Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu fac parte din categoria celor care stau şi aşteaptă un comunicat pe care să-l conspecteze şi eventual să se mai şi semneze în dreptul lui. E de ajuns să faceţi un tur al presei online ca să vă daţi seama şi dumneavoastră că 90% din ştiri au ca subiect Poliţia, ISU şi Jandarmeria. Se mai strecoară pe ici pe colo câte un polician cu câte o vorbă aruncată în vânt, câte o inaugurare de cămin cultural (mare eveniment!) şi câte un pescar prins de jandarmi cu un peşte în undiţă. Am ajuns să regret perioadele în care Vasile Moldovan era primar al Bistriţei şi organiza săptămânal conferinţe de presă în care îl puteai întreba una-alta, deşi nu credeam că mi se va întâmpla să aşa ceva în timpul vieţii.
Pe site-ul Prefecturii Bistriţa-Năsăud sunt 22 de servicii deconcentrate. Dinspre Direcţia Agricolă, nicio veste niciodată. E cea mai mucegăită instituţie într-un judeţ 99% agrar. E absolut penibil, complet lipsit de sens să nu faci nimic ca să-i informezi pe fermieri în legătură cu oportunităţile pe care le au. APIA, la fel. E o instituţie ermetică, preocupată să umilească oamenii la cozi şi să-i trimită la xeroxul de peste drum în loc să transmită în direcţia lor mesaje constructive, prietenoase. Ce să mai zic de APDRP? Ca să intri, trebuie să suni la uşă (de transparentă ce e şi instituţia aceasta). E interfon şi nu are voie oricine să treacă pragul. E cât se poate de clar mesajul: dacă nu cunoşti pe nimeni în interior sau nu ai pile, nici bătrâna Europă nu te poate ajuta cu toată democraţia ei.
Agenţia de Protecţie a Mediului? Altă structură care a adormit în papuci. Deşi avem nişte bogăţii naturale la care unii nicio măcar nu visează, APM se ocupă doar cu dat avize pentru balastiere. Le puteţi citi pe site. Nu înţelegi nimic din ele, nici dacă se fac, nici dacă nu se fac. Instituţia nu scoate o vorbă despre ariile protejate, despre oportunităţile de investiţii în fructe de pădure, energie eoliană, solară, nimic. Despre Garda de Mediu ce să mai zic? O structură complet inutilă dacă ne uităm la albiile râului Bistriţa, structură formată dintr-o altă adunătură de politruci care habar nu au pe ce lume se află. Am înţeles că „structurili” superioare interzic transparenţa la nivel local fiindcă atunci nu s-ar mai justifica salariile babane de la nivel central, dar nu înţeleg de ce „comisarii” noştri nu fac scăpată informaţia că merg într-un control undeva şi presa să se nimerească şi ea pe acolo. Vă spun eu de ce. Fiindcă aşa nu ar mai putea aranja lucrurile ca să iasă bine şi ei, şi controlaţii. Greţos de-a dreptul.
Tăcerea maximă şi de la OJPC cu denumirile lui cu tot. Se vede treaba că nu sunt „probleme deosebite” nici aici. Toată mâncarea o fi proaspătă, toată marfa impecabilă, facturile la gaz de 500 de lei într-o lună normale, cu tot cu regularizarea lui peşte prăjit pe care nu o înţelege nimeni.
Dacă dumneavoastră aţi înţeles cu ce se ocupă Inspectoratul de Regim Silvic şi de Vânătoare vă rog să-mi spuneţi şi mie. Confiscă, împreună cu Poliţia, doi metri cubi de lemn în timp ce pe lângă căruţa oprită pe dreapta trec TIR-urile fără acte? E dreptul meu să cred acest lucru din moment ce nu am aflat NIMIC din direcţia acestei mari structuri regionale condusă tot timpul de silvicultori bistriţeni. Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu e altă structură a statului al cărei rost sincer nu îl mai văd. Am înţeles că nu are oameni, că nu poate face, că tot propune una şi alta, dar nu o bagă nimeni în seamă. Şi atunci care e sensul existenţei ei pe pământ? Nu ar fi mai simplu ca intervenţiile la monumente să fie aprobate de arhitectul Consiliului Judeţean şi de o comisie de specialişti întrunită doar când e nevoie?
Informaţii dinspre Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport vin doar în decembrie când se premiază sportivii judeţului. Mă întreb atunci de ce nu funcţionează instituţia doar atunci, de ce trebuie să plătim salariile a „n” oameni care nu au nimic de făcut decât să meargă zilnic la serviciu, să bea cafea şi să citească ziare? Clubul Sportiv Municipal, la fel. Tot timpul de aici aud lamentări, că nu avem, că nu putem. Atunci desfiinţaţi-vă şi gata! Sunt destule cluburi private care se smiorcăie mai puţin şi fac mai multe fără să căpuşeze bugetul şi pe noi toţi.
Direcţia Finanţelor a avut câteva iniţiative bune legate de comunicare (fiindcă are, har Domnului, extrem de multe de spus), dar, după o primă conferinţă de presă a actualului director Crin Pântea, dorinţa de comunicare s-a înecat la mal. Tot ce ştim acum este că fiscul ne ia bani mulţi, foarte mulţi ca să-i plătească pe cei pomeniţi anterior care stau bine merci şi nu au „nimic deosebit” de comunicat.
