiunile preventive și de monitorizare a traficului rutier continuă și în perioada următoare.
Depistat și oprit la timp de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința
În după-masa de 26 august, în urma controalelor efectuate în trafic, pe Drumul Național 16, între localitățile Silivașu de Câmpie și Urmeniș, polițiștii Secției 3 au depistat un bărbat de 55 ani, din Petelea, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism.
În urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul pe care-l conducea este neînmatriculat, iar plăcuțele aplicate erau expirate din anul 2019. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate probe biologice.
Cercetările continuă de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
Adaugă comentariu