Potrivit portalului instanţelor de judecată, Maria Partene s-a adresat Tribunalului Bistriţa-Năsăud în data de 23 mai 2012, zi în care a depus plângere împotriva Romstrade, firmă pe care a acuzat-o că nu i-a plătit salariul în perioada noiembrie 2011 –februarie 2012. Instanmţa i-a dat femii câştig de cauză în luna august 2012 când a fost pronunaţtă următoarea sentinţă: “Admite ca fiind întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta Partene Maria Paula împotriva pârâtei SC Romstrade SRL şi în consecinţă obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.577 lei, reprezentând drepturi salariale nete cuvenite şi neacordate, aferente perioadei noiembrie 2011 – februarie 2012 şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii acţiunii şi până la plata integrală a sumei. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu avocat.Definitivă”.
Încurajaţi de succesul colegei lor, încă nouă foşti angajaţi ai Romstrade au acţionat firma în judecată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Între timp însă, omul de afaceri Nelu Iordache, patronul firmelor Romstrade şi BlueAir rămâne în arest. Judecătorii de la Curtea de Apel au respins recursul lui Iordache ca nefondat. Nelu Iordache a fost arestat preventiv pe 2 decembrie 2012, în dosarul în care procurorii anticorupţie îl acuză de faptul că, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25 de milioane de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrare finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. Cea mai mare parte din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, respectiv 9.724.780 de lei, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care Nelu Iordache era direct interesat, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. Alţi 9.861.000 de lei au fost retraşi în numerar, ”cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive”, susţin procurorii anticorupţie.
În Bistriţa-Năsăud, Romstrade a reabilitat cel mai lung drum judeţean, DJ 151. Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, declara în noiembrie 2012, că toate documentele aferente DJ 151 au fost luate de procurorii anticorupţie.
“Din documentele rămase în contabilitate, avem deja corecţii financiare de 9.182.305 lei, peste două milioane euro. Acesta este modul de a aduce bani în judeţ al domnului Ioan Oltean. La o primă strigare, avem deja 3,5 milioane euro, bani pe care îi va suporta fiecare cetăţean din judeţ, pentru dl. Ioan Oltean şi colegii şi prietenii lui”, a spus Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat Raportul de audit intern al Consiliului Judeţean.
Adaugă comentariu