Aş putea continua cu aceeaşi viteză spunându-vă că nu îmi vine să cred că instituţii precum cele care ocupă de muncă, asistenţă socială, pensii, sănătate şi alimentaţie nu au nimic de spus decât dacă le băgăm un cleşte în gură şi extragem câte un cuvânt mai greu decât scoate stomatologul o măsea de minte. Şi atunci, primim răspunsuri în doi peri din categoria „facem şi dregem” care nu se mai finalizează niciodată. Nu mă faceţi să-mi amintesc de drumuri că mi se urcă sângele în cap. De peste tot aud acelaşi refren cu „deosebitul” aşa încât sunt pe cale să-i scriu domnului premier Victor Ponta să-l rog să facă el ceva deosebit: să-i desfiinţeze pe toţi. Măcar aşa vom sta cu toţii liniştiţi şi vom citi Mihail Sadoveanu. Fiscul nu ne va mai lua bani, în control nu va mai veni nimeni. Vom sta. Doar asta înseamnă statul, să stai, nu?
Cristiana Sabău
Eu as adauga ca…se intampla:
-sa moara oameni in spitalul municipal cu zile
-sa nu comunice medic/pacient,medic/apartinator
-sa se uite la tine cu dispret si sa ti se raspunda pe un ton raspicat de atoatestiutori ,dar de fapt ei raspund asa ca sa crezi ca ei le stiu pe toate,de fapt ei nu stiu nimic,nu au raspunsuri
-se intampla ca la sectia neurologie apartinatorul sa faca tot-sa hraneasca bolnavul,sa-l spele,sa-i dea medicatia,sa-i goleasca punga urinara(la tg mures e inadmisibil asa ceva)-dar sa plateasca 20 lei/zi -e strigator la cer asa ceva,atunci ma intreb ce rol are personalul medical
-se mai intampla sa vina la pacient cand vor ei,desi apartinatorul urla de durere ca moare,ca apoi sa-ti spuna pe un ton rece-a murit
Se intampla multe,nu credeti? cat mai poate indura populatia acestui oras marsaviile din spitalul municipal?
Doamna Monica, îmi pare sincer rău pentru pierderea dumnevoastră. Condoleanţe!
Multumesc,as fi vrut sa va contactez in acele momente,din punctul meu de vedere a fost inadmisibil ce s-a intamplat,dar….nu am mai avut putere.
Am trecut prin asta. Ştiu. Dumnezeu să-l ierte! Sper să găsiţi puterea să mergeţi mai departe.
De institutiile culturale ce spuneti – Centru Cultural Municipal, Centrul Judetean de Cultura?
Foarte bine spus. As adauga acolo Garda Financiara, de la care, nici daca suni si ceri informatii, nu le primesti. Nici de la Camera de Comert nu afli mare lucru, ca nu mai vorbim despre faptul ca a obtine un interviu cu Vasile Bar e o minune, care se intampla, poate, o data pe an. De la Registrul Comertului asemenea. As exclude de acolo, insa, institutiile sportive. Intradevar stau jalnic la capitolul comunicare, dar activitati au destule.
Să nu confundăm borcanele. Camera de Comerţ e instituţie de drept privat. Se finanţează din cotizaţiile membrilor, nu cu bani de la buget. Eu am vorbit aici de instituţiile statului finanţate 100% de la buget.
Eh.. lasati.. nu asta ne-am dorit toti? LINISTE 🙂
.
E bine avem o majoritate de 70% care face absolut ce vrea, dar bine inteles doar pt. ea. Pt. restul e… LINISTE
.
Si.. sa stiti ca se mai intampla cate ceva, acolo intre ei, merge treaba, doar ca nu respira nimic pt. ca toata posibila critica sau opozitie a fost anihilata sau cumparata:
– „societatea civila” reprezentate de cateva ONG-uri agatate de coada USL care asteapta sa pice fonduri de la guvern si pt. ele
– „massmedia” cu patroni USL-isti
– opozitia politica… care opozitie? 🙂
.
Gata..ssstt.. liniste.. Romania face nani…
Îi rog pe şefii de instituţii ale statului să nu mă mai sune să-mi spună ce au făcut luna trecută, anul trecut. Sincer, nu mă interesează absolut deloc. Mă interesează ziua de AZI în care toţi au câte un iphone de pe care pot trimite în secunda doi trei rânduri despre ce fac în cazul în care fac ceva important. Nu trebuie să scrie în locul meu, nici să se documenteze.
Interesting,tot asa au ramas institutiile publice,ca acu 20 ani
sa te mai intorci in Romania!
Trăiesc uneori cu impresia că ne întoarcem la ermetismul epocii Năstase, dar şi atunci era parcă mai multă deschidere.
Of dna. Sabau , de cite ori am spus eu asta [si multi m-au blamat] ca ne intoarcem in trecutul acela in care stim noi cine a condus ………!!! acum daca ma intrebati va raspund: va fi mult mai rau ca atunci. acum 6 luni eram mai optimist [nu stiu de ce] . acum…………va fi ,,negru,, daca intelegeti simbolul acestui cuvint. o seara cit mai placuta .
Sefu i de vina adica s t a t u daca lucrii la s t a t ….Asa i la posta/ primarie/gara si aprope toate institutiile de s t a t. Institutiile astea au nevoie de alti sefi .Poate mai gasim un Stoian sau un Ioan Repede