Economie

Sobele de teracotă nu se mai caută. Teraplast îşi ia înapoi activele

Consiliul de Administraţie al SC Teraplast SA a decis să rezilieze contractul de vânzare-cumpărare cu Teracota Bistriţa SRL, ca urmare a neîndeplinirii de către aceasta din urmă a obligaţiilor contractuale asumate. Firma Teracota trebuia să achite în conturile Teraplast în tranşe lunare suma de 1.005.000 de euro.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Teraplast, firma Teracota Bistriţa SRL a preluat în 2011 activitatea de producţie a cahlelor de teracotă şi trebuia să achite în conturile Teraplast în tranşe lunare suma de 1.005.000 de euro, reprezentând preţul tranzacţiei.

„Din septembrie 2012 Teracota Bistriţa SRL nu a mai achitat ratele lunare, astfel că Teraplast va reintra în posesia activelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumparăre. Conform contractului de vânzare-cumpărare, până în acest moment firma Teracota Bistriţa SRL a avut doar dreptul de folosinţă asupra activelor (terenuri, clădiri, utilaje şi echipamente), dreptul de proprietate urmând să fie transferat către ea doar în momentul în care toata suma aferentă tranzacţiei ar fi fost achitată. Firma Teracota Bistriţa SRL este momentan în procedura simplificată de faliment şi şi-a încetat activitatea”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, compania Teraplast nu intenţionează să reia activitatea de producţie a cahlelor de teracotă, Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Terapalst SA urmând să decidă care va fi destinaţia activelor reintrate în posesia companiei.

Fabricarea cahlelor de teracotă în zona Bistriţei a început prima dată într-un atelier artizanal în anul 1896. În 1917 a fost fondată în Bistriţa societatea pe acţiuni “Fabrica de sobe şi produse ceramice”, iar între 1950-1989 fabrica a fost integrată în “Întreprinderea de materiale de construcţii”.

În 1900, a fost înfiinţată compania Teraplast care a preluat şi Secţia de Teracotă a Întreprinderii de materiale de construcţii.

În 2011, S.C “Teracota Bistriţa” a preluat la rândul ei fabrica de teracotă care a produs cahle utilizate la montajul sobelor de teracotă pentru sobe simple de încălzit sau de gătit, cât şi modele unicat.

Aici puteţi vedea hotărârea Consiliului de Administraţie al SC Teraplast SA de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare cu Teracota Bistriţa SRL.

1 comentariu

  • mai dar la cei peste 50 de oameni nu va ganditi.Scrieti numai ce vrea TERAPLASTU.Nu zice nimeni ca la acei peste 50 de angajati teraplastu trebuia sa le dea niste salarii compensatorii.Au scos castanile din foc cu mana lui saracu Arhip(a avut un grav accident de circulatie i vara lui2012)Si asa au acapat de oameni fara sa le pese.RUSINE MARE teraplast!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.