Dispecerul de serviciu de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Bistrița-Năsăud a declarat că un echipaj a fost trimis luni după-amiaza la Chintelnic, dar când a ajuns acolo, pacientul decedase cel mai probabil în urma unui șoc anafilactic cauzat de înțepături de albine.
Șeful Postului de Poliție Șieu Măgheruș, agentul șef principal Ovidiu Moldovan, a declarat că Dumitru M. (60 de ani), domiciliat în Bistrița, a venit luni să-și viziteze niște rude din satul Chintelnic.
„S-a dus în vizită la o persoană care are două familii de albine. L-au înțepat niște albine, a căzut jos și a murit. Au venit cei de la Ambulanță, dar nu au mai putut face nimic să-l salveze”, a declarat Moldovan.
Potrivit sursei citate, nu este exclus ca decesul bărbatului să fi survenit și pe fondul altor afecțiuni medicale.
„Eu am stat de vorbă cu soția lui și mi-a spus că în cursul zilei de azi (luni –n.r) a fost la medic fiindcă avea tensiune mare și acesta i-ar fi spus să nu stea în soare, iar el nu a ascultat. Vom vedea, după examenul medico-legal, dacă a murit în urma înțepăturilor de albine sau din alte cauze medicale. Cert este pe corpul acestuia nu am găsit urme de violență”, a declarat șeful Postului de Poliție Șieu Măgheruș, comună din care face parte și satul Chintelnic.
El a precizat că se face o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții bărbatului din Bistrița.
Luni, în Bistrița-Năsăud a fost foarte cald pentru această perioadă a anului, mercurul arătând la prânz peste 27 de grade Celsius.
Adaugă comentariu