Economie

Taxe nemajorate la CJ

Consilierii judeţeni vor decide în şedinţa de miercuri nivelul taxelor locale şi speciale aplicate de CJ Bistriţa-Năsăud în acest an. Iniţiatorul proiectului, preşedintele Radu Moldovan, propune menţinerea acestora la valorile din 2012, deoarece se încadrează în limitele prevăzute de Hotărârea de Guvern, iar rata inflaţiei este sub 5%.

Veniturile bugetelor locale se formează din venituri proprii, cote şi sume defalcate din impozitul pe venit, respectiv TVA datorate bugetului de stat şi repartizate bugetelor locale din veniturile cu destinaţie specială. Taxele locale se stabilesc de către consiliile locale şi judeţene, prin adoptarea de hotărâri în limitele şi condiţiile Legii nr.571/2003 privind aprobarea Codului fiscal cu modificările ulterioare. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă de lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele se indexează o dată la 3 ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare. Nivelul impozitelor şi taxelor locale poate fi majorat anual cu până la 20% de consiliile locale şi judeţene.

Având în vedere situaţia economico-socială, Consiliul Judeţean propune menţinerea nivelului taxelor locale din 2012 şi pentru acest an, deoarece valorile taxelor se încadrează în limitele prevăzute în Hotărârea Guvernului din decembrie 2012.

Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale.

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul rural, este de la 2,5 lei la 7 lei. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare de 8 lei. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3 % din valoarea  autorizată a lucrărilor de organizare de şantier. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor este de 8 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie. Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizaţii de construire este egală cu 30 % din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau autorizaţiei iniţiale.

Contribuabilii care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate sub diverse forme, pe domeniul public şi privat al judeţului au obligaţia de a încheia contracte în acest sens şi datorează bugetului Consiliului Judeţean o taxă de reclamă şi publicitate de 3% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. În cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică datorează o taxă de 32 lei/m²/an sau fracţiune/mp/an. În cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, beneficiarul datorează o taxă de 23 lei/m²/an sau fracţiune/mp/an.

Taxa de intrare la muzeele şi casele memoriale din judeţ este 1 leu/bilet pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari şi 2 lei/bilet pentru adulţi. Taxa pentru fotografiere este 50 lei, iar cea pentru filmare 100 de lei.

Taxele speciale propuse pentru anul 2013 nu sunt indexate faţă de cele valabile pentru anul 2012, deoarece rata inflaţiei este sub 5%, respectiv 4,96 %, conform raportului Direcţiei Judeţeane de Statistică Bistriţa-Năsăud.

La taxe speciale intră eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de amplasare şi execuţie a unor obiective în zona drumurilor judeţene, dar şi o taxă de folosinţă a unor obiective amplasate pe terenurile aparţinând drumurilor publice.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.