Social

Copil de 9 ani din Reteag, inconștient după ce a fost lovit de o mașină condusă de un șofer începător

Un șofer de numai 18 ani din Reteag s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un copil de 9 ani pe DN 17, în urma accidentului fiind necesară intervenția unui elicopter SMURD care să transporte minorul la spital, acesta fiind inconștient.

Potrivit polițiștilor care cercetează acum împrejurările în care s-a petrecut accidentul, la volanul autoturismului era un tănăr de 18 ani din localitate. El se deplasa pe Drumul Național 17 pe direcția Beclean către Dej și a lovit minorul de 9 ani care, potrivit Poliției, ”a pătruns pe partea carosabilă”.

Copilul a fost transportat cu elicopterul la spital.

Serviciul Județean de Ambulanță a transmis că minorul era inconștient, dar respira în momentul în care echipajele medicale au ajuns la locul accidentului.

Evenimentul rutier este anchetat de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș care au deschis un dosar penal în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs.

Șoferul nu consumase alcool.

Foto: IPJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